Sumar
Raul: Salut! Raul și Cristi de la Libertate.init(). Suntem alături de Andrei, el e Flutter Developer și proaspăt freelancer și astăzi vom vorbi despre experiența lui cu freelancing-ul.
Andrei: Asta a fost o decizie de la liceu când mă pregăteam să dau la drept. Am făcut filologie, n-am avut treabă cu matematica, informatica, în liceu și după am dat la facultatea de informatică și de acolo, în anul 2, mi-am găsit un job în Craiova și am lucrat ca și Android Developer și, într-un fel, Flutter-ul a fost ca o continuitate a Android Development-ului după ce am ajuns să lucrez mai mult pe Android, am făcut trecerea la Flutter, la o firmă în Timișoara
Cristi: Și de cât timp ai început cariera asta de programator? Câți ani de experiență ai?
Andrei: 4 ani și un pic
Raul: Awesome! Pentru tine care a fost motivația după 4 ani de experiență să te gândești să faci freelancing?
Andrei: Păi nu mai aveam satisfacție profesională. Efectiv, nu știu, lucram, dar nu mai era același lucru. Într-un fel am simțit că văd tavanul și eu nu puteam să trec de el și asta era foarte frustrant pentru că oricât de mult aș fi încercat să lucrez și să fiu tehnic și să dovedesc în continuare chestii, tavanul era acolo.
Raul: Sunt curios aici pentru că e o chestie faină pe care ai făcut-o: chestia asta de self-aware în sensul că ți-ai dat seama singur că ești într-un plafon pe care nu poți să-l depășești oricât ai sta acolo, dar întrebarea e: cum ți-ai dat seama de acest lucru?
Andrei: Măririle salariale pe care le primeam la lucru nu prea mă mai simțeam așa ok cu el. Adică, într-un fel, creșterile pe care le aveam nu mai erau de 100% cum le avusesem până în momentul respectiv și după…deja puteam să-mi calculez câți bani o să câștig în următorii 3 ani și asta era destul de depressing.
Cristi: Eu sunt curios cum s-a simțit pentru tine când ai obținut prima ofertă
Andrei: Când am obținut, eram destul de amorțit așa după tot procesul, cât am căutat, cât am vorbit. Nu mi-a venit să cred.
Raul: Da. Și a fost și o rată super bună. Pe ce rată ai semnat?
Andrei: Undeva la 8.000 de euro pe lună, să zicem.
Andrei: Eu știam de programul vostru de mult timp. Pe tine te urmăream pe Youtube, Cristi, și încă te mai urmăresc și ai făcut un video cu salariile din IT și ăla a fost momentul în care am negociat și m-am dus și am cerut mărire de salariu și m-am prins într-un fel că e ceva aici.
Raul: Cred că mulți au cerut mărire atunci.
Andrei: Da, da, da. Și, na, după chestia asta mă uitam la voi și îmi tot găseam motive de ce să nu vin în program. În mare parte erau motive de țeapă, ziceam:”bă, n-are cum să fie adevărat, ăștia o să-mi dea țeapă și o să-mi ia banii și o să rămân cu…”. Și într-o seară soția mea a venit din oraș și ea s-a întâlnit cu cineva acolo și sora persoanei respective fusese în program și mi-a zis:”bă, uite, ea câștigă 6000 de euro”. Și mi-a zis soția mea în seara aia:”du-te în program”.
Raul: Awesome, awesome! Și pentru tine care crezi că a fost cel mai mare avantaj în colaborarea cu noi? După ce am început să lucrăm împreună
Andrei: Dacă nu știu ce să fac într-o anumită situație…eu când vă dau mesaj pe facebook și o să vă dau mesaj în continuare.
Raul: Oricând
Andrei: E super că mă ajutați și îmi răspundeți și e mereu cineva acolo și nu mă simt singur. Adică, e și toată comunitatea și orice ar fi, ești undeva unde sunt oameni cu aceeași viziune ca tine și e un sentiment de siguranță că poți să crești în continuare.
Raul: Awesome! Noi oricum suntem disponibili în continuare pentru tine dacă ai întrebări sau vrei să intri la live-uri, avem în continuare – și astăzi avem live – și te așteptăm acolo. Îți urăm mult spor în continuare și să se realizeze cât mai multe lucruri din obiectivele tale!
Andrei: Așa să fie, multumesc!
Raul: Dacă ești mobile developer și vrei să faci pasul spre freelancing, vrei să treci cât mai rapid din stadiul de angajat în cel de freelancer și să ai flexibilitate mai mare pentru planurile de viitor și ca să poți să crești în continuare ca persoană, hai să ne auzim la un call de consultanță gratuită cu mine, cu Cristi sau cu un expert din echipa noastră. Eu am fost Raul, Cristi și Andrei. Salut!
Transcriere completă
Raul: Salut! Raul și Cristi de la Libertate.init(). Suntem alături de Andrei, el e Flutter Developer și proaspăt freelancer și astăzi vom vorbi despre experiența lui cu freelancing-ul.
Andrei, spune-ne, mai întâi, despre experiența ta în programare, cum ai început programarea și de ce ai ajuns să lucrezi cu Flutter – care e o tehnologie relativ nouă pe zona asta de mobile.
Andrei: Asta a fost o decizie de la liceu când mă pregăteam să dau la drept. Am făcut filologie, n-am avut treabă cu matematica, informatica, în liceu și după am dat la facultatea de informatică și de acolo, în anul 2, mi-am găsit un job în Craiova și am lucrat ca și Android Developer și, într-un fel, Flutter-ul a fost ca o continuitate a Android Development-ului după ce am ajuns să lucrez mai mult pe Android, am făcut trecerea la Flutter, la o firmă în Timișoara, când a fost nevoie de cineva pe Flutter și mi-a plăcut foarte mult și acum am continuat. Am simțit, într-un fel, că am prins framework-ul ăsta la început exact cum au fost alții care au prins Andorid-ul și am zis:”mamă, gata, fac treabă aici dacă l-am prins de la început”.
Raul: O să fii printre cei mai vechi Flutteri Developeri prin lume.
Cristi: Și de cât timp ai început cariera asta de programator? Câți ani de experiență ai?
Andrei: 4 ani și un pic, asta fără facultate, doar cât am lucrat.
Raul: Awesome! Și pe Flutter de cât timp ești? Că știu că Flutter-ul e de vreo 3 ani dacă nu mă înșel, adică e destul de recent.
Andrei: Da, cam așa. Cam de 3 ani sunt pe Flutter. Nu am prins chiar versiunile alea primele, dar tot așa, 3 ani.
Raul: Awesome! Pentru tine care a fost motivația după 4 ani de experiență să te gândești să faci freelancing?
Andrei: Păi nu mai aveam satisfacție profesională. Efectiv, nu știu, lucram, dar nu mai era același lucru. Într-un fel am simțit că văd tavanul și eu nu puteam să trec de el și asta era foarte frustrant pentru că oricât de mult aș fi încercat să lucrez și să fiu tehnic și să dovedesc în continuare chestii, tavanul era acolo și gen, îl spargi, dar treci puțin cu capul dar rămâi blocat acolo și nu prea e fain și asta a fost. Nu mai aveam satisfacție profesională. Nu au fost alte motive. Îmi era ok unde lucram cu colectivul, cu management-ul, nu am avut niciodată probleme și acum, când am plecat, mi-am depus demisia și într-o săptămână a fost ok.
Raul: Sunt curios aici pentru că e o chestie faină pe care ai făcut-o: chestia asta de self-aware în sensul că ți-ai dat seama singur că ești într-un plafon pe care nu poți să-l depășești oricât ai sta acolo, dar întrebarea e: cum ți-ai dat seama de acest lucru? Cum ți-a venit treaba asta? Pentru că fiecare are un mod diferit
Andrei: Măririle salariale pe care le primeam la lucru nu prea mă mai simțeam așa ok cu el. Adică, într-un fel, creșterile pe care le aveam nu mai erau de 100% cum le avusesem până în momentul respectiv și după…deja puteam să-mi calculez câți bani o să câștig în următorii 3 ani și asta era destul de depressing.
Raul: Era prea predictibil, cumva.
Andrei: Da și, nu știu, mă uitam la colegii mei seniori și mă gândeam:”ăsta cât o avea salariu? O fi puțin mai mult, dar nu are cum să fie atât de mult încât să nu mai pot să prezic”. Și într-un fel din chestia asta a venit pentru că eram într-un punct în care nu mai aveam niciun fel de satisfacție și simțeam că depun foarte multă muncă, doar că într-un fel nu o să-mi rămână nimic din ea, știi? Și, acum, dacă depun muncă, munca pe care o depun știu că o depun pentru mine și, de exemplu, nu știu, vreau să fac un framework pe care să-l împart comunității, pot s-o fac în timpul liber acum că am și nu mai e stresul ăla. Da, într-un fel mă gândesc la viitorul meu, muncesc pentru mine – în sensul că nu doar programarea…poți să te gândești să faci și altceva în afară de job, să mergi la sală, să înveți să cânți sau chestii de genul ăsta.
Cristi: Eu sunt curios cum s-a simțit pentru tine când ai obținut prima ofertă
Andrei: Când am obținut, eram destul de amorțit așa după tot procesul, cât am căutat, cât am vorbit. Nu mi-a venit să cred. În ziua aia am realizat că am semnat primul contract, cred că după o săptămână după ce am început și să lucrez.
Raul: Da. Și a fost și o rată super bună. Pe ce rată ai semnat?
Andrei: Undeva la 8.000 de euro pe lună, să zicem.
Raul: Da! Eu pun pariu că momentul ăsta a fost, cumva, eliberator pentru tine. Adică, s-a simțit o eliberare și o validare că:”sunt ok, pot să fac asta și pot să cresc mult de aici”. Sau nu știu cum ai simțit-o tu, eu așa aș fi simțit-o dacă eram în locul tău, dar nu știu cum ai simțit-o tu, sunt curios de lucrul ăsta
Andrei: M-am simțit și încă mă simt, într-un fel, ca un mercenar plătit. La modul că oriunde m-aș duce, mereu o să fie un post de ală cu wanted. E un sentiment super, mi-a dat încredere în mine la modul că nu o să ajung pe străzi niciodată. Nu știu, poate pare ciudat, dar oriunde m-aș duce în lumea asta știu că într-o săptămână, 2, 3 maxim, îmi găsesc de muncă în programare oriunde.
Cristi: Deci ai o securitate din punctul ăsta de vedere.
Andrei: Înainte îmi era frică, de exemplu, să plec din Timișoara, să mă relochez în alt oraș pentru că mă gândeam:”bă, frate, iar trebuie să mă duc undeva unde nu cunosc companii și ce fac?”. Acum n-am nicio problemă, nu mai am stresul ăsta.
Raul: Cred că mulți programatori nu-și dau seama de abundența care există în piața globală și cumva trăiesc în zona asta de scarcity în care au impresia că numai companiile locale le pot oferi de muncă și dacă își scot, cumva, capul în piața globală n-o să găsească pentru că ar concura cu companiile locale, ceea ce nu e adevărat. Adică, e așa mare abundență încât nu ai concurență, e fascinant.
Andrei: Și acum îmi vin foarte multe oferte pe care le ignor pentru că na, acum am ceva, dar sunt foarte multe și, într-adevăr, e destul de greu să realizezi și să-ți dai seama de chestia asta până nu o încerci pe pielea ta pentru că toată lumea în jurul tău – bine, nu toată lumea – sunt foarte mulți cărora le e frică și care, totuși, ar vrea să-și depășească condiția, iar prin gândirea lor limitativă nu pot să o facă și îți bagă pe gât tot felul de motive de ce nu pot să facă nici ei si nu poți să faci nici tu. Într-un fel mi se pare că toată lumea își dorește chestia asta, dar sunt foarte mulți cărora le e frică, din varii motive, nu știu, și nu o fac și așteaptă acel moment să se alinieze planetele, dar eu dacă așteptam să se alinieze planetele, nici până acum nu intram la voi în program, știi?
Cristi: Aici, de multe ori, e o chestie de prioritizare, mai degrabă, decât de aliniere de planete sau de timp. Tot timpul avem, ca adulți, fel și fel de lucruri care merg în paralel în viața asta pe lângă job, la unii poate e familie, la unii proiecte personale, o casă, un apartament de renovat și așa mai departe și dacă nu alegi să prioritizezi, nu o să obții rezultate. Freelancing-ul e aici, dar dacă nu îl prioritizezi în viața ta – n-o să vină. Și aici e un lucru pe care tu l-ai făcut în contextul în care probabil nu era nici stadiul tău perfect, nu era totul aliniat acolo, dar, totuși…
Andrei: Nu era aliniat
Cristi: Dacă poți să elaborezi, nu știu cât de personal e, dar dacă poți să elaborezi ar fi super, poate ar fi un exemplu pentru alți oameni.
Andrei: Eu știam de programul vostru de mult timp. Pe tine te urmăream pe Youtube, Cristi, și încă te mai urmăresc și ai făcut un video cu salariile din IT și ăla a fost momentul în care am negociat și m-am dus și am cerut mărire de salariu și m-am prins într-un fel că e ceva aici.
Raul: Cred că mulți au cerut mărire atunci.
Andrei: Da, da, da. Și, na, după chestia asta mă uitam la voi și îmi tot găseam motive de ce să nu vin în program. În mare parte erau motive de țeapă, ziceam:”bă, n-are cum să fie adevărat, ăștia o să-mi dea țeapă și o să-mi ia banii și o să rămân cu…”. Și într-o seară soția mea a venit din oraș și ea s-a întâlnit cu cineva acolo și sora persoanei respective fusese în program și mi-a zis:”bă, uite, ea câștigă 6000 de euro”. Și mi-a zis soția mea în seara aia:”du-te în program”. Și cred că era 3 dimineața când am completat formularul ăla. Ăla a fost momentul în care m-am băgat în program și a fost un efort comun, așa, de familie și după am început să caut și eu toate poveștile de succes care erau postate de voi pe internet, după am încercat să-i caut pe oamenii ăștia pe linkedin să văd dacă sunt persoane reale și erau, am găsit 10 testimoniale și ceva de genul ăsta; am văzut, erau acolo. Nu le-am dat și mesaj, dar pentru mine a fost de ajuns și ăla a fost momentul în care…eu când am completat formularul ăla, eram 100% sigur că o să vin în progam. Adică, nu m-ați fi putut face să mă răzgândesc după discuția aia.
Raul: Și aici vreau să spun că ai foarte mare noroc cu soția ta pentru că e o persoană deschisă la minte și a fost suficient de deschisă cât să audă, să asculte pentru că sunt anumite cupluri în care cealaltă persoană te trage în jos – tu ai noroc. Trebuie să fii conștient de chestia asta, poate chiar să îi cumperi ceva după primul salariu, nu știu, după prima factură.
Andrei: Da, mă consider norocos din toate punctele de vedere și soția mea care e o persoană extraordinară și m-a motivat să fac programul ăsta și ăstea au fost planetele mele care au trebuit să se alinieze, nu celelalte de care credeam eu.
Raul: Awesome, awesome! Și pentru tine care crezi că a fost cel mai mare avantaj în colaborarea cu noi? După ce am început să lucrăm împreună
Andrei: Dacă nu știu ce să fac într-o anumită situație…eu când vă dau mesaj pe facebook și o să vă dau mesaj în continuare.
Raul: Oricând
Andrei: E super că mă ajutați și îmi răspundeți și e mereu cineva acolo și nu mă simt singur. Adică, e și toată comunitatea și orice ar fi, ești undeva unde sunt oameni cu aceeași viziune ca tine și e un sentiment de siguranță că poți să crești în continuare, rămâi conectat la piață că na, când ești tu singur freelancer știi ce oferte ai tu, dar când ai o comunitate întreagă care se luptă cu aceleași probleme ca tine, atunci, într-un fel, ți se validează că ceea ce crezi și tu e real, dar ajutorul și disponibilitatea voastră a fost super impressive.
Raul: Awesome! Momentan care sunt planurile tale pe viitor? Acum ești freelancer, ce plănuiești pe viitor?
Andrei: Acum sunt freelancer, încerc să-mi fac…o să vreau să-mi fac plasa de siguranță, să mi-o refac și acum am un plan să mă apuc și de cântat, să învăț să cânt, să merg la sală
Cristi: Specific ceva anume? Ce vrei să cânți, mai exact? Ce instrument? Sau cântat vocal?
Andrei: Eu am cântat la chitară, am făcut chitară clasică și mi-am dorit toată viața mea să știu să cânt și cu vocea, dar mi-a fost, nu știu, aiurea, rușine. Hai să depășim și bariera asta. Poate chiar vreau să scot o melodie pe youtube la anul.
Cristi: Foarte tare!
Raul: Chiar îți recomand să îți cauți mentor pe canto, pe voce pentru că o să te ajute enorm. Adică, nu știu exact cum înveți, dar sunt oameni care sunt specialiști pe zona asta. Și eu am aflat recent de chestia asta, așa indirect, cumva, mentori pe canto, care cumva îți antrenează vocea, îți spun exact cum să-ți faci sunetele respective.
Andrei: Asta e ce vreau să fac. Urmează să dau niște mesaje la niște profesori, am văzut eu pe internet și de aici trăim și vedem. Asta e ceva ce mă face fericit. Într-un fel sunt și banii ăștia care îți aduc…”bani nu aduc libertatea sau fericirea”, dar totuși, într-un fel, te ajută să îți iei mentori, să evoluezi și să faci diverse chestii.
Raul: Da. Un impact direct al banilor mai mulți e că poți să joci mai îndeaproape cu personalitatea ta și sunt lucruri pe care, poate, ți le dorești să le faci, dar nu aveai resursele să le faci și acum ai resursele. O să le faci pentru că asta e personalitatea ta, tu asta îți dorești să faci.
Andrei: Pe viitor mă gândesc să-mi deschid firmă de IT, dar încă nu am pus conceptul foarte bine la punct să văd cum aș vrea să arate această companie și cum aș vrea să fie cultura companiei, dar e ceva acolo la care mă gândesc.
Raul: Awesome! Noi oricum suntem disponibili în continuare pentru tine dacă ai întrebări sau vrei să intri la live-uri, avem în continuare – și astăzi avem live – și te așteptăm acolo. Îți urăm mult spor în continuare și să se realizeze cât mai multe lucruri din obiectivele tale!
Andrei: Așa să fie, multumesc!
Raul: Dacă ești mobile developer și vrei să faci pasul spre freelancing, vrei să treci cât mai rapid din stadiul de angajat în cel de freelancer și să ai flexibilitate mai mare pentru planurile de viitor și ca să poți să crești în continuare ca persoană, hai să ne auzim la un call de consultanță gratuită cu mine, cu Cristi sau cu un expert din echipa noastră. Eu am fost Raul, Cristi și Andrei. Salut!
Leave a Reply