Despre corporate bullshit-uri de care nimeni nu vorbește

Sumar

Raul: Salut! Raul și Cristi de la Libertate.init(). În acest video o să vorbim despre corporate bullshit. Mai exact despre de ce mediul dintr-o corporație e atât de toxic. 

Raul: În primul rând, ce au făcut bine corporațiile e că au continuat practic aceeași idee pe care o primești din sistemul de învățământ […] e important să înveți o grămadă de teorie […] doar așa o să poți avansa la următorul grad. 

Cristi: Și proiectează personalitatea ta, întreaga ta personalitate și calitate în niște note, niște chestii abstracte.

Raul: Da. Și toată teoria asta din corporații, de fapt, se bazează pe…ok trebuie să îți dai nu știu ce certificări, să înveți mai multă teorie, să știi limbajul ăla mai in depth, mai multă teorie, mai multă teorie când de fapt, în piață, nu asta contează […] majoritatea programatorilor care au peste trei ani de experiență, care sunt deja programatori seniori conform pieței de IT, conform unor corporații poate sunt mid sau chiar junior – unii dintre ei – și te păstrează cumva într-o zonă din asta în care e o falsă apreciere a ta, un fals nivel pe care ți-l dă cineva din exterior.

Cristi: Numai că ce se întâmplă…conform piețelor de IT, în loc să iei validarea asta din proiectele și impactul pe care-l ai în realitate pe ceea ce ești tu platit, practic, intervine exact sursa asta de validare – corporația – […] vorbim cu oameni în care în foarte multe situații în care efectiv te joacă psihologic când vine vorba de o mărire. “Nu putem să te trecem la seniori pentru că nu ai nu știu ce certificare”. What the fuck. 

Raul: Adică, practic, te joacă la nivel de identitate pentru că se joacă cu încrederea în tine […] sunt interviuri de tip “mitralieră”. Adică întrebare teoretică după întrebare teoretică după întrebare teoretică, normal că nu ai de unde să știi răspunsul la toate întrebările teoretice – de subtilități de limbaj – și zice “bă, uite, n-ai știut răspunsul ăsta. Cum poți să zici că ești senior?” […] Și îți dai seama cât de fals e sistemul ăsta în care încrederea în tine ca programator trebuie să fie bazată pe niște răspunsuri la niște întrebări teoretice. 

Cristi: Yep. Și apoi există cealaltă categorie, categoria asta de corporație care vrea ca toată lumea să fie inclusă și bineînțeles că te apreciem pentru valoarea ta și mergem la fel și fel de evenimente împreună și îți luăm un balonaș când e ziua ta […] la ambele tipuri de companii, oamenii te bat pe umăr și îți spun “Bravo, Cristi! Uite, în trimestrul trecut am avut un impact de atâtea milioane de euro pentru clienții noștri. Felicitări! Ai făcut chestia asta. We did this. We are so proud of you. Congratulation everybody, amazing job!”. Noi am făcut chestia asta? Adică noi am făcut la companie, la stadiul respectiv, treaba respectivă? E și da și nu. 

Raul: Noi toți ne dorim validare externă și în momentul în care o primim ne simțim bine […]  De fapt, aici e greșeala. Primești o validare externă care cumva îți crește un ego fals […] cumva mă păstrează pe mine în același mediu și mă păstrează pe mine pe același nivel salarial, dar sunt mulțumit că “uite, am impact, sunt apreciat” […] validarea fără feedback constructiv și critic nu te dezvoltă. […]  Și problema e că validarea asta nu îți vine numai din corporații. Îți vine și de la părinți, de la prieteni […] și cumva începi să crezi lucrurile astea când de fapt, dacă privești cu un nivel peste tine, dacă te uiti în sus, nu în jos, îți dai seama că “bă, vai de viața mea în România ca programator. 

Cristi: Yep. Noi nu facem chestia asta ca să jignim oameni aici, în niciun caz, nu asta e intenția noastră, numai că e o realitate, e o realitate pe care o vedem și e datoria noastră să spunem și treaba asta chiar dacă e inconfortabilă […] Dacă mâine ai pleca, ce crezi că s-ar întâmpla cu graficele pe următorul an? Nimic! Graficele ar fi la fel. 

Raul: Toate mecanismele astea pe care le au corporațiile sunt foarte bine gândite ca să te țină cât mai mult în corporație. Să te facă cât mai confortabil, să te facă mult mai confortabil nu doar, cumva…fizic, să stai acolo, ci mental. Adică să începi să crezi: “bă, da, e locul în care trebuie să fiu, locul potrivit pentru mine” 

Eu am fost Raul și Cristi de la Libertate.init(). Salut!

Transcriere completă

Raul: Salut! Raul și Cristi de la Libertate.init(). În acest video o să vorbim despre corporate bullshit. Mai exact despre de ce mediul dintr-o corporație e atât de toxic. 

Cristi: Yep! Și o să atacăm niște subiecte pe care mulți oameni nu au cum să și le asume public pentru că sunt prinși în mediul ăsta corporatist și acolo sunt anumite politici și anumite lucruri pe care nu ai voie să le spui, dar noi ne putem asuma pentru că pur și simplu nu ne interesează și vrem să intrăm în detaliu să spunem lucrurile care poate se șușotesc pe la colțuri și toți oamenii le știu până la urmă, numai că vrem să discutăm aici cu voi. 

Raul: În primul rând, ce au făcut bine corporațiile e că au continuat practic aceeași idee pe care o primești din sistemul de învățământ, adică din facultate și din masterat și anume că…pentru a avansa în ranks, în note, grade, e important să înveți o grămadă de teorie. Ăsta e sistemul de învățământ din România. În general și sistemul global așa funcționează. Trebuie să înveți o grămadă de teorie și doar așa o să poți avansa la următorul grad. 

Cristi: Și proiectează personalitatea ta, întreaga ta personalitate și calitate în niște note, niște chestii abstracte.

Raul: Da. Și toată teoria asta din corporații, de fapt, se bazează pe…ok trebuie să îți dai nu știu ce certificări, să înveți mai multă teorie, să știi limbajul ăla mai in depth, mai multă teorie, mai multă teorie când de fapt, în piață, nu asta contează. Adică în piață contează să știi să scrii cod și să gândești și să știi să gândești analitic și majoritatea programatorilor care au peste trei ani de experiență, care sunt deja programatori seniori conform pieței de IT, conform unor corporații poate sunt mid sau chiar junior – unii dintre ei – și te păstrează cumva într-o zonă din asta în care e o falsă apreciere a ta, un fals nivel pe care ți-l dă cineva din exterior încât…în loc să îți iei tu nivelul ăsta din interior, să întelegi că “bă, piața de IT mă validează deja, adică eu sunt validat în piață, știu că skill-ul meu ca programator e bun în piață”. Cum poți să îți dai seama cel mai ușor de lucrul ăsta, e că tu deja lucrezi în echipe de programatori care livrează pentru piața globală. Clientul ăla te plătește ca un programator senior, însă, corporația îți zice că nu ești senior, că ești mid sau junior. Dacă ai peste trei ani de experiență, ești senior conform pieței de IT. 

Cristi: Numai că ce se întâmplă…conform piețelor de IT, în loc să iei validarea asta din proiectele și impactul pe care-l ai în realitate pe ceea ce ești tu platit, practic, intervine exact sursa asta de validare – corporația – care uneori poate nu are cel mai bun interes să te facă să te simți bine – că meriți mai mult – și aici sunt două direcții: pe deoparte, zona mai “malefică”, dacă putem să îi spunem deja și pe de altă parte e zona în care pare că e mult mai bine, pare că e un mediu care e făcut de creștere și te ajută să crești “și vrem să te ajutăm să treci la următorul nivel”, dar în același timp ăsta e cel mai toxic mediu pentru care un reverse al medaliei în care nici nu-ți dai seama de ceea ce se întâmplă acolo și vreau să explorăm cele două zone. Pe deoparte, zona asta mai malefică, e zona în care știm foarte multe situații. Deci vedem, vorbim cu oameni în care în foarte multe situații în care efectiv te joacă psihologic când vine vorba de o mărire. “Nu putem să te trecem la seniori pentru că nu ai nu știu ce certificare”. What the fuck, adică de unde până unde depinde de o certificare capacitatea mea de a fi senior? Sau cineva ți-a dat nu știu ce feedback și pe baza feedback-ului ăla, pentru că a scris o linie în review-ul anual care descrie cumva toată activitate ta din anul respectiv, pe baza asta nu putem să îți dăm feedback și știm situații în care oamenii sunt vorbiți între ei să dea nu știu ce feedback ca apoi, pe baza feedback-ului ăluia, să mai scadă așteptările tale și tu ajungi să crezi că “bă, da, așa e. Dacă autoritatea asta mi-a spus mie că așa s-a întâmplat, înseamnă că chiar așa e, nu sunt suficient de bun și trebuie să rămân la nivelul respectiv”. 

Raul: Adică, practic, te joacă la nivel de identitate pentru că se joacă cu încrederea în tine. În momentul în care îți dă un interviu…de exemplu și la interviurile tehnice pe care le dai pentru corporații sau pentru proiecte sunt interviuri de tip “mitralieră”. Adică întrebare teoretică după întrebare teoretică după întrebare teoretică, normal că nu ai de unde să știi răspunsul la toate întrebările teoretice – de subtilități de limbaj – și zice “bă, uite, n-ai știut răspunsul ăsta. Cum poți să zici că ești senior?”. Si îmi amintesc de o clientă din program, o să zic și numele – Delia – care a avut odată un interviu “mitralieră” pe la începutul programului cu o corporație în România și la un moment dat tipul de acolo i-a pus o întrebare la care n-a știut să răspundă și i-a zis “na, uite, nu ești senior din cauză că nu ai știut să răspunzi la întrebarea asta” și Delia a zis în punctul ăla “bă, eu pe ce am lucrat sunt senior” și după la finalul interviului i-a zis că “hai că îți pun eu câteva întrebări din ce am lucrat eu”. I-a pus două întrebări, n-a știut să răspundă. Și îți dai seama cât de fals e sistemul ăsta în care încrederea în tine ca programator trebuie să fie bazată pe niște răspunsuri la niște întrebări teoretice. 

Cristi: Yep. Și apoi există cealaltă categorie, categoria asta de corporație care vrea ca toată lumea să fie inclusă și bineînțeles că te apreciem pentru valoarea ta și mergem la fel și fel de evenimente împreună și îți luăm un balonaș când e ziua ta și…nu știu, ai toate beneficiile astea, masaj și asa…totul e perfect acolo, vrem să te simți cât mai bine, să fii ca acasă; eventual dacă poți să și dormi acolo, dacă ne-am permite să facem un pat acolo să dormi…

Raul: Păi cum era la Google?

Cristi: Da, dar la Google n-ai voie, legal, să dormi. 

Raul: Dar puteai să dormi. 

Cristi: Aveai zone de dormit, da. Și mai mult decât atât, în ambele cazuri, de fapt la ambele tipuri de companii, oamenii te bat pe umăr și îți spun “Bravo, Cristi! Uite, în trimestrul trecut am avut un impact de atâtea milioane de euro pentru clienții noștri. Felicitări! Ai făcut chestia asta. We did this. We are so proud of you. Congratulation everybody, amazing job!”. Noi am făcut chestia asta? Adică noi am făcut la companie, la stadiul respectiv, treaba respectivă? E și da și nu. E cu da și cu nu, dar în același timp se joacă insitent cartea asta că “noi, noi, noi, tu ai făcut” și ajungi în mod inconștient să te identifici cu cifrele business-ului respectiv, ajungi în beția cifrelor ăstora și ai impresia că ești unul cu ele și poate ajungi și în marginea unei zone de putere foarte înalte, de exemplu sunt oameni care sunt CTO sau CEO care au un anumit grad acolo și vin și te bat pe umăr și zic “congrats man, very proud of you” și atunci tu te urci cu capul în nori și ăsta e punctul în care viziunea ta de creștere e complet limitată. 

Raul: Noi toți ne dorim validare externă și în momentul în care o primim ne simțim bine, dar de fapt, ce se simte bine? Se simte bine ego-ul nostru, ne crește cumva ego-ul. Faptul că primești validare de la o persoană care zice “bă, uite, ai contribuit la câteva milioane de euro prin codul pe care l-ai scris și munca ta e super apreciată”. Păi eu mă laud cu asta, știi…cum să nu mă laud? Adică îmi crește ego-ul când aud așa ceva ca programator. De fapt, aici e greșeala. Primești o validare externă care cumva îți crește un ego fals…că până la urmă, banii ăia n-au ajuns la tine. Și cu cât te-a plătit dacă îți pui întrebarea: “ok, cu cât m-au plătit pe mine pentru că le-am adus impactul ăsta?”; cu același salariu pe care-l aveam și înainte. Cu același salariu o să fiu plătit și după. Dar faptul că îmi atinge ego-ul, îmi linge egoul – așa se zice – cumva mă păstrează pe mine în același mediu și mă păstrează pe mine pe același nivel salarial, dar sunt mulțumit că “uite, am impact, sunt apreciat”. Problema nu e să nu fi apreciat, problema e să îți dai seama că încă 10.000 de programatori, poate mai mult, poate 1.000.000 de programatori, puteau să facă ce ai făcut tu, care sunt pe tehnologia ta, că nu ești mai special, nu ești un snowflake, un special snowflake față de alți programatori și că e pur și simplu o validare a ego-ului pe care ti-o face o entitate externă care are anumite interese. Oricine care îți validează ego-ul și care zice cât de special ești, cât de mult ne bucurăm că ești aici și bla, bla, bla, pur și simplu au anumite interese să te țină la nivelul la care ești. Și în momentul în care îți dai seama de lucrul ăsta, începi să privești un pic și în exterior. Că “bă, dacă în momentul în care am impactul ăsta într-un business, pot să prind mai multă valoare din business-ul respectiv. Dacă nu ar trebui să rămân la valoarea asta de 2.000, 3.000, 5.000 de euro pe care mi-o dă corporația?” 

Cristi: Yep. 

Raul: Atunci îți dai seama că e fals – ce îți zic ei – adică validarea asta e falsă, validarea fără feedback constructiv și critic nu te dezvoltă. 

Cristi: Și nu ne referim aici la feedback-ul ăla constructiv în care te ia lumea cu mânuși și îți spune că “yea, man, you are great…just a couple of things here […] could be a little bit better”. C’mon, asta nu e dezvoltare. Noi când am lucrat cu mentorii noștri, în prima zi, primul lucru pe care ni l-au zis: “you are fucking retarded, your mindset is super wack. How can you think like that?”. Și, personal, mie îmi place abordarea asta. Adică, omul e direct cu mine, spune ce e greșit, ce nu-i place fără să mă ia pe ocolite, pe la Ploiești, să îmi spună și să mă poarte în mână ca să nu îmi rănească ego-ul. Am nevoie să îmi fie distrus ego-ul ca să pot să avansez mai departe. A fi mulțumit cu poziția în care ești e primul lucru care te blochează acolo. 

Raul: Și problema e că validarea asta nu îți vine numai din corporații. Îți vine și de la părinți, de la prieteni care îți zic “bă, ce bine ești, cât de mult câștigi ca programator. Bravo! Uite, hai să îți cumpărăm un apartament, te ajutăm și noi cu bani, tu ești foarte bine. Uite, i-am spus și bunică-tii și a zis că e foarte fericită de tine” și cumva începi să crezi lucrurile astea când de fapt, dacă privești cu un nivel peste tine, dacă te uiti în sus, nu în jos, îți dai seama că “bă, vai de viața mea în România ca programator. Câștig mai puțin decât orice programator din lume. Nu există un nivel mai jos decât mine în zona programării”. Și atunci îți dai seama că poate “ego-ul meu este fals, poate chiar trebuie să fiu mai umil, și să mă uit un pic în exterior. Cum pot să ajung la nivelul următor?” 

Cristi: Yep. Noi nu facem chestia asta ca să jignim oameni aici, în niciun caz, nu asta e intenția noastră, numai că e o realitate, e o realitate pe care o vedem și e datoria noastră să spunem și treaba asta chiar dacă e inconfortabilă. E un medicament puțin amărui de care anumiți oameni o să aibă nevoie. Și cei care știți și sunteți mulți aici, sigur, care înțelegeți care e utilitate treburilor ăstora. Și cu toții trecem prin asta. Și eu trec prin chestia asta și să nu vă imaginați că noi suntem perfecți. Și pe noi ne ia ego-ul ăsta, te prinde de nicăieri…e foarte subtilă treaba și tocmai având repere potrivite în jurul tău, având oameni potriviți în jurul tău, ajungi să te calmezi pentru că dacă ai repere potrivite în jurul tău, niciodată nu ești mulțumit 100% cu situația în care ești. Tot timpul e loc de mai bine și tot timpul, când ai repere bune în jurul tău, o să ai o atitudine fără mândrie excesivă pentru că știi cât poți să faci mai mult, câte etape sunt peste nivelul la care ești. 

Raul: Și aici pe lângă ce am spus înainte și pe lângă bullshit-urile clasice din corporație – îți dau 7card, abonament la sală, poate îți plătește taxi-ul până la firmă, îți dau fructe, tot felul de lucruri la firmă, cel puțin când se mergea la birou. Sunt convins că sunt și acum tot felul de chestii – pe lângă lucrurie astea, cel mai mare bullshit, din corporație, sunt acțiunile. Acțiunile sunt golden handcuffs. Acolo, din nou, îți validează cumva ego-ul. Adică îți oferă validare externă falsă pentru că ei zic “bă, uite, acum ești parte din companie…primești acțiuni, impactul muncii tale o să se vadă direct în valoarea acțiunilor și ești o parte din compania asta” când în realitate tu nu ai niciun impact asupra companiei. Adică tu nu iei decizii la nivel de business, tu nu ești un CEO al companiei, nu ești un antreprenor. Ești, la fel, un angajat care…în loc să îți dea o mărire, îți dau ideea asta că primești bonus acțiuni. 

Cristi: Dacă mâine ai pleca, ce crezi că s-ar întâmpla cu graficele pe următorul an? Nimic! Graficele ar fi la fel. Dacă mâine ai pleca, ți-ar plânge colegii lipsa la a doua zi de stand-up. Poate ar zice “e, nu mai e x”, dar de săptămâna viitoare totul ar intra în linie dreaptă.

Raul: Toate mecanismele astea pe care le au corporațiile sunt foarte bine gândite ca să te țină cât mai mult în corporație. Să te facă cât mai confortabil, să te facă mult mai confortabil nu doar, cumva…fizic, să stai acolo, ci mental. Adică să începi să crezi: “bă, da, e locul în care trebuie să fiu, locul potrivit pentru mine”. Și pierzi esența, știi? Esența e că tu ești acolo, strict la un job să faci bani, să îți faci munca de programator – muncă care-ți place că de asta te-ai dus în domeniul respectiv, dar pentru care ești plătit – și impactul tău ar trebui să se măsoare în plata pe care o primești și în dezvoltarea ta ca persoană. În momentul în care tu plafonat acolo, nu ți-a mai crescut salariul decât cu 10% în ultimii cinci ani, șase ani și nu mai prea înveți mare lucru. Adică…da, ok, mai înveți câteva lucruri noi, dar nu e dezvoltarea pe care ai vrea să o ai. Ar trebui să schimbi ceva. Ăla e momentul în care trebuie să te gândești că trebuie să schimbi ceva pentru că nu mai crești și nu să te mulțimești cu validare externă și validarea externă si să fie cumva un place holder la a face freelancing sau a trece măcar în zona de contracting. Despre asta e vorba și așa funcționează mecanismul ăsta al corporației. E foarte subtil. 

Cristi: Vrem să vedem părerea voastră în comentarii. Pro/contra, vreau să văd ce credeți despre chestia asta, vreau să văd situațiile pe care le-ați întâlnit și vreau să le detaliați aici în comentarii astfel încât să vedem care e statusul la voi și abia astept să le citim. 

Raul: Eu am fost Raul și Cristi de la Libertate.init(). Salut!