Sumar
Raul: Salut! Raul de la Libertate.init(), sunt alături de Alexandru Dragomir, el e Senior Node.js Developer și Full Stack Developer și astăzi, Alex, vreau să vorbim despre experiența ta cu freelancing-ul
Alex: A fost oarecum o întâmplare să ajung să lucrez Node Developer. Am început să lucrez cu PHP și după câțiva ani am întâlnit o companie care dorea să forțeze un proiect de pe PHP pe Note.js
Raul: Ok. Practic, ai trecut de la PHP pe Node – de câți ani ai făcut schimbarea asta și câți ani de experiență ai în total?
Alex: Cred că acum 7 ani am schimbat pe Node. Am în total 9 ani.
Raul: Super tare!
Ce te-a motivat să treci în zona asta de freelancing? Tu erai contractor înainte din câte îmi amintesc.
Alex: Ajunsesem, cumva, la un plafon unde simțeam că nu mai pot să cresc.
Raul: Și am început să lucrăm împreună, care a fost principalul avantaj în colaborarea cu noi?
Alex: M-a ajutat foarte mult pe partea de comunicare și interacțiune cu clienții. Partea de negociere, ca să știu exact care ar fi valoarea mea sau cum să aflu valoarea mea pe piață – asta m-a ajutat foarte mult.
Raul: Tu, momentan, la ce rate ai ajuns ca și freelancer?
Alex: Am semnat de curând un contract cu 105$ pe oră.
Raul: Cum îți vezi dezvoltarea după freelancing sau continui cu freelancing-ul?
Alex: O să vreau să continui cu freelancing-ul pentru încă o perioadă – câțiva ani să zic – și după vreau să-mi deschid un business în afara zonei de programare împreună cu soția și am nevoie de ceva fonduri înainte să încep.
Raul: Alex, mersi pentru timpul pe care mi l-ai acordat astăzi, eu îți urez mult spor în continuare.
Alex: Mersi mult!
Transcriere completă
Raul: Salut! Raul de la Libertate.init(), sunt alături de Alexandru Dragomir, el e Senior Node.js Developer și Full Stack Developer și astăzi, Alex, vreau să vorbim despre experiența ta cu freelancing-ul și despre progresul tău de la stadiul de angajat la stadiul de freelancer. Mai întâi, spune-mi de ce ai ales ales tehnologia asta Node ca și backend și pe ce lucrezi pe front end?
Alex: A fost oarecum o întâmplare să ajung să lucrez Node Developer. Am început să lucrez cu PHP și după câțiva ani am întâlnit o companie care dorea să forțeze un proiect de pe PHP pe Note.js, iar eu văzând că tehnologia este oarecum în trend, mi s-a părut interesant și am decis să intru pe proiect și să văd cum e și să îi ajut.
Raul: Ok. Practic, ai trecut de la PHP pe Node – de câți ani ai făcut schimbarea asta și câți ani de experiență ai în total?
Alex: Cred că acum 7 ani am schimbat pe Node. Am în total 9 ani.
Raul: Super tare!
Ce te-a motivat să treci în zona asta de freelancing? Tu erai contractor înainte din câte îmi amintesc.
Alex: Ajunsesem, cumva, la un plafon unde simțeam că nu mai pot să cresc. Nu mai găseam o ofertă pe piață care să bată venitul pe care-l aveam la momentul respectiv așa că am decis să merg în zona de contracting. Am văzut reclamele voastre, l-am urmărit pe Cristi, de asemenea, pe social media, dar eram sceptic la început – nu știam exact – dacă să intru în program sau nu.
Raul: De unde crezi că venea scepticismul?
Alex: Nu știam exact dacă să am încredere sau nu, nu știam pe nimeni care să fi făcut asta înainte și dacă, cumva, eu aș putea să reușesc să obțin tot ce spuneați voi în momentul respectiv.
Raul: Ok, încă nu erai sigur 100% că e posibil și nici nu știai persoane care sunt freelanceri și care au ajuns la nivelul ăsta.
Alex: Da, exact! Adică, freelancerii pe care îi știam eu nu erau nici pe departe la nivelul ăsta, făceau chestii pe care eu nu aș fi vrut să le fac – wordpress și chestii de astea mai ieftine ca să zic așa, nu enterprise sau proiecte mai mari.
Raul: Sunt mulți freelanceri care încearcă pe platforme inițial, pe upwork, și se dezamăgesc că văd proiecte one man show și proiecte nașpa până la urmă – pe bani puțini.
Și am început să lucrăm împreună, care a fost principalul avantaj în colaborarea cu noi?
Alex: M-a ajutat foarte mult pe partea de comunicare și interacțiune cu clienții. Partea de negociere, ca să știu exact care ar fi valoarea mea sau cum să aflu valoarea mea pe piață – asta m-a ajutat foarte mult.
Raul: O chestie interesantă aici, am fost la o conferință în America legată de personal branding și, cumva, americanii se focusau foarte mult pe ideea asta că un brand personal îți amplifică foarte mult un skill pe care-l ai – ori că e skill de business, ori că e skill profesional. Și da, o parte din programul nostru e partea asta de branding personal. E fain că acum îl ai setat și încep să-ți vină rezultate în zona asta.
Tu, momentan, la ce rate ai ajuns ca și freelancer?
Alex: Am semnat de curând un contract cu 105$ pe oră.
Raul: Mi se pare interesant că sunt mulți developeri care la experiența ta – la 9 ani de experiență – nici nu pot să conceapă că ratele astea sunt acolo în piață. Pentru ei rate de 20-30 sau hai 50$ sunt maximul potențialului.
Alex: Așa era și pentru mine la început, chiar nu mă vedeam să ajung până aici.
Raul: Dar cum ai trecut de bariera asta de mindset?
Alex: Din aproape în aproape. Am intrat prima oară în program, am văzut ce rate se obțineau de către ceilalți care erau deja aici și erau mai avansați – poate și cu mai puțină experiență decât mine – și am zis ok:”o să încerc și eu să merg puțin mai sus decât credeam inițial că se poate” și am prins un contract care era pe o rată destul de mare și, ulterior, tot discutând cu diverși recruiteri am văzut că se poate și mai mult de atât și am văzut cam care este nivelul.
Raul: Acum te-ai calibrat pe piață, în timp.
Ce nu știe lumea care ne ascultă e că noi acum lucrăm în continuare cu tine, în programul nostru avansat, și am vrut să te întreb care sunt planurile tale pe viitor. Cum îți vezi dezvoltarea după freelancing sau continui cu freelancing-ul?
Alex: O să vreau să continui cu freelancing-ul pentru încă o perioadă – câțiva ani să zic – și după vreau să-mi deschid un business în afara zonei de programare împreună cu soția și am nevoie de ceva fonduri înainte să încep.
Raul: Mi se pare foarte tare că ai început cu programarea pentru că e, cumva, o meserie suport care o să te ajute când o să-ți faci un business pentru că o să vezi lucrurile pe care le poți automatiza și nu o să ai nevoie de așa mulți oameni și na, e super util să știi, iar faptul că o să ai fonduri o să te ajute super mult pentru că o să ai timp să construiești ceva. Nu știu dacă erai conștient de asta, eu așa am început business-ul. Mi-am dat seama că programarea e suport și dacă vreau să fac ceva după programare, o să folosesc programarea ca un tool, dar nu o să fac un business din programare, folosind asta, deși sunt oameni care fac asta.
Alex: Da, inițial am început pur și simplu și nu știam că o să ajung să fac un business pe viitor, nu aveam planurile astea, le-am format doar în ultimele luni.
Raul: Cum te simți acum, în momentul în care ești freelancer și ai ajuns la ratele și ofertele astea, comparativ cu momentul în care ai intrat în program?
Alex: Mi se pare mult mai ușor acum, nu avea niciun rost să fiu sceptic atunci și toate testimonialele pe care le văzusem sunt adevărate. E foarte ok, îmi dă mai multă libertate, mai multă încredere în mine și compensația este mult mai ok.
Raul: Acum ca să fac o glumă: cât te-am plătit ca să vii la testimonialul ăsta?
Am avut la un moment dat un call de consultanță și îmi amintesc că era un timp care a zis:”da, am văzut testimonialele, dar eu cred că îi plătiți pe oamenii ăștia pentru că dacă luați câteva mii de euro de pe ei, se merită să îi plătiți” și eram:”nu crezi că sunt cam mulți?”
Alex, mersi pentru timpul pe care mi l-ai acordat astăzi, eu îți urez mult spor în continuare.
Alex: Mersi mult!
Raul: Dacă ești un programator experimentat și vrei să faci trecerea din contracting în freelancing, vrei să consolidezi rate mai mari, să știi cum să te păstrezi la acel nivel, hai să ne auzim la un call de consultanță gratuită cu mine, cu Cristi sau cu un expert din echipa noastră, eu am fost Raul și Alex, salut!
Leave a Reply