Blog Libertate în IT

Sumar

Raul: Salut! Raul și Cristi de la Libertate.init(). Suntem alături de Ciprian Cojan, el e Senior IOS developer. E freelancer și astăzi ne va povesti despre cum e să fii freelancer pe mobile development. 

Ciprian, spune-ne mai întâi câți ani de experiență ai pe IOS și cum ai ajuns să înveți programare? 

Ciprian: […] am început să fac un liceu tehnic și acolo am început să mă uit la mobile…atunci era windows phone, era un pic mai mișto ca Android și un pic mai easy decât Apple așa că am început cu ăla și după m-a luat pasiunea foarte mult.  

Raul: Ai lucrat pentru companii din Italia? Ai fost angajat până acum? Care a fost stadiul tău înainte?

Ciprian: Da, am făcut facultate, după […] m-a sunat o companie de aici din Italia care face aplicații pentru foarte multe companii din Italia. 

Cristi: Și cum a venit apoi dorința de a merge către zona asta de freelancing? 

Ciprian: Primii ani erau foarte buni […] În ultimii ani am încercat să dau feedback-ul meu la firmă, ceea ce pentru mine trebuia să se schimbe în bine, dar niciodată nu m-au ascultat, așa că […] m-am gândit să mă pun pe freelancing pentru că mereu am vrut să am un pic mai multă putere asupra muncii mele. […]

Cristi: Dar cum e văzut freelancing-ul acolo în Italia? 

Ciprian: E foarte greu să faci. Clienții italieni nu sunt foarte buni clienți […] aici e foarte greu și chiar toți colegii mei care făceau deja freelancing au zis: “nu face! Ești nebun? Ai loc stabil, ce vrei să faci?” […] cred că greșeala lor era că ei căutau clienți italieni. 

Raul: La ce rezultate ai ajuns ca freelancer acum? 

Ciprian: Rata mea acum e de 350 de euro pe zi și clientul e foarte bun […]  chiar dacă ei mă plătesc, oricum mereu îmi zic thank you for this, thank you for that […]  Îți respectă timpul și munca. 

Raul:  Care crezi că a fost principalul avantaj în colaborare? 

Ciprian: Principalul avantaj a fost să centrez obiectivul meu de a găsi clienți în afara Italiei pentru că asta era problema principală. 

Raul: Bun! Ciprian, felicitări pentru rezultatele pe care le-ai obținut, noi ne auzim în continuare în comunitate și mult spor! 

Ciprian: Da. Un alt avantaj care mi s-a părut foarte, foarte, bun e comunitatea pentru că aici am o comunitate care e foarte negativă și măcar voi sunteți o comunitate pozitivă unde pot să am niște inspiration pentru viitor.

Raul: Dacă ești mobile developer și ai peste 3 ani de experiență și vrei să treci în freelance, hai să ne auzim la un call de consultanță gratuită cu mine, cu Cristi sau un expert din echipa noastră. Intră pe Libertateinit.ro și programează-te la un call. 

Eu am fost Raul, Cristi și Ciprian. Salut!

Transcriere completă

Raul: Salut! Raul și Cristi de la Libertate.init(). Suntem alături de Ciprian Cojan, el e Senior IOS developer. E freelancer și astăzi ne va povesti despre cum e să fii freelancer pe mobile development. 

Ciprian, spune-ne mai întâi câți ani de experiență ai pe IOS și cum ai ajuns să înveți programarea și să faci programare, tu fiind în Italia momentan. 

Criprian: Da, eu am venit aici în Italia când aveam vreo 10 ani și pot să zic că am crescut aici până la urmă. Bine…măcar jumătate de viață și am început să fac un liceu tehnic și acolo am început să mă uit la mobile…atunci era windows phone, era un pic mai mișto ca Android și un pic mai easy decât Apple așa că am început cu ăla și după m-a luat pasiunea foarte mult…după ce am scris un button și un labeb, am văzut că wow, asta e magie. Mai ales că acolo făceam Java sau HTML. Nu se compară ca atractivitate.

Raul: Ai lucrat pentru companii din Italia? Ai fost angajat până acum? Care a fost stadiul tău înainte?

Ciprian: Da, am făcut facultate, după…când era să încep finalizarea masterului m-a sunat o companie de aici din Italia care face aplicații pentru foarte multe companii din Italia și pentru că făceau produse foarte bune, am zis: “hai, e o ocazie foarte bună ca să încep, ca să fac ceva mai organic”. 

Raul: Practic, te-au recrutat de pe băncile facultății, din master.

Ciprian: Da

Cristi: Și cum a venit apoi dorința de a merge către zona asta de freelancing? 

Ciprian: Primii ani erau foarte buni, am învățat foarte mult, am tras foarte mult…cum să zic, stres, dar stres bun pentru că știam că aveam de învățat foarte mult, așa că era ok. În ultimii ani am încercat să dau feedback-ul meu la firmă, ceea ce pentru mine trebuia să se schimbe în bine, dar niciodată nu m-au ascultat, așa că în ultimul an – bine, ultimii doi ani – m-am gândit să mă pun pe freelancing pentru că mereu am vrut să am un pic mai multă putere asupra muncii mele.

Raul: Deci tu ai vrut să ai controlul ăsta asupra muncii tale. Dacă spui că ceva nu e ok să poți să ai și un control să se schimbe lucrurile, adică nu doar să fii pasiv în proces.

Ciprian: Da. Și control asupra timpului, mai ales. Pentru că, atunci când eram în companie, eu dacă terminam ce trebuia să fac în 6 ore, oricum trebuia să stau acolo până ce mi se termina programul.

Raul: Nu v-au lăsat să lucrați remote când a venit pandemia? 

Ciprian: Eu am plecat când eram la jumătate de pandemie, am lucrat remote pentru că așa zicea guvernul să facem, dar când s-a terminat…nu s-a terminat, acum suntem un pic la regim mai normal. Oricum, colegii mei nu puteau să facă full remote. 

Raul: A, ok. 

Cristi: Dar cum e văzut freelancing-ul acolo în Italia? 

Ciprian: E foarte greu să faci. Clienții italieni nu sunt foarte buni clienți pentru că vor foarte mult pentru o valoare foarte mică. 

Cristi: Îmi aduce aminte de plaiurile astea mai mioritice, de aici, de la noi, adică îmi aduce aminte de România. Așa se întâmplă și în piața asta locală. 

Ciprian: Îmi pare rău, dar da, aici e foarte greu și chiar toți colegii mei care făceau deja freelancing au zis: “nu face! Ești nebun? Ai loc stabil, ce vrei să faci?” 

Cristi: Păi și tu ce ai făcut? Ei ți-au zis chestia asta și tu ce ai făcut? De ce nu i-ai ascultat pe oamenii ăia? 

Ciprian: Pentru că știam că se poate face, dar era, cum să zic… Eu cred că greșeala lor era că ei căutau clienți italieni. 

Raul: Bun. Adică și ei se uitau la piața locală și nu se conectau la piața globală. Asta a fost. 

Ciprian: Era foarte rar când ei mergeau afară. Și când aveau niște clienți din afară mereu era cineva, în mijloc, italian, așa că… Chiar acum am avut și o ofertă pentru un proiect american, dar în mijloc era cineva italian și deja știam unde mergea chestia, dar oricum voiam să îi dau o șansă așa că am dat interviul, am vorbit cu toți și până la urmă când era să zici cât trebuie să lucrezi, cât primești pe oră și etc…n-ai cum.

Raul: Erai prins în sistem. La ce rezultate ai ajuns ca freelancer acum? 

Ciprian: Rata mea acum e de 350 de euro pe zi și clientul e foarte bun, cum să zic, mă găsesc foarte bine cu toate persoanele cu care lucrez și chiar nu mă așteptam așa, cum să zic…așa multe detalii în munca lor de efficiency pentru că aici e foarte greu să găsești […] E altă lume, mai ales că team-ul se auto-organizează, dacă vrei să îți iei o zi sau niște ore libere, doar trebuie să zici că ți le iei. Nu e cine știe ce, cum să zic, organizare imperialistă și da, timpul se vede că îl valorează foarte mult. Timpul pe care eu îl dau pentru ei, chiar dacă ei mă plătesc, oricum mereu îmi zic thank you for this, thank you for that și…

Raul: Te și respectă mai mult 

Ciprian: Da. Îți respectă timpul și munca. Deciziile tale, de exemplu: dacă zici că asta e cea mai bună metodă să rezolvi o problemă ei îți zic “ok, ok” sau dacă vor să îți dea feedback, feedback-ul e pozitiv, chiar dacă e critic. E o altă lume, mă simt mult mai relaxat acum. Când lucram la companie, lucram de 3 ori mai mult. 

Cristi: Apar foarte multe similarități între ce se întâmplă în Italia în piața de muncă în IT cu ce e în România. Sunt curios acum ce părere au prietenii tăi freelanceri italieni de rezultatele tale. 

Ciprian: Eu nu prea vorbesc, cum să zic, de rezultatele mele pentru că aici e foarte multă rivalitate, mai ales între freelanceri pentru că fiecăruia îi e frică de a pierde un client pentru că eu pot să-l iau. 

Cristi: Cum se zice Libertate.init() în italiană? 

Ciprian: Liberta.init.

Cristi: A, suntem pe acolo. Ar trebui să venim și în Italia. Să ne extindem 

Ciprian: Ar fi foarte bine. Mai ales că aici sunt programatori foarte buni și care nu sunt deloc valorificați cum trebuie. 

Raul: Colegii tăi de la firmă, după ce au aflat că ești freelancer, ce părere au avut? 

Ciprian: Bine…când am vorbit cu ei în firmă, tuturor le era frică…și lor să mă întrebe mai multe chestii despre alegerea mea pentru că poate le era și lor frică că poate pierdeau locul de muncă. 

Raul: Pare foarte fascism în firma aia. Ciprian, care a fost pentru tine cel mai mare avantaj în colaborarea cu noi? Stiu că noi am lucrat la mai multe zone. Am lucrat la zona asta de legal și fiscal să găsim o soluție; am lucrat și la zona de comunicare, de vânzare. Care crezi că a fost principalul avantaj în colaborare? 

Ciprian: Principalul avantaj a fost să centrez obiectivul meu de a găsi clienți în afara Italiei pentru că asta era problema principală. 

Raul: Pentru a activa pe piața globală și să-ți găsești clienți oricând. 

Ciprian: Clienți care te valorizează așa cum e pe piața, nu mondială, măcar europeană. Suntem în Europa până la urmă. 

Raul: Care crezi că ar fi următorii pași pentru tine din punctul ăsta? 

Ciprian: Eu mă gândesc să […] nu mă concentrez doar pe IOS, dar să dezvolt un produs, nu știu de ce tip…am niște idei, dar încă nu sunt în momentul potrivit, mai ales că în mai o să nască fiica mea.

Cristi: Felicitări! 

Raul: Felicitări! 

Ciprian: Așa că am foarte multe chestii de gândit, 

Raul: La fix ai făcut trecerea 

Ciprian: Da. Ălă o să fie următorul pas pe termen lung. Și pe termen scurt, desigur, o să fie să găsesc proiecte la care mă pot aloca, nu tot anul, dar să pot să fiu independent economic tot anul.

Cristi: Adică, practic, să lucrezi ceva mai puțin, să ai mai mult timp pentru tine, dar în același timp să-ți asiguri o stabilitate financiară, să te poți bucura de tine, de fetița ta, de viață. 

Ciprian: Exact. 

Cristi: Awesome. Mă bucur să aud veștile 

Ciprian: Bine, pentru mine a fost un șoc, dar acum […] Mai ales că atunci când ne-am văzut în august, mi se pare, în București, n-aveam idee. Am aflat în septembrie. După o lună am aflat. 

Raul: Asta voiam să zic că dacă mai vii prin București până atunci să dai un semn să ne mai întâlnim. Oricum, poate mai trecem noi prin Italia, eu cu Cristi și ne putem vedea. Trebuie să se termine odată cu restricțiile astea. 

Ciprian: Asta sper și eu. 

Raul: Bun! Ciprian, felicitări pentru rezultatele pe care le-ai obținut, noi ne auzim în continuare în comunitate și mult spor! 

Ciprian: Da. Un alt avantaj care mi s-a părut foarte, foarte, bun e comunitatea pentru că aici am o comunitate care e foarte negativă și măcar voi sunteți o comunitate pozitivă unde pot să am niște inspiration pentru viitor pentru că e foarte, foarte important. Un gathering ar fi foarte mișto. 

Cristi: Sigur! Facem. Când ești în București vii și facem cu mai mulți oameni din comunitate și ne întâlnim și băgăm un vibe pozitiv. 

Ciprian: Super! Mersi foarte mult! 

Raul: Dacă ești mobile developer și ai peste 3 ani de experiență și vrei să treci în freelance, hai să ne auzim la un call de consultanță gratuită cu mine, cu Cristi sau un expert din echipa noastră. Intră pe Libertateinit.ro și programează-te la un call. 

Eu am fost Raul, Cristi și Ciprian. Salut!

Sumar

Raul: Salut! Raul și Cristi de la Liberate.init(). În acest video vrem să vorbim despre o idee falsă pe care o auzim foarte frecvent în discuțiile cu programatorii, ci anume: că nu vreau să fac freelancing pentru că nu știu dacă m-aș descurca singur să lucrez pe o aplicație și că în firmă lucrez în echipă. […] Ideea asta este falsă pentru că în freelancing-ul bine făcut nu lucrezi singur. 

Cristi: Vedem asta foarte des la oameni care încă nu au o imagine foarte clară când vine vorba despre freelancing și trăiesc cu narativa asta mainstream […] că sunt proiecte mici, că lucrezi pe proiecte pe care le începi de la 0 și le duci la final, lucru care nu coincide deloc cu realitatea

Raul: De fapt, singurele proiecte pe care le faci singur, ca programator, se numesc nvp-uri sau proof of concept, proiecte mici […] Părerea mea, acum, după atâția ani de zile de lucrat ca programator și după ce am fost freelancer e că aceste aplicații, aceste nvp-uri, nu ar trebui dezvoltate de programatori seniori. Tu ca programator senior nu ai ce căuta pe o astfel de aplicație, e o pierdere de timp […] Acestea ar trebui date pentru juniori .

Cristi: De asta în cele mai multe cazuri – 90+ din cazuri – o să lucrezi în echipă ca freelancer și adesea apare întrebarea asta pentru oamenii care sunt puțin mai nesiguri pe skill-ul lor […] “bă, poate nu sunt suficient de bun, poate mai trebuie să învăț. Ce se întâmplă dacă intru pe un proiect și nu știu ce să spun acolo? Nu șitu ce să fac, nu știu cum să mă descurc. Unde mă duc?”. Soluția e destul de simplă, e cam ceea ce faci în momentul de față și la job. […]  Nu despre asta e freelancing-ul, despre a fi un star sau un specialist 1% în lume pe Java, e despre a fi un om care poate să primească niște task-uri, care poate să le rezolve, care poate să comunice eficient în echipă și care se poate integra în echipa respectivă. 

Raul: Proiectele serioase în programare se fac în echipe de programatori, în niciun caz nu se fac singure […] Execuția în sine nu diferă foarte mult, singura diferență e la partea de management, în sensul că în freelancing nu ai micromanagement, ci pur și simplu există, din când în când, câte un sync cu echipa. 

Cristi: Ce adaugă diferit freelancing-ul în ecuația asta e că în loc să mergi la job interview-uri ca să obții un job, o să ai un proces pe care noi îl numim proces de achiziție de clienți în care va trebui să faci lucrurile cât mai bine și mai eficient posibil în achiziția asta de clienți. 

Un alt blocaj de mindset pe care-l văd la oameni: “mai stau pe proiectul ăsta pentru că învăț foarte multe lucruri aici și îmi place echipa”. Asta e o scuză, e o scuză – pur și simplu – pentru că poți să ai proiecte faine și la 10.000 de euro și la 2.000 de euro pe lună […] 

Ceea ce văd adesea, vorbind cu voi, la orice nivel; fie că sunt oameni care au 3 ani de experiență, fie că sunt oameni care au 5 ani, apare presiunea asta pe care o punem pe noi […] ne subestimăm valoarea pe care am putea să o avem și rezultatele pe care le-am obține în freelancing […] dacă înțelegi, de fapt, ce caută clienții de la tine, ce vor de la tine – nu vor neapărat să fii un zeu, să fii un “liga campionilor” – atunci îți dai seama că poți să faci pasul ăsta, că poți să faci niște îmbunătățiri semnificative, în viața ta, mult mai devreme, fără să mai fie nevoie să îți pui piedica asta mentală […] 

Noi oferim ceea ce se numește call de consultanță gratuit, puteți să intrați pe site-ul nostru, pe libertateinit.ro și să aplicați pentru un astfel de call astfel încât să evaluăm situația voastră în detaliu și să vedem exact dacă sunteți gata  sau nu să faceți pasul către freelancing. 

Raul: Eu am fost Raul și Cristi de la Libertate.init(). Salut!

Transcriere completă

Raul: Salut! Raul și Cristi de la Liberate.init(). În acest video vrem să vorbim despre o idee falsă pe care o auzim foarte frecvent în discuțiile cu programatorii, ci anume: că nu vreau să fac freelancing pentru că nu știu dacă m-aș descurca singur să lucrez pe o aplicație și că în firmă lucrez în echipă. 

Cristi: Bun venit la mythbusters cu Cristi și Raul. Despre freelancing. 

Raul: Ideea asta este falsă pentru că în freelancing-ul bine făcut nu lucrezi singur. Nu există niciun proiect complex și un client care să te plătească cu peste 10.000 de euro pe lună care să vrea să lucrezi singur. Clientul ăla are suficienți bani cât să își facă o echipă de developeri și are nevoie de acea echipă ca să îi dezvolte problema complexă de business pe care o are. 

Cristi: Vedem asta foarte des la oameni care încă nu au o imagine foarte clară când vine vorba despre freelancing și trăiesc cu narativa asta mainstream a freelancing-ului pe care o auzim și o moștenim de pe internet sau de la fel și fel de rudă pe care o știm sau prieten care “a făcut freelancing” și anume: că sunt proiecte mici, că lucrezi pe proiecte pe care le începi de la 0 și le duci la final, lucru care nu coincide deloc cu realitatea, mai ales pentru un programator care este în job-ul ăsta de la 9-17 și care lucrează pe niște aplicații – că nimeni nu lucrează pe aplicații mici în job-urile astea și toți lucrăm pe aplicații ceva mai complexe – care necesită o echipă, care necesită o infrastructură de multe ori mult mai complexă care în niciun caz, niciodată n-o să fie pe upwork sau pe 5-10 dolari făcute acolo. 

Raul: De fapt, singurele proiecte pe care le faci singur, ca programator, se numesc nvp-uri sau proof of concept, proiecte mici prin care niște oameni care au un start-up – de exemplu – vor să le arate la investitori cam care ar fi potențialul în zona respectivă. Părerea mea, acum, după atâția ani de zile de lucrat ca programator și după ce am fost freelancer e că aceste aplicații, aceste nvp-uri, nu ar trebui dezvoltate de programatori seniori. Tu ca programator senior nu ai ce căuta pe o astfel de aplicație, e o pierdere de timp și un stres pe care nu vrei să ți-l asumi ca programator senior. Acestea ar trebui date pentru juniori pentru că ei au și potențial să învețe, iar acolo nici nu trebuie să scrii codul la cele mai mari standarde pentru că e o aplicație care oricum “se aruncă” după ce o arată la investitori. În momentul în care vezi programatori seniori care intră pe platforme sau pe o agenție online și lucrează la nvp-uri, acela e un waste de timp și de resurse, de resurse cumva la nivel de programare – pentru acei oameni – pentru că acele aplicații pot fi dezvoltate la fel de bine și de un junior sau de o echipă de juniori. 

Cristi: De asta în cele mai multe cazuri – 90+ din cazuri – o să lucrezi în echipă ca freelancer și adesea apare întrebarea asta pentru oamenii care sunt puțin mai nesiguri pe skill-ul lor tehnic și poate, nu neapărat nesiguri, ci mai mult critici cu ei înșiși când vine vorba de trecerea în zona asta de freelancing și “bă, poate nu sunt suficient de bun, poate mai trebuie să învăț. Ce se întâmplă dacă intru pe un proiect și nu știu ce să spun acolo? Nu șitu ce să fac, nu știu cum să mă descurc. Unde mă duc?”. Soluția e destul de simplă, e cam ceea ce faci în momentul de față și la job, adică o să ai un codebase prin care poți să te uiți și poate vezi ceva exemple din care poți să mimezi anumite lucruri, să le adaptezi în situația pe care o ai în momentul respectiv. Ai Google la dispoziție și freelancerii sunt pe Google și pe Stack Overflow și pe toate site-urile astea și bineînțeles, nu în ultimul rând, ai oameni, ai oameni în echipa respectivă; documentație vie – cum îmi place mie să numesc oamenii ăștia – poți să îi întrebi, poți să reach-out oricând ca să zic așa – mânjindu-mă puțin de engleză la gură – și să comunici cu ei să vezi: “hei! Uite am problema asta” și ei o să fie dispuși să te ajute și niciun client, dar niciun client, n-o să aștepte ca din prima zi tu să fii top, să fii un as acolo. Nu despre asta e freelancing-ul, despre a fi un star sau un specialist 1% în lume pe Java, e despre a fi un om care poate să primească niște task-uri, care poate să le rezolve, care poate să comunice eficient în echipă și care se poate integra în echipa respectivă și dacă ai toate lucrurile astea bine puse la punct, la un nivel decent atunci ești good to go pentru zona asta de freelancing. 

Raul: Da. Proiectele serioase în programare se fac în echipe de programatori, în niciun caz nu se fac singure și e nevoie să fie o echipă, o parte de front-end, back-end, dacă e nevoie de bază de date, DevOps sau testeri, se adaugă în echipă oamenii ăștia, se construiește o echipă, o echipă de freelanceri în zona de freelancing și aceștia oameni colaborează, o echipă dintr-o firmă de outsourcing sau din altă zonă pentru că orice proiect de programare se face în echipe. Execuția în sine nu diferă foarte mult, singura diferență e la partea de management, în sensul că în freelancing nu ai micromanagement, ci pur și simplu există, din când în când, câte un sync cu echipa, mai ales că echipa lucrează pe mai multe timezone-uri, dar în rest – ca muncă – o să lucrezi în echipe de progamatori. 

Cristi: Ce adaugă diferit freelancing-ul în ecuația asta e că în loc să mergi la job interview-uri ca să obții un job, o să ai un proces pe care noi îl numim proces de achiziție de clienți în care va trebui să faci lucrurile cât mai bine și mai eficient posibil în achiziția asta de clienți încât să obții un client care să fie cât mai calitativ. Ce înseamnă asta? Să aibă un worklife balance cât mai ok, să nu te streseze cu meeting-uri de dimineața până seara, adică să aibă o structură bine pusă la punct în procesele interne și să te plătească bine și bineînțeles să fie și proiecte din care să inveți, adică să fii pe tehnologii faine. Aici, atenție! Un alt blocaj de mindset pe care-l văd la oameni: “mai stau pe proiectul ăsta pentru că învăț foarte multe lucruri aici și îmi place echipa”. Asta e o scuză, e o scuză – pur și simplu – pentru că poți să ai proiecte faine și la 10.000 de euro și la 2.000 de euro pe lună. Adică, poți să înveți lucruri și la 10.000 de euro pe lună și la 2.000. Alegerea e a ta, unde vrei să fii. 

Raul: Adică poți să fii într-o echipă internațională în care să ai oameni care sunt mai buni decât tine, să ai seniori în echipă care sunt mai buni decât tine și să înveți din acel proiect super multe lucruri, dar ai 10.000 de euro pe lună sau poți să rămâi în corporație la 2.000 de euro pe lună unde și acolo o să ai oameni mai buni decât tine și unde să înveți. Diferența e de ce skill-uri înveți pe lângă partea asta de programare, când ești freelancer. 

Cristi: Ceea ce văd adesea, vorbind cu voi, la orice nivel; fie că sunt oameni care au 3 ani de experiență, fie că sunt oameni care au 5 ani, apare presiunea asta pe care o punem pe noi, critica asta mai puternică pe care o punem asupra noastră și dorința de a excela, de a fi foarte bun și prin dorința asta pe care o avem, adesea ne subminăm, ne subestimăm valoarea pe care am putea să o avem și rezultatele pe care le-am obține în freelancing și mi s-a confirmat și reconfirmat de atâtea ori, cu oameni cu care am lucrat în Libertate.init() și poate ați văzut și rezultatele pe care le avem. Adesea treaba asta e un construct în mintea noastră și nu coincide cu realitatea pentru că dacă înțelegi, de fapt, ce caută clienții de la tine, ce vor de la tine – nu vor neapărat să fii un zeu, să fii un “liga campionilor” – atunci îți dai seama că poți să faci pasul ăsta, că poți să faci niște îmbunătățiri semnificative, în viața ta, mult mai devreme, fără să mai fie nevoie să îți pui piedica asta mentală, blocajul ăsta mental: “mai trebui să aștept puțin ca să primesc realitatea asta”, “să sufăr puțin”, să mai cresc puțin când de fapt poate nu e cazul și în ideea asta, dacă vreți să faceți pasul în chestia asta, noi oferim ceea ce se numește call de consultanță gratuit, puteți să intrați pe site-ul nostru, pe libertateinit.ro și să aplicați pentru un astfel de call astfel încât să evaluăm situația voastră în detaliu și să vedem exact dacă sunteți gata  sau nu să faceți pasul către freelancing și dacă sunteți gata sau nu să treceți către zona asta de next level.

Raul: Eu am fost Raul și Cristi de la Libertate.init(). Salut!

Sumar

Raul: Salut! Raul și Cristi de la Libertate.init(). Suntem alături de Andrei Soporea, el e Senior React Developer […] Andrei, mai întâi spune-ne câți ani de experiență ai pe React, de ce ai ajuns să alegi tehnologia asta și cam care a fost parcursul tău până acum? 

Andrei: Salut! […] 14 ani în programare. Pe React aproape 5 ani, 4+ […] 

Raul: Și așa ca parcurs, tu ai fost prin corporații, ai lucrat și ca contractor sau cum? 

Andrei: Am lucrat prin corporații, am lucrat și ca și contractor și acum freelance next level.

Cristi: Și ce te-a motivat să treci la zona asta de freelancing? 

Andrei: Păi eram deja cu un pas în direcția asta și da […] am auzit despre voi […] v-am urmărit de foarte mult timp și pe urmă v-am contactat. 

Raul: Știi ce mi se pare interesant la tine? Că nu ai avut ego-ul ăla mărit. Tu câștigai deja mai bine decât restul programatorilor, fiind contractor […] totuși ai zi “bă, vreau să învăț ceva în plus” .

Cristi: Exact ce spune Raul se întâmplă adesea […] noi când lucrăm cu o persoană – ca să dăm puține inside-uri așa – când ducem o persoană la 3.000, la 10.000 de euro pe lună, e mai ușor, practic, să ducem persoana aia acolo, decât o persoană la 5.000-6.000 de euro pe lună la 10.000 pentru că persoana care face un progres, cumva, se blochează, are o autosuficiență despre progresul respectiv și evită să mai vadă ce e mai sus. 

Andrei: Da. La mine n-a fost cazu […] în momentul în care am văzut că se poate mai bine, am zis: de ce să rămân aici? Am vrut să scot tot ce e mai bun din timpul meu.

Raul: Bun! Și am început să lucrăm împreună. Care a fost cel mai mare avantaj în colaborarea cu noi? 

Andrei: În primul rând, cred că feedback-ul instant pe care l-am avut […] toate informațiile utile, comprimate […] Să ai pe cineva lângă tine care să te îndrume, să îți spună, să îți arate unde greșești.

Raul: Super tare! Super tare că ai avut cumva dorința asta să crești chiar dacă erai într-o poziție bună și atunci. Acum la ce rezultate ai ajuns? 

Andrei: Acum am un contract cu un client din UK pe 500 de euro pe zi. 

Cristi: Wow! Not bad pentru primul contract. Știi că noi avem un vis, să ducem toți programatorii din România la peste 10.000 de euro pe lună. Care erau așteptările tale inițiale? Comparativ cu rezultatele. 

Andrei: Aveam un target undeva la 8.000 de euro pe lună…pe acolo. Cred că după prima săptămână după ce am intrat în program mi-am dat seama că ar trebui să încerc, cel puțin, cu mai mult pentru că se poate. 

Raul: Dacă ar fi să dai un sfat la un programator care, să zicem, are 4 ani de experiență și momentan e angajat, cam ce sfat i-ai da?

Andrei: Dacă e pregătit să treacă în zona asta de freelance, ar trebui să o facă și voi sunteți un sprijin foarte bun în asta, un ajutor foarte bun în asta și dacă nu e pregătit, să se gândească foarte bine pentru că merită să facă lucrul ăsta.

Raul: Andrei, îți mulțumim că ți-ai alocat timp pentru discuția de astăzi și mult spor în continuare! Ne auzim în comunitate 

Andrei: Sigur! Mersi! 

Raul: Dacă vrei să înveți cum să treci din stadiul de contractor la cel de freelancer și să îți faci un upgrade atât la cunoștințele în zona asta cât și la venitul pe care îl faci din munca de programator, hai să ne auzim la un call de consultanță gratuită cu mine, cu Cristi sau cu un expert din echipa noastră. 

Eu am fost Raul, Cristi și Andrei. Salut!

Transcriere completă

Raul: Salut! Raul și Cristi de la Libertate.init(). Suntem alături de Andrei Soporea, el e Senior React Developer. Și el se trage tot din zona Clujului. Acum stă în București și astăzi o să vorbim despre experiența lui cu freelancing-ul. Andrei, mai întâi spune-ne câți ani de experiență ai pe React, de ce ai ajuns să alegi tehnologia asta și cam care a fost parcursul tău până acum? 

Andrei: Salut! În total, experiență de 14 ani în programare. Pe React aproape 5 ani, 4+. 

Raul: L-ai prins de la început, aproape. Când s-a lansat, așa-i? 

Andrei: Era destul de la început. Da, era destul de la început 

Raul: Și așa ca parcurs, tu ai fost prin corporații, ai lucrat și ca contractor sau cum? 

Andrei: Am lucrat prin corporații, am lucrat și ca și contractor și acum freelance next level.

Cristi: Yep. Contractor în România sau în piața globală? 

Andrei: Da, cu companii din România 

Cristi: Și ce te-a motivat să treci la zona asta de freelancing? 

Andrei: Păi eram deja cu un pas în direcția asta și da, evident că mi-am dorit mai multă libertate și să am acces direct la piața globală și am auzit despre voi, evident…v-am urmărit de foarte mult timp și pe urmă v-am contactat și aici suntem. 

Raul: Știi ce mi se pare interesant la tine? Că nu ai avut ego-ul ăla mărit. Tu câștigai deja mai bine decât restul programatorilor, fiind contractor. Adică, în momentul în care treci ca și contractor, câștigi mai bine, nu mai plătești așa multe taxe și sunt niște beneficii fiscale și totuși ai zi “bă, vreau să învăț ceva în plus, cred că mai am de învățat din punctul în care sunt”. 

Andrei: Evident. Doar gândul că se poate mai bine, din toate punctele de vedere, nu doar financiar. 

Raul: De unde știai că se poate mai bine? 

Andrei: V-am urmărit 

Cristi: Exact ce spune Raul se întâmplă adesea pentru că e mai ușor. De exemplu, noi când lucrăm cu o persoană – ca să dăm puține inside-uri așa – când ducem o persoană la 3.000, la 10.000 de euro pe lună, e mai ușor, practic, să ducem persoana aia acolo, decât o persoană la 5.000-6.000 de euro pe lună la 10.000 pentru că persoana care face un progres, cumva, se blochează, are o autosuficiență despre progresul respectiv și evită să mai vadă ce e mai sus. De acolo vede doar ce e în jos și asta e o limitare pe care și-o impune singur, stii? Și asta e foarte fain, să ai tot timpul mindset-ul ăsta în care what’s the next step, what’s the next step și să fii deschis și receptiv la treaba asta, cum ai fost și tu. 

Andrei: Da. La mine n-a fost cazul pentru că eu mereu am fost așa. De asta am ajuns până aici și evident, în momentul în care am văzut că se poate mai bine, am zis: de ce să rămân aici? Am vrut să scot tot ce e mai bun din timpul meu. 

Raul: Bun! Și am început să lucrăm împreună. Care a fost cel mai mare avantaj în colaborarea cu noi? 

Andrei: În primul rând, cred că feedback-ul instant pe care l-am avut la fiecare temă prin care am trecut și apoi toate informațiile utile, comprimate într-un timp foarte scurt pentru că dacă ar fi să încerci asta de unul singur, cred că ar dura – probabil – mai bine de un an ca să înveți toate lucrurile și de asta mentorii sunt… [thumbs up]. Să ai pe cineva lângă tine care să te îndrume, să îți spună, să îți arate unde greșești, să îți dea guideline-uri pe care să le urmezi. Toate lucrurile astea comprimă foarte mult timp în care ajungi la target. 

Raul: Tu mai știai pe cineva din program sau alți freelanceri care câștigau mai mult în piața globală? 

Andrei: Personal, mai am un prieten care s-a înscris în program…altfel, nu. Doar ce am văzut din testimoniale cu alți clienți de-ai voștri. 

Raul: Super tare! Super tare că ai avut cumva dorința asta să crești chiar dacă erai într-o poziție bună și atunci. Acum la ce rezultate ai ajuns? 

Andrei: Acum am un contract cu un client din UK pe 500 de euro pe zi. 

Cristi: Wow! Not bad pentru primul contract. Știi că noi avem un vis, să ducem toți programatorii din România la peste 10.000 de euro pe lună. [Cristi indică spre Andrei] +1. Pas cu pas. Credeai că sunt posibile cifrele astea pentru că știai că una e să vezi niște rezultate la niște oameni și una e să și te identifici, unu la unu, să spui că da, o să se întâmple și pentru mine treaba asta. Cum a fost pentru tine? Când am avut call-ul inițial erai: “bă, da, știu sigur că o să obțin sau erai…pare că e acolo, sunt 90% acolo, dar nu sunt 100%? 

Andrei: Era un risc pe care eram dispus să mi-l asum, dar era foarte mic oricum pentru că știam că ține de mine. Adică voi puneți la dispoziție toate tool-urile necesare, dar dacă noi, la rândul nostru, nu depunem munca, evident că nu se ajunge nicăieri. Eu știam că o să dau tot ce pot ca să ajung și da, nu m-am gândit că o să reușesc. Toată ideea era în cât timp o să reușesc că na…timpul meu liber era mai limitat, dar asta a fost. Și referitor la mindset…da, e greu de conceput când auzi sumele pe care lucrează alți programatori și când am intrat în program credeam că sunt pregătit, oarecum, dar după ce am intrat în program am văzut – efectiv – ce se întâmplă și mi-am dat seama că totuși mai am puțin de lucrat la mindset. 

Cristi: Care erau așteptările tale inițiale? Comparativ cu rezultatele. 

Andrei: Aveam un target undeva la 8.000 de euro pe lună…pe acolo. Cred că după prima săptămână după ce am intrat în program mi-am dat seama că ar trebui să încerc, cel puțin, cu mai mult pentru că se poate cât mai mult și potențial există și am încercat cu mai mult și am reușit. 

Raul: Cum te simți acum față de momentul în care ai intrat în program? 

Andrei: Mai stăpân pe mine în ceea ce privește, probabil, abordarea și negocierea. Ca și skill-uri tehnice n-am luat-o chiar de la 0 pentru că aveam acolo. Problema mea era în abordare. Aveam o reținere în a aborda, dar odată ce se deschidea subiectul și începeam să vorbesc despre ce am făcut, proiectele la care am lucrat, lucrurile astea…acolo eu deja devin foarte entuziasmat pentru că toate mi-au plăcut și cred că acolo e puterea mea de convingere, dar aveam un minus la abordare. 

Cristi: Deci, practic discuția sau faza incipientă a unei discuții în care canalizezi, să zicem așa, mesajul până ajungi la punctul în care poți să te pui cu adevărat în valoare și cum faci chestia asta încât să nu pară nici foarte în față; “hei! Uite, ăsta sunt eu, uită-te ce bun sunt, sunt cel mai bun din lumea asta, ia-mă pe mine”, adică, practic, să ai și o atitudine profesionistă, să ai un balans ok din punctul ăsta de vedere. 

Andrei: Echilibrul ăsta între a fi…nici să ieși foarte tare în evidență într-un mod negativ, dar nici să fii foarte umil încât să lași ideea de neîncredere în tine. Acolo, primul pas…

Raul: Dacă ar fi să dai un sfat la un programator care, să zicem, are 4 ani de experiență și momentan e angajat, cam ce sfat i-ai da? 

Andrei: Dacă e pregătit să treacă în zona asta de freelance, ar trebui să o facă și voi sunteți un sprijin foarte bun în asta, un ajutor foarte bun în asta și dacă nu e pregătit, să se gândească foarte bine pentru că merită să facă lucrul ăsta. Și chestia cu stabilitatea pe care ți-o oferă o companie e și nu e pentru că poți să ai instabilitate și într-o companie și în freelance. Până la urmă, toți trebuie să ne asumăm niște riscuri – și companiile și noi – și mergem înainte, asta e. 

Cristi: Yep. Mai sunt oameni care ar fi, teoretic, pregătiți să facă pasul ăsta, dar găsesc oarecare raționalizări în “am un proiect fain, am o echipă faină”. Cum vezi tu situația asta? Are 4-5 ani experiență pe o tehnologie și consideră ca “mai stau aici încă 6 luni – 1 an pentru că am proiect fain, echipă faină”. Eu știu perspectiva mea, dar sunt curios cum o vezi și tu. 

Andrei: Cred că am avut-o și eu la un moment dat, dar existau niște rațiuni în spate, gen…ori făceam ceva pe lângă – în paralel – și lejeritatea job-ului de zi cu zi îmi permitea să mă ocup de altceva și atunci e o rațiune normală, aș zice. În afară de asta, poți să găsești orice scuze, fie că le realizezi, fie că nu le realizezi, sunt scuze. Dacă într-adevăr îți dorești să ajungi mai departe, nu văd de ce te-ai opri în niște scuze.

Raul: Acum tu ți-ai făcut un upgrade, ai ajuns în zona de freelancing. Care crezi că e următorul pas pentru tine ? 

Andrei: Un upgrade mai mare. La următorul contract, un upgrade mai mare, da

Raul: Dar știi care e diferența principală dintre tine și persoanele care încă n-au ajuns la rezultatele pe care le ai tu sau care nu avansează așa repede, e că tu te uiți la nivelul superior. Adică îți dai seama că “e ceva și peste mine, pot să fac upgrade-ul ăsta mai mare”, pe când , o persoană care, poate, se mulțumește cu o sumă de, nu știu, 3.000-4.000-6.000-10.000 zice “bă, sunt ok”. Mă uit numai în jos, știi? Asta mi se pare foarte fain. Adică ăsta e un mindset foarte fain: să te uiți întotdeauna la nivelul superior și să zici “bă, mai am de crescut”. Și ca freelancer îți dai seama că mai ai de crescut.

Andrei: Exact! Asta e valabil și din punct de vedere al cunoștințelor tehnice, nu neapărat doar financiar pentru că altfel…dacă spui că “cam aici sunt”, cam acolo ai rămas. 

Cristi: Exact! 

Raul: Poate nici nu mai ești motivat să crești tehnic din punctul ăla. 

Andrei, îți mulțumim că ți-ai alocat timp pentru discuția de astăzi și mult spor în continuare! Ne auzim în comunitate 

Andrei: Sigur! Mersi! 

Raul: Dacă vrei să înveți cum să treci din stadiul de contractor la cel de freelancer și să îți faci un upgrade atât la cunoștințele în zona asta cât și la venitul pe care îl faci din munca de programator, hai să ne auzim la un call de consultanță gratuită cu mine, cu Cristi sau cu un expert din echipa noastră. 

Eu am fost Raul, Cristi și Andrei. Salut!

Sumar

Raul: Salut! Raul și Cristi de la Libertate.init(). În acest video o să vorbim despre corporate bullshit. Mai exact despre de ce mediul dintr-o corporație e atât de toxic. 

Raul: În primul rând, ce au făcut bine corporațiile e că au continuat practic aceeași idee pe care o primești din sistemul de învățământ […] e important să înveți o grămadă de teorie […] doar așa o să poți avansa la următorul grad. 

Cristi: Și proiectează personalitatea ta, întreaga ta personalitate și calitate în niște note, niște chestii abstracte.

Raul: Da. Și toată teoria asta din corporații, de fapt, se bazează pe…ok trebuie să îți dai nu știu ce certificări, să înveți mai multă teorie, să știi limbajul ăla mai in depth, mai multă teorie, mai multă teorie când de fapt, în piață, nu asta contează […] majoritatea programatorilor care au peste trei ani de experiență, care sunt deja programatori seniori conform pieței de IT, conform unor corporații poate sunt mid sau chiar junior – unii dintre ei – și te păstrează cumva într-o zonă din asta în care e o falsă apreciere a ta, un fals nivel pe care ți-l dă cineva din exterior.

Cristi: Numai că ce se întâmplă…conform piețelor de IT, în loc să iei validarea asta din proiectele și impactul pe care-l ai în realitate pe ceea ce ești tu platit, practic, intervine exact sursa asta de validare – corporația – […] vorbim cu oameni în care în foarte multe situații în care efectiv te joacă psihologic când vine vorba de o mărire. “Nu putem să te trecem la seniori pentru că nu ai nu știu ce certificare”. What the fuck. 

Raul: Adică, practic, te joacă la nivel de identitate pentru că se joacă cu încrederea în tine […] sunt interviuri de tip “mitralieră”. Adică întrebare teoretică după întrebare teoretică după întrebare teoretică, normal că nu ai de unde să știi răspunsul la toate întrebările teoretice – de subtilități de limbaj – și zice “bă, uite, n-ai știut răspunsul ăsta. Cum poți să zici că ești senior?” […] Și îți dai seama cât de fals e sistemul ăsta în care încrederea în tine ca programator trebuie să fie bazată pe niște răspunsuri la niște întrebări teoretice. 

Cristi: Yep. Și apoi există cealaltă categorie, categoria asta de corporație care vrea ca toată lumea să fie inclusă și bineînțeles că te apreciem pentru valoarea ta și mergem la fel și fel de evenimente împreună și îți luăm un balonaș când e ziua ta […] la ambele tipuri de companii, oamenii te bat pe umăr și îți spun “Bravo, Cristi! Uite, în trimestrul trecut am avut un impact de atâtea milioane de euro pentru clienții noștri. Felicitări! Ai făcut chestia asta. We did this. We are so proud of you. Congratulation everybody, amazing job!”. Noi am făcut chestia asta? Adică noi am făcut la companie, la stadiul respectiv, treaba respectivă? E și da și nu. 

Raul: Noi toți ne dorim validare externă și în momentul în care o primim ne simțim bine […]  De fapt, aici e greșeala. Primești o validare externă care cumva îți crește un ego fals […] cumva mă păstrează pe mine în același mediu și mă păstrează pe mine pe același nivel salarial, dar sunt mulțumit că “uite, am impact, sunt apreciat” […] validarea fără feedback constructiv și critic nu te dezvoltă. […]  Și problema e că validarea asta nu îți vine numai din corporații. Îți vine și de la părinți, de la prieteni […] și cumva începi să crezi lucrurile astea când de fapt, dacă privești cu un nivel peste tine, dacă te uiti în sus, nu în jos, îți dai seama că “bă, vai de viața mea în România ca programator. 

Cristi: Yep. Noi nu facem chestia asta ca să jignim oameni aici, în niciun caz, nu asta e intenția noastră, numai că e o realitate, e o realitate pe care o vedem și e datoria noastră să spunem și treaba asta chiar dacă e inconfortabilă […] Dacă mâine ai pleca, ce crezi că s-ar întâmpla cu graficele pe următorul an? Nimic! Graficele ar fi la fel. 

Raul: Toate mecanismele astea pe care le au corporațiile sunt foarte bine gândite ca să te țină cât mai mult în corporație. Să te facă cât mai confortabil, să te facă mult mai confortabil nu doar, cumva…fizic, să stai acolo, ci mental. Adică să începi să crezi: “bă, da, e locul în care trebuie să fiu, locul potrivit pentru mine” 

Eu am fost Raul și Cristi de la Libertate.init(). Salut!

Transcriere completă

Raul: Salut! Raul și Cristi de la Libertate.init(). În acest video o să vorbim despre corporate bullshit. Mai exact despre de ce mediul dintr-o corporație e atât de toxic. 

Cristi: Yep! Și o să atacăm niște subiecte pe care mulți oameni nu au cum să și le asume public pentru că sunt prinși în mediul ăsta corporatist și acolo sunt anumite politici și anumite lucruri pe care nu ai voie să le spui, dar noi ne putem asuma pentru că pur și simplu nu ne interesează și vrem să intrăm în detaliu să spunem lucrurile care poate se șușotesc pe la colțuri și toți oamenii le știu până la urmă, numai că vrem să discutăm aici cu voi. 

Raul: În primul rând, ce au făcut bine corporațiile e că au continuat practic aceeași idee pe care o primești din sistemul de învățământ, adică din facultate și din masterat și anume că…pentru a avansa în ranks, în note, grade, e important să înveți o grămadă de teorie. Ăsta e sistemul de învățământ din România. În general și sistemul global așa funcționează. Trebuie să înveți o grămadă de teorie și doar așa o să poți avansa la următorul grad. 

Cristi: Și proiectează personalitatea ta, întreaga ta personalitate și calitate în niște note, niște chestii abstracte.

Raul: Da. Și toată teoria asta din corporații, de fapt, se bazează pe…ok trebuie să îți dai nu știu ce certificări, să înveți mai multă teorie, să știi limbajul ăla mai in depth, mai multă teorie, mai multă teorie când de fapt, în piață, nu asta contează. Adică în piață contează să știi să scrii cod și să gândești și să știi să gândești analitic și majoritatea programatorilor care au peste trei ani de experiență, care sunt deja programatori seniori conform pieței de IT, conform unor corporații poate sunt mid sau chiar junior – unii dintre ei – și te păstrează cumva într-o zonă din asta în care e o falsă apreciere a ta, un fals nivel pe care ți-l dă cineva din exterior încât…în loc să îți iei tu nivelul ăsta din interior, să întelegi că “bă, piața de IT mă validează deja, adică eu sunt validat în piață, știu că skill-ul meu ca programator e bun în piață”. Cum poți să îți dai seama cel mai ușor de lucrul ăsta, e că tu deja lucrezi în echipe de programatori care livrează pentru piața globală. Clientul ăla te plătește ca un programator senior, însă, corporația îți zice că nu ești senior, că ești mid sau junior. Dacă ai peste trei ani de experiență, ești senior conform pieței de IT. 

Cristi: Numai că ce se întâmplă…conform piețelor de IT, în loc să iei validarea asta din proiectele și impactul pe care-l ai în realitate pe ceea ce ești tu platit, practic, intervine exact sursa asta de validare – corporația – care uneori poate nu are cel mai bun interes să te facă să te simți bine – că meriți mai mult – și aici sunt două direcții: pe deoparte, zona mai “malefică”, dacă putem să îi spunem deja și pe de altă parte e zona în care pare că e mult mai bine, pare că e un mediu care e făcut de creștere și te ajută să crești “și vrem să te ajutăm să treci la următorul nivel”, dar în același timp ăsta e cel mai toxic mediu pentru care un reverse al medaliei în care nici nu-ți dai seama de ceea ce se întâmplă acolo și vreau să explorăm cele două zone. Pe deoparte, zona asta mai malefică, e zona în care știm foarte multe situații. Deci vedem, vorbim cu oameni în care în foarte multe situații în care efectiv te joacă psihologic când vine vorba de o mărire. “Nu putem să te trecem la seniori pentru că nu ai nu știu ce certificare”. What the fuck, adică de unde până unde depinde de o certificare capacitatea mea de a fi senior? Sau cineva ți-a dat nu știu ce feedback și pe baza feedback-ului ăla, pentru că a scris o linie în review-ul anual care descrie cumva toată activitate ta din anul respectiv, pe baza asta nu putem să îți dăm feedback și știm situații în care oamenii sunt vorbiți între ei să dea nu știu ce feedback ca apoi, pe baza feedback-ului ăluia, să mai scadă așteptările tale și tu ajungi să crezi că “bă, da, așa e. Dacă autoritatea asta mi-a spus mie că așa s-a întâmplat, înseamnă că chiar așa e, nu sunt suficient de bun și trebuie să rămân la nivelul respectiv”. 

Raul: Adică, practic, te joacă la nivel de identitate pentru că se joacă cu încrederea în tine. În momentul în care îți dă un interviu…de exemplu și la interviurile tehnice pe care le dai pentru corporații sau pentru proiecte sunt interviuri de tip “mitralieră”. Adică întrebare teoretică după întrebare teoretică după întrebare teoretică, normal că nu ai de unde să știi răspunsul la toate întrebările teoretice – de subtilități de limbaj – și zice “bă, uite, n-ai știut răspunsul ăsta. Cum poți să zici că ești senior?”. Si îmi amintesc de o clientă din program, o să zic și numele – Delia – care a avut odată un interviu “mitralieră” pe la începutul programului cu o corporație în România și la un moment dat tipul de acolo i-a pus o întrebare la care n-a știut să răspundă și i-a zis “na, uite, nu ești senior din cauză că nu ai știut să răspunzi la întrebarea asta” și Delia a zis în punctul ăla “bă, eu pe ce am lucrat sunt senior” și după la finalul interviului i-a zis că “hai că îți pun eu câteva întrebări din ce am lucrat eu”. I-a pus două întrebări, n-a știut să răspundă. Și îți dai seama cât de fals e sistemul ăsta în care încrederea în tine ca programator trebuie să fie bazată pe niște răspunsuri la niște întrebări teoretice. 

Cristi: Yep. Și apoi există cealaltă categorie, categoria asta de corporație care vrea ca toată lumea să fie inclusă și bineînțeles că te apreciem pentru valoarea ta și mergem la fel și fel de evenimente împreună și îți luăm un balonaș când e ziua ta și…nu știu, ai toate beneficiile astea, masaj și asa…totul e perfect acolo, vrem să te simți cât mai bine, să fii ca acasă; eventual dacă poți să și dormi acolo, dacă ne-am permite să facem un pat acolo să dormi…

Raul: Păi cum era la Google?

Cristi: Da, dar la Google n-ai voie, legal, să dormi. 

Raul: Dar puteai să dormi. 

Cristi: Aveai zone de dormit, da. Și mai mult decât atât, în ambele cazuri, de fapt la ambele tipuri de companii, oamenii te bat pe umăr și îți spun “Bravo, Cristi! Uite, în trimestrul trecut am avut un impact de atâtea milioane de euro pentru clienții noștri. Felicitări! Ai făcut chestia asta. We did this. We are so proud of you. Congratulation everybody, amazing job!”. Noi am făcut chestia asta? Adică noi am făcut la companie, la stadiul respectiv, treaba respectivă? E și da și nu. E cu da și cu nu, dar în același timp se joacă insitent cartea asta că “noi, noi, noi, tu ai făcut” și ajungi în mod inconștient să te identifici cu cifrele business-ului respectiv, ajungi în beția cifrelor ăstora și ai impresia că ești unul cu ele și poate ajungi și în marginea unei zone de putere foarte înalte, de exemplu sunt oameni care sunt CTO sau CEO care au un anumit grad acolo și vin și te bat pe umăr și zic “congrats man, very proud of you” și atunci tu te urci cu capul în nori și ăsta e punctul în care viziunea ta de creștere e complet limitată. 

Raul: Noi toți ne dorim validare externă și în momentul în care o primim ne simțim bine, dar de fapt, ce se simte bine? Se simte bine ego-ul nostru, ne crește cumva ego-ul. Faptul că primești validare de la o persoană care zice “bă, uite, ai contribuit la câteva milioane de euro prin codul pe care l-ai scris și munca ta e super apreciată”. Păi eu mă laud cu asta, știi…cum să nu mă laud? Adică îmi crește ego-ul când aud așa ceva ca programator. De fapt, aici e greșeala. Primești o validare externă care cumva îți crește un ego fals…că până la urmă, banii ăia n-au ajuns la tine. Și cu cât te-a plătit dacă îți pui întrebarea: “ok, cu cât m-au plătit pe mine pentru că le-am adus impactul ăsta?”; cu același salariu pe care-l aveam și înainte. Cu același salariu o să fiu plătit și după. Dar faptul că îmi atinge ego-ul, îmi linge egoul – așa se zice – cumva mă păstrează pe mine în același mediu și mă păstrează pe mine pe același nivel salarial, dar sunt mulțumit că “uite, am impact, sunt apreciat”. Problema nu e să nu fi apreciat, problema e să îți dai seama că încă 10.000 de programatori, poate mai mult, poate 1.000.000 de programatori, puteau să facă ce ai făcut tu, care sunt pe tehnologia ta, că nu ești mai special, nu ești un snowflake, un special snowflake față de alți programatori și că e pur și simplu o validare a ego-ului pe care ti-o face o entitate externă care are anumite interese. Oricine care îți validează ego-ul și care zice cât de special ești, cât de mult ne bucurăm că ești aici și bla, bla, bla, pur și simplu au anumite interese să te țină la nivelul la care ești. Și în momentul în care îți dai seama de lucrul ăsta, începi să privești un pic și în exterior. Că “bă, dacă în momentul în care am impactul ăsta într-un business, pot să prind mai multă valoare din business-ul respectiv. Dacă nu ar trebui să rămân la valoarea asta de 2.000, 3.000, 5.000 de euro pe care mi-o dă corporația?” 

Cristi: Yep. 

Raul: Atunci îți dai seama că e fals – ce îți zic ei – adică validarea asta e falsă, validarea fără feedback constructiv și critic nu te dezvoltă. 

Cristi: Și nu ne referim aici la feedback-ul ăla constructiv în care te ia lumea cu mânuși și îți spune că “yea, man, you are great…just a couple of things here […] could be a little bit better”. C’mon, asta nu e dezvoltare. Noi când am lucrat cu mentorii noștri, în prima zi, primul lucru pe care ni l-au zis: “you are fucking retarded, your mindset is super wack. How can you think like that?”. Și, personal, mie îmi place abordarea asta. Adică, omul e direct cu mine, spune ce e greșit, ce nu-i place fără să mă ia pe ocolite, pe la Ploiești, să îmi spună și să mă poarte în mână ca să nu îmi rănească ego-ul. Am nevoie să îmi fie distrus ego-ul ca să pot să avansez mai departe. A fi mulțumit cu poziția în care ești e primul lucru care te blochează acolo. 

Raul: Și problema e că validarea asta nu îți vine numai din corporații. Îți vine și de la părinți, de la prieteni care îți zic “bă, ce bine ești, cât de mult câștigi ca programator. Bravo! Uite, hai să îți cumpărăm un apartament, te ajutăm și noi cu bani, tu ești foarte bine. Uite, i-am spus și bunică-tii și a zis că e foarte fericită de tine” și cumva începi să crezi lucrurile astea când de fapt, dacă privești cu un nivel peste tine, dacă te uiti în sus, nu în jos, îți dai seama că “bă, vai de viața mea în România ca programator. Câștig mai puțin decât orice programator din lume. Nu există un nivel mai jos decât mine în zona programării”. Și atunci îți dai seama că poate “ego-ul meu este fals, poate chiar trebuie să fiu mai umil, și să mă uit un pic în exterior. Cum pot să ajung la nivelul următor?” 

Cristi: Yep. Noi nu facem chestia asta ca să jignim oameni aici, în niciun caz, nu asta e intenția noastră, numai că e o realitate, e o realitate pe care o vedem și e datoria noastră să spunem și treaba asta chiar dacă e inconfortabilă. E un medicament puțin amărui de care anumiți oameni o să aibă nevoie. Și cei care știți și sunteți mulți aici, sigur, care înțelegeți care e utilitate treburilor ăstora. Și cu toții trecem prin asta. Și eu trec prin chestia asta și să nu vă imaginați că noi suntem perfecți. Și pe noi ne ia ego-ul ăsta, te prinde de nicăieri…e foarte subtilă treaba și tocmai având repere potrivite în jurul tău, având oameni potriviți în jurul tău, ajungi să te calmezi pentru că dacă ai repere potrivite în jurul tău, niciodată nu ești mulțumit 100% cu situația în care ești. Tot timpul e loc de mai bine și tot timpul, când ai repere bune în jurul tău, o să ai o atitudine fără mândrie excesivă pentru că știi cât poți să faci mai mult, câte etape sunt peste nivelul la care ești. 

Raul: Și aici pe lângă ce am spus înainte și pe lângă bullshit-urile clasice din corporație – îți dau 7card, abonament la sală, poate îți plătește taxi-ul până la firmă, îți dau fructe, tot felul de lucruri la firmă, cel puțin când se mergea la birou. Sunt convins că sunt și acum tot felul de chestii – pe lângă lucrurie astea, cel mai mare bullshit, din corporație, sunt acțiunile. Acțiunile sunt golden handcuffs. Acolo, din nou, îți validează cumva ego-ul. Adică îți oferă validare externă falsă pentru că ei zic “bă, uite, acum ești parte din companie…primești acțiuni, impactul muncii tale o să se vadă direct în valoarea acțiunilor și ești o parte din compania asta” când în realitate tu nu ai niciun impact asupra companiei. Adică tu nu iei decizii la nivel de business, tu nu ești un CEO al companiei, nu ești un antreprenor. Ești, la fel, un angajat care…în loc să îți dea o mărire, îți dau ideea asta că primești bonus acțiuni. 

Cristi: Dacă mâine ai pleca, ce crezi că s-ar întâmpla cu graficele pe următorul an? Nimic! Graficele ar fi la fel. Dacă mâine ai pleca, ți-ar plânge colegii lipsa la a doua zi de stand-up. Poate ar zice “e, nu mai e x”, dar de săptămâna viitoare totul ar intra în linie dreaptă.

Raul: Toate mecanismele astea pe care le au corporațiile sunt foarte bine gândite ca să te țină cât mai mult în corporație. Să te facă cât mai confortabil, să te facă mult mai confortabil nu doar, cumva…fizic, să stai acolo, ci mental. Adică să începi să crezi: “bă, da, e locul în care trebuie să fiu, locul potrivit pentru mine”. Și pierzi esența, știi? Esența e că tu ești acolo, strict la un job să faci bani, să îți faci munca de programator – muncă care-ți place că de asta te-ai dus în domeniul respectiv, dar pentru care ești plătit – și impactul tău ar trebui să se măsoare în plata pe care o primești și în dezvoltarea ta ca persoană. În momentul în care tu plafonat acolo, nu ți-a mai crescut salariul decât cu 10% în ultimii cinci ani, șase ani și nu mai prea înveți mare lucru. Adică…da, ok, mai înveți câteva lucruri noi, dar nu e dezvoltarea pe care ai vrea să o ai. Ar trebui să schimbi ceva. Ăla e momentul în care trebuie să te gândești că trebuie să schimbi ceva pentru că nu mai crești și nu să te mulțimești cu validare externă și validarea externă si să fie cumva un place holder la a face freelancing sau a trece măcar în zona de contracting. Despre asta e vorba și așa funcționează mecanismul ăsta al corporației. E foarte subtil. 

Cristi: Vrem să vedem părerea voastră în comentarii. Pro/contra, vreau să văd ce credeți despre chestia asta, vreau să văd situațiile pe care le-ați întâlnit și vreau să le detaliați aici în comentarii astfel încât să vedem care e statusul la voi și abia astept să le citim. 

Raul: Eu am fost Raul și Cristi de la Libertate.init(). Salut!

Sumar

Raul: Salut! Raul și Cristi de la Libertatea.init(). Suntem alături de Ovidiu Costea. El este full stack developer .NET și React și astăzi ne va povesti despre experiența lui cu freelancing-ul și cum a făcut trecerea de la stadiul de angajat la freelancing. 

Ovidiu: Am un pic peste șase ani de experiență. În liceu nu am avut nicio legătură cu javascript sau cu C#-ul ca să ajung să lucrez cu .NET și cu React.

Cristi: Și de unde freelancing? 

Ovidiu: Toate cunoștințele mele de freelancing au început cu platformele. Prima dată când am auzit de freelancing, am auzit de platformele: Fiver, Upwork and stuff like this. […]  Ulterior am început să realizez că nu prea sunt un deal așa grozav platformele astea, adică am început să văd că în general sunt prețuri mici, că e o competiție acerbă acolo. 

Cristi: Adică nici măcar nu te-a tentat intri. Asta e o barieră pe care o văd mulți programatori. Au impresia că platformele astea înseamnă freelancing și văd că “ bă, chiar n-aș putea să am un stil de viață mișto de aici, mai bine stau”…și chiar mai bine stai în poziția în care ești decât să faci freelancing pe platforme de genul. 

Ovidiu: Da. Și exact impresia asta o aveam și eu și am zis că ok, fac ceva pe lângă job. Efectiv simțeam că nu merită. 

Cristi: Și ce te-a motivat? 

Ovidiu: Chiar în cadrul unor proiecte la care am lucrat […] dar și săpând eu un pic mai mult pe internet și citind forum-uri și discuții și legând așa niște informații, am început să imi dau ușor, ușor seama că “bă stai așa că freelancing-ul nu înseamnă neapărat doar platformele astea”. […] Cu informațiile pe care le-am descoperit eu pe internet mi-am format așa o imagine și mi-am dat seama că există și lumea asta și mi-am dat ușor, ușor seama și de ce bani se învârt în lumea asta și de ce posibilități.

Cristi: Hai să explicăm oamenilor ce înseamnă scarcity. La ce te referi prin scarcity. 

Ovidiu: Da. So, nu prea prindeam numărul de clienți care ar alege să lucreze cu freelanceri în loc de companii de outsourcing. Mi se părea că totuși este destul de redus, adică mi se părea că un client are un contract sau mai multe cu o companie de outsourcing – sau mai multe companii de outsourcing – și vine și își mai completează – pe ici, pe colo – cu câte un freelancer […] Mi-am dat seama că nu e vorba deloc de scarcity, adică nu sunt rare proiectele pe care le poți descoperi ca și freelancer, în niciun caz. Mi se pare actually că mai degrabă un client alege să lucreze cu echipe de freelanceri decât cu o companie de outsourcing.

Cristi: Ai pus un punct cheie aici. Până să faci pasul în lumea asta, trăiai pe baza experiențelor pe care le avusesei deja. Considerai că toți clienții sau majoritatea lor lucrează cu firme de outsourcing. […] Cum ai dat de noi? Cum ai dat de Libertate.init()? 

Ovidiu: În principiu, eu urmăream video-urile tale pe youtube și la un moment dat ai început să vorbești despre chestia asta, despre planul ăsta pe care l-ai pus deoparte. 

Cristi: Și acum că am început să lucrăm împreună, la ce nivel ai ajuns din punctul ăsta de vedere? Ca rezultate, ca income lunar, clienți cu care lucrezi, cum e vibe-ul? 

Ovidiu: Mi-am schimbat total mentalitatea în ceea ce privește cantitatea de clienți disponibili, adică am o abundență incredibilă. […] Ca și income, de peste trei ori mai mult net decât ultimul salariu la ultima companie la care am lucrat. […] Modul de lucru este similar, lucrezi în aceeași manieră. 

Raul: Ovidiu, sună mult spor în continuare. Ne auzim în continuare în comunitate și good job până acum. 

Ovidiu: Mulțumesc! Mulțumesc frumos! 

Raul: Dacă vrei să vezi cum să treci spre freelancing și să depășești plafonul de angajat, să faci freelancing în mod corect, hai să ne auzim la un call de consultanță gratuită cu mine, cu Cristi sau cu un expert din echipa noastră. Intră pe Libertate.init().ro și programează-te la un call. 

Eu am fost Raul, Cristi și Ovidiu. Salut!

Transcriere completă

Raul: Salut! Raul și Cristi de la Libertatea.init(). Suntem alături de Ovidiu Costea. El este full stack developer .NET și React și astăzi ne va povesti despre experiența lui cu freelancing-ul și cum a făcut trecerea de la stadiul de angajat la freelancing. 

Ovidiu, hai să îi dăm drumul! Mai întâi spune-mi cam câți ani de experiență ai în domeniu și cum ai început programarea, cum ai ajuns să înveți aceste două stack-uri? 

Ovidiu: Am un pic peste șase ani de experiență. În liceu nu am avut nicio legătură cu javascript sau cu C#-ul ca să ajung să lucrez cu .NET și cu React. În principiu mult java se făcea în facultate, dar am fost într-un internship la o firmă unde am lucrat acolo cu C# și mi-a plăcut. Mi s-a părut foarte ok și am continuat pe C# – în principiu – și la un moment dat, după trei ani am agățat și javascript-ul – ca să zic așa – și am început să lucrez full stack. 

Raul: Practic tu ai învățat conceptele de OOP din facultate, dar n-ai rămas pe java. Și la noi tot așa s-a predat. 

Ovidiu: Exact! Exact! 

Raul: .Net foarte puțin cred că am făcut în facultate. Ai învâțat .Net, ți-a plăcut mai mult zona asta de .Net, de C# și…da, super.  

Cristi: Și de unde freelancing? 

Ovidiu: Toate cunoștințele mele de freelancing au început cu platformele. Prima dată când am auzit de freelancing, am auzit de platformele: Fiver, Upwork and stuff like this. Bine, când am auzit eu de upwork…era un pic mai select, nu ajunsese ca și Fiver-ul…încă. Și mă gândeam că la un moment dat, când mai acumulez experiență o să încep să fac și eu ceva pe lângă muncă, pe platformele respective. Ulterior am început să realizez că nu prea sunt un deal așa grozav platformele astea, adică am început să văd că în general sunt prețuri mici, că e o competiție acerbă acolo, că piața este super mare și piața de oameni care vin și licitează…nu știu…câte 5$ pe ceea ce mi se părea mie că ar fi 10 ore de muncă sau ceva de genul. Și, da, ușor, ușor am lăsat ideea asta deoparte cu platformele de genul.

Cristi: Ai apucat să lucrezi ceva acolo? 

Ovidiu: Nu. În niciun caz 

Cristi: Adică nici măcar nu te-a tentat intri. Asta e o barieră pe care o văd mulți programatori. Au impresia că platformele astea înseamnă freelancing și văd că “ bă, chiar n-aș putea să am un stil de viață mișto de aici, mai bine stau”…și chiar mai bine stai în poziția în care ești decât să faci freelancing pe platforme de genul. 

Ovidiu: Da. Și exact impresia asta o aveam și eu și am zis că ok, fac ceva pe lângă job. Efectiv simțeam că nu merită, adică preferam, poate, să învăț ceva în timpul ăla decât să mă apuc să pierd ore întregi pentru câțiva dolari, poate maxim câteva zeci de dolari…but even so. 

Raul: Ideea asta am auzit-o destul de frecvent. Faptul că vrei să faci ceva pe lângă job – part time – și sunt curios dacă voiai să faci în ideea de a descoperi o zonă nouă, cum e freelancing-ul, pentru libertate sau voiai să faci pentru bani. 

Ovidiu: Era și pentru bani, dar era și pentru partea asta, mai incitantă, de a face un lucru nou, de a-ți lua tu contractul și să îl faci și să îl predai și să fie așa “mai de capul tău” cum s-ar zice. 

Raul: Deci a fost un challenge pe care ai vrut să-l ai. Super! 

Cristi: Unde lucrai aveai challenge-uri? Adică erai entuziasmat de ce făceai sau erai în zona asta mai de rutină, mai de lipsă de entuziasm, să zic? 

Ovidiu: Să știi că în principiu am avut o șansă ok să lucrez în două companii foarte ok de outsourcing unde nu prea am dus lipsă de challenge-uri și de un mediu ok de dezvoltare. Adică chiar au fost super din punctul ăsta de vedere. 

Cristi: Yep. Și ce te-a motivat? 

Ovidiu: Chiar în cadrul unor proiecte la care am lucrat, la una dintre companiile astea de outsourcing – bine, și în cadrul respectiv – dar și săpând eu un pic mai mult pe internet și citind forum-uri și discuții și legând așa niște informații, am început să imi dau ușor, ușor seama că “bă stai așa că freelancing-ul nu înseamnă neapărat doar platformele astea”. Adică, ok, există și astea, dar uite că există și oameni și contexte în care se face freelancing-ul diferit, adică cam cum am eu clienții ăștia la firma asta de outsourcing. Cu informațiile pe care le-am descoperit eu pe internet mi-am format așa o imagine și mi-am dat seama că există și lumea asta și mi-am dat ușor, ușor seama și de ce bani se învârt în lumea asta și de ce posibilități. Dar…ce am fost…pe o cale greșită, a fost legat de faptul că aveam impresia că e scarcity destul de mult, aveam un mindset de scarcity super nașpa. 

Cristi: Hai să explicăm oamenilor ce înseamnă scarcity. La ce te referi prin scarcity. 

Ovidiu: Da. So, nu prea prindeam numărul de clienți care ar alege să lucreze cu freelanceri în loc de companii de outsourcing. Mi se părea că totuși este destul de redus, adică mi se părea că un client are un contract sau mai multe cu o companie de outsourcing – sau mai multe companii de outsourcing – și vine și își mai completează – pe ici, pe colo – cu câte un freelancer, poate pentru consultanță sau poate pentru un loc pe care nu reușește să-l acopere sau ceva de genul, idk…poate e prea scump la compania de outsourcing sau…Nu știu, mă gândeam cumva că așa se folosesc freelancerii. 

Cristi: Și de aici vine și preconcepția asta generală că freelancerii sunt primii care pleacă și că e mult mai instabilă lumea ca freelancer și sunt curios acum cum vezi lumea asta. Cum apare pentru tine? 

Ovidiu: Da. Păi mi s-a schimbat destul de mult concepția, mi-am dat seama că nu e vorba deloc de scarcity, adică nu sunt rare proiectele pe care le poți descoperi ca și freelancer, în niciun caz. Mi se pare actually că mai degrabă un client alege să lucreze cu echipe de freelanceri decât cu o companie de outsourcing. Mi se pare că ar putea fi mult mai răspândită asta; clienții care aleg să lucreze cu freelanceri. Și da, modul de lucru este ,basically, similar. Adică nu văd o diferență să lucrezi – tu ca și client – cu o companie de outsourcing sau o echipă de freelanceri. Bine, vreau să zic nu o diferență negativă în defavoarea freelancerilor, adică nu este absolut niciun minus. Sunt efectiv numai plusuri pentru că transparența este cu totul alta. Vorbim de un alt nivel de transparență. Adică știi cine sunt oamenii ăia, ai o altă legătură cu ei, o altă comunicare și practic…business și dezvoltare asta înseamnă: să comunici și să relaționezi în echipă. 

Cristi: Ai pus un punct cheie aici. Până să faci pasul în lumea asta, trăiai pe baza experiențelor pe care le avusesei deja. Considerai că toți clienții sau majoritatea lor lucrează cu firme de outsourcing. 

Ovidiu: Da. Exact. 

Cristi: Și asta se întâmplă când…vezi, ăsta e un blindspot pe care îl ai în momentul în care trăiești în propria realitate pentru că ajungi să generalizezi cu experiența limitată așa cum e pentru toată realitatea din lumea asta și atunci când treci în piața globală și când lucrezi cu alti oameni care poate au o altă viziune și te expui în alte medii îți dai seamă “stai puțin, ceea ce știam eu nu e chiar așa”, poate e chiar invers, poate chiar mult mai răspândită cealaltă variantă și uite ce oportunități sunt și mă bucur că ai reușit să faci pasul ăsta. Cum ai dat de noi? Cum ai dat de Libertate.init()? 

Ovidiu: În principiu, eu urmăream video-urile tale pe youtube și la un moment dat ai început să vorbești despre chestia asta, despre planul ăsta pe care l-ai pus deoparte și la un moment dat au început postările despre Libertate.init() pe canalul tău. După și pe canalul lui Raul. 

Cristi: Yep. Awesome!

Raul: Super! Ovidiu, care a fost cel mai mare avantaj în a lucra cu noi și cel mai mare blocaj pe care l-ai avut în proces? 

Ovidiu: Nu știu dacă am avut blocaje pentru că v-am urmărit destul de mult timp înainte să intru în program și am înțeles destul de bine, sau…mă rog, am înțeles o cantitate mare de informații care să mă facă să îmi dau seama că faceți super ok ceea ce faceți și că sunt sigur că o să mă ajute programul și aveam și informații din partea asta din lumea relaționatului cu clienții. Informații despre freelancing pe care le adunasem. Cât timp am fost angajat am încercat și eu să mai aplic la diverse interviuri cu clienți din străinătate – în general din Europa de Vest – și îmi formasem oarecum niște aptitudini așa de comunicare cu ei, adică nu aveam o anume frică, o reținere. Îmi era destul de ușor să vorbesc cu ei. Plus că, în companiile în care am lucrat, on a daily basis, vorbeam cu clienți. M-a ajutat și asta super mult. Deci da, nu aveam așa vreo temere pe care s-o simt ca un obstacol sau ceva de genul, iar în ceea ce privește modul în care mă ajută programul…aveam ceva cunoștințe, dar aveam multe probleme de mindset. Una dintre ele fiind scarcity-ul în ceea ce privește cleinții. O altă problemă de mindset era dată de faptul că aveam o impresie oarecum că m-aș fi simțit ciudat să ajung eu să vorbesc cu clientul ăla mare și eu de companie, să îl conving eu pe ăla că sunt eu programatorul de care are nevoie și să îmi dea niște sume de-astea mari de bani și…nu știu, o chestie de-asta. Iar un mindset issue legat de situația asta de comunicare. În plus, nu știam cum să găsesc acei clienți și – cum am spus – cum să comunic cu ei, cum să le câștig încrederea, cum să mă fac văzut bine de către ei. Îmi lipsea toată informația asta. 

Cristi: Awesome! Bun. Ai menționat un punct important, la un moment dat ai zis că ai încercat să aplici la anumiți clienți, anumite job-uri sau ce găseai, bănuiesc, pe site-urile de aplicare. Ce rezultate ai obținut cu chestia asta și practic…după încercarea asta, de ce ai decis totuși să lucrezi cu noi? 

Ovidiu: Da. Eu nu căutam atunci neapărat roluri de freelancer. Căutam poziții de angajat pentru că aveam de gând să fac și eu o relocare într-o altă țară – în țările în care eu căutam oportunitățile respective – dar nu eram foarte hotărât cu chestia asta. O aveam în plan, pusă acolo pentru viitor. Eram într-o perioadă de sport așa, de antrenament, să văd cum decurg interviurile, cum m-aș descurcat, să văd ce oportunități pot să găsesc, ce medii sunt pe acolo, cât de receptivă e lumea în a lua un român acolo care să lucreze, ce salarii se oferă, lucruri de genul ăsta. Până la urmă am rămas doar în stadiul ăsta de antrenament.

Cristi: Și acum că am început să lucrăm împreună, la ce nivel ai ajuns din punctul ăsta de vedere? Ca rezultate, ca income lunar, clienți cu care lucrezi, cum e vibe-ul? 

Ovidiu: Mi-am schimbat total mentalitatea în ceea ce privește cantitatea de clienți disponibili, adică am o abundență incredibilă, pur și simplu e…nu știu. Problema acum apare că vrei neapărat să găsești proiectul ăla cu .NET five sau cu .NET six sau să fie o anumită industrie și o anumită compoziție să aibă echipa și tot felul de chestii. Asta poate să-ți crească timpul de a-ți găsi clienți; de la câteva zile la cateva saptămâni. Ca și income, de peste trei ori mai mult net decât ultimul salariu la ultima companie la care am lucrat și…da, este foarte mișto. Adică modul de lucru este similar, lucrezi în aceeași manieră, suntem trei developeri în echipă, business analiști and so on; se lucrează în scam timp de două saptămâni. 

Cristi: Intrând pe noul proiect, nu știu…a fost dificil? Întreb asta pentru că multor oameni le e teamă când: “bă, tre să schimb job-ul, tre să lucrez acum cu un client în lumea asta a freelancing-ului, oare o să mă descurc acolo?”. Cum a fost pentru tine colaborarea la început? Ai avut ceva probleme aici? 

Ovidiu: Colaborarea efectivă a fost ok. Procesul de onboarding a fost super ok, oamenii au fost de treabă, m-au ajutat, a mers totul foarte ok. O mică chestie, întâmplare, a fost atunci când am semnat contractul. Contractul trebuia să înceapă la o anumită dată și a început două săptămâni mai târziu, dar even so, am rezolvat asta cu clientul, am căzut la o înțelegere pentru timpul ăsta mort și a fost ok. Adică și clientul a fost super de treabă din punctul ăsta de vedere. 

Cristi: Mai pleci din țară acum? 

Ovidiu: E posibil, să știi. Îl am acolo ca și plan de viitor la un moment dat 

Raul: Eu zic neapărat să pleci. Eu încerc acum treaba asta și na, e un challenge. Bun, Ovidiu. Super!

Care sunt planurile tale pe viitor dacă tot vorbim despre treaba asta? Acum ești freelancer, ai început să lucrezi deja în zona asta, cum îți vezi tu dezvoltarea în continuare? 

Ovidiu: Vreau să mai fac pentru un timp freelancing. Poate pentru următorii câtiva ani, să continui să mă dezvolt în ceea ce privește lumea programării; inginerie software, dar să încept să acumulez și cunoștințe din partea asta a antreprenoriatului, adică chiar mă atrage domeniul și mi se pare punctul natural de a evolua în continuare, adică…in general, pe parcursul vieții am fost așa pe un traseu din ăsta al dezvoltări continue. Ok, poate nu într-un ritm alert, gen…nu știu, să mă apuc acum de freelancing, să fac freelancing un an și gata, să trec la următorul nivel, să mă gândesc la business sau ceva, dar nici nu am putut să stau la același nivel, adică nu văd stagnarea ca pe o opțiune. La un moment dat devine plictisitor, devine monoton, poate chiar un pic deprimant să faci același lucru mereu, mereu. Statutul de angajat este beginning-ul vieții ăsteia profesionale, ca să zic așa pentru că treci de la student sau de la un ciclu al școlarizării la angajat și după treci într-un mod de lucru în care îți vinzi serviciile direct, fără intermediari, la o scară mai mică, adică freelancing-ul și na, după scalezi and so on.

Raul: Ovidiu, sună mult spor în continuare. Ne auzim în continuare în comunitate și good job până acum. 

Ovidiu: Mulțumesc! Mulțumesc frumos! 

Cristi: Super tare. 

Raul: Dacă vrei să vezi cum să treci spre freelancing și să depășești plafonul de angajat, să faci freelancing în mod corect, hai să ne auzim la un call de consultanță gratuită cu mine, cu Cristi sau cu un expert din echipa noastră. Intră pe Libertate.init().ro și programează-te la un call. 

Eu am fost Raul, Cristi și Ovidiu. Salut!

Sumar

Raul: Salut! Raul și Cristi de la libertatea.init(). În acest video o să vorbim despre de ce șoferii de uber și de taxi se plâng așa mult când urci în masină cu ei și începi orice discuție. 

Raul: De când am început să fac antreprenoriat și am trecut practic din freelancing în antreprenoriat, am încercat cumva să am o mentalitate pozitivă – de growth – și întotdeauna mă deranja când mă urcam într-un taxi sau într-un uber și primele discuții pe care le avea cu șoferii respectivi erau negative.

Cristi: Se transferă energia asta. Adică, dacă stai lângă un om negativ tot timpul, simți că parcă te pune și pe tine într-o pasă proastă, pe când dacă ești lângă un om pozitiv, o să primești energia asta.

Cristi: Dacă scanezi cantitatea de informații la care ești supus zilnic, îți dai seama dacă pui un label negativ/pozitiv…ti-e frică aproape, ti-e frică aproape dacă lași informația mainstream să ajungă la tine […] Li se stochează subconștient niște idei negative, niște cuvinte negative, niște gânduri și vibe negativ, numai din cauză că aud zona asta.

Raul: Da. Și toată proiecția asta negativă vine din ce ajunge la urechile tale. Cum se leagă asta cu freelancing-ul? Exact aceeași situație se întâmplă și în companiile de outsourcing din România și în mediul de angajați. Dacă tu ești înconjurat doar de angajați și toate informațiile care ajung la urechea ta sunt că freelancing-ul nu funcționează, că e greu, că n-o să-ți găsești clienți, că uite: am niște prieteni freelanceri cărora le e mai greu, e exact același principiu ca și cum ai auzi știrile negative.

Raul: De fapt aici am vrut să ajungem, la discuția asta că în momentul în care ești într-un mediu în care nu înveți lucruri creative și care te cresc pentru obiectivele tale mediul respectiv devine toxic pentru tine și singurul mod prin care poți să ieși din zona asta e dacă schimbi mediul, dacă schimbi informațiile pe care le auzi.

Dacă vrei să înveți cum să faci freelancing în cel mai scurt timp posibil și să ieși din mindset-ul ăsta în care nu ești sigur dacă se poate și ai anumite frici sau nelămuriri, hai să ne auzim la un call de consultanță gratuită cu mine, cu Cristi sau cu un expert din echipa noastră. 

Eu am fost Raul și Cristi. Salut!

Transcriere completă

Raul: Salut! Raul și Cristi de la libertatea.init(). În acest video o să vorbim despre de ce șoferii de uber și de taxi se plâng așa mult când urci în masină cu ei și începi orice discuție. 

Cristi: Stiu că n-are nicio legătură cu freelancing-ul, dar o să se lege la final. Stați cu noi pentru că o să înțelegeți de ce ne luăm de chestia asta. 

Raul: De când am început să fac antreprenoriat și am trecut practic din freelancing în antreprenoriat, am încercat cumva să am o mentalitate pozitivă – de growth – și întotdeauna mă deranja când mă urcam într-un taxi sau într-un uber și primele discuții pe care le avea cu șoferii respectivi erau negative. Se plângeau de politică, de drumuri, de șoferii din trafic, erau nervoși întotdeauna și întotdeauna m-am întrebat de ce? Îmi dădeau și mie o stare destul de nașpa după, adică mă simțeam mai nașpa după ce mă dădeam jos din mașină decât eram înainte. 

Cristi: Se transferă energia asta. Adică, dacă stai lângă un om negativ tot timpul, simți că parcă te pune și pe tine într-o pasă proastă, pe când dacă ești lângă un om pozitiv, o să primești energia asta. Aș zice că se aplică la mai multe persoane, nu numai la șoferii de uber, ci și la oameni care poate sunt în viața noastră sau majoritatea oamenilor în general pentru că există un motiv pentru care suntem puși în state-ul ăsta, în stadiul ăsta. 

Raul: Și eu cum am rezolvat problema asta cu ei…e că pur și simplu dacă vedeam că duc discuția într-o zonă negativă, nu le mai răspundeam, adică eram foarte sec – nu le mai răspundeam – și le ziceam că mă concentrez la ceva, lucrez la ceva și nu pot să răspund, dacă chiar insistau, dacă vedeam că insistă cu discuțiile. Apoi, efectiv, era o cursă în care era liniște. Motivul pentru care ei sunt așa negativi e din cauză că doar asta aud toată ziua. Adică, știrile pe care le aud la radio sunt doar știri negative. Ieri am mers cu uber-ul și știrea care era; niște interlopi din Constanța au furat 2 milioane de euro de combustibil și acum americanii îi dădeau în judecată, dădeau în judecată statul român și pe lângă știrea asta, următoarea tot așa, negativă, următoarea iar ceva senzațional, dar tot așa, pe partea aia că cineva a furat, cineva a făcut ceva…sume mari de bani și singurele știri pozitive pe care le aud oamenii care sunt în trafic, e sportul și după aceea mai e vremea care poți să zici că e în zona de “neutru”. 

Cristi: Dacă scanezi cantitatea de informații la care ești supus zilnic, îți dai seama dacă pui un label negativ/pozitiv…ti-e frică aproape, ti-e frică aproape dacă lași informația mainstream să ajungă la tine și se folosește chestia asta din mai multe motive. Bineînțeles că ce e negativ prinde mai bine la oameni pentru că avem o tendință să fim mai atenți la ce e negativ pentru că, aia e, poate să fie un potențial pericol și de asta ne captează mai ușor atenția cu negativul și nu e niciun interes general la nivel macro să fie numai știri pozitive. Oamenii nu mai sunt atenți când sunt numai știri pozitive. 

Raul: Știi care e problema? Oamenii ăștia, cumva, sunt într-o stare de semi-conștiență. Ei conduc, o parte din mintea lor e concentrată la trafic…poate mai vorbesc cu pasagerii și știrile astea, cumva, sunt încontinuu la urechile lor. Li se stochează subconștient niște idei negative, niște cuvinte negative, niște gânduri și vibe negativ, numai din cauză că aud zona asta, adică e atât de subtilă…cum te influențează media și știrilea astea și ce auzi la urechile tale încât, pur și simplu, îți poate modifica întreg vocabularul și întreg vibe-ul pe care îl ai în timpul zilei. 

Cristi: Cel mai clar vezi treaba asta în punctul în care o să observi că “you are craving it”, adică o să vezi că o să fie anumite puncte, mai ales când ești mai obosit, în care din reflex aproape – o să fie un automatism – în care o să intri pe site-ul ăla de știri doar ca să dai scroll acolo, doar ca să îți iei o mică doză de aproape satisfacție că vezi că “uite ce au mai făcut ăștia în guvern” sau uite ce s-a mai întâmplat și nu stiu ce…”aoleu, vai de capul meu ce țară avem” sau așa mai departe. 

Raul: Da. Și toată proiecția asta negativă vine din ce ajunge la urechile tale. Cum se leagă asta cu freelancing-ul? Exact aceeași situație se întâmplă și în companiile de outsourcing din România și în mediul de angajați. Dacă tu ești înconjurat doar de angajați și toate informațiile care ajung la urechea ta sunt că freelancing-ul nu funcționează, că e greu, că n-o să-ți găsești clienți, că uite: am niște prieteni freelanceri cărora le e mai greu, e exact același principiu ca și cum ai auzi știrile negative care n-au niciun sens în lumea asta în care sunt atâtea lucruri pozitive pe care te poți focusa și de growth și tocmai…ca să ieși din zona asta, e nevoie să intri într-o comunitate în care nu se mai discută despre angajare, despre situații de la muncă și se discută despre următorul nivel, despre freelancing sau despre zona de contracting, de exemplu, care e un pas intermediar între freelancing. Deci, o comunitate de oameni care vorbesc diferit și faptul că schimbi ce îți intră pe urechi, poate să schimbe întreg procesul de gândire și întreg mentalul tău, adică întreg mindset-ul și în modul ăla înțelegi că freelancing-ul e o realitate care există acolo. Am destul dovezi ca să freelancing-ul există, funcționează și doar trebuie să-mi dau seama cum să fac să funcționeze pentru mine. 

Cristi: E foarte greu să ieși dintr-un mediu toxic, iar când spun toxic mă refer la un mediu care nu e congruent cu realitatea visurilor tale. Uneori mă interesează cine e persoana respectivă în firmă, în sensul că poate e o persoană ok, dar în același timp, obiectivele persoanei respective nu sunt obiectivele tale și atunci, din punctul ăla, tu nu ai voie să asculți sfaturi de la persoana respectivă ce țin de cariera ta. E atât de simplu. 

Raul: Da. Și ce e cel mai mindfuck pentru noi, pentru mine cel puțin, e că mi-am dat seama că nu te afectează doar faptul că participi activ la o discuție. De exemplu: mergi la managerul tău și ceri păreri despre freelancing, sau la un prieten care e freelancer. Te afectează mental și la mindset și faptul că participi la discuție, adică le asculți fără să participi activ. Adică lucrurile se întâmpla așa de subtil la nivel de mindset și doar pentru că ești într-un grup de prieteni care vorbesc despre asta, își dau cu părerea fără să fi făcut vreodată asta, îți creează niște concepte mentale care e posibil să fie false, dar tu o să le crezi pentru că îți intră în subconștient. Doar faptul că asculți o discuție te afectează și de asta e foarte important ce asculți, adică ce îți intră pe urechi. Dacă stai să te gândești, eu de multe ori îmi imaginez că noi ca oameni suntem ca un fel de inteligențe artificiale care primesc niște informații din mediu și cumva stochează informațiile astea în creier, iar după aceea acționează în mediu cu informațiile pe care le stochează. Cum primim informații? Prin urechi. Adică prin ce auzim. 

Cristi: Yep. Și când te gândești la mintea umană, realitatea pe care noi o avem în minte…descrisă e ca o cameră care e umplută cu un gaz sau care e umplută cu ceva care se disipă în toată camera și când te uiți la realitatea pe care noi o proiectăm, ceea ce se întâmplă de fapt e că realitatea asta e definită de câteva voci, sunt câțiva oameni în jurul tău care spun ceva despre un anumit topic și vocile alea completează întregul spectru pe care îl ai tu despre domeniul respectiv. Să zicem că e freelancing-ul: ai trei colegi la muncă, cu ei stai toată ziua în camera respectivă, părerile lor o să completeze pe de-a întregul imaginea ta despre freelancing și dacă te uiți la nivel, pe hârtie…numai dacă ieși din camera aia în care sunt patru oameni acolo și treci la piața globală unde sunt sute de mii de clienți sau proiecte sau așa mai departe, îți dai seama că nu ai cum să tragi o concluzie și e absolut aberant să poți să spui că știi ceva despre freelancing doar din discuția pe care o ai cu oamenii respectivi. Și dacă ar fi 100 de oameni, și dacă ar fi 1000 de oameni, tot e în direcția în care oamenii dacă nu fac freelancing sunt complet limitați în ceea ce reprezintă mediul ăsta. 

Raul: De fapt aici am vrut să ajungem, la discuția asta că în momentul în care ești într-un mediu în care nu înveți lucruri creative și care te cresc pentru obiectivele tale…de exemplu vrei să faci freelancing pentru un obiectiv – pentru că vrei să fii mai liber, să poți călătorii mai mult sau vrei să petreci mai mult timp cu familia – mediul respectiv devine toxic pentru tine și singurul mod prin care poți să ieși din zona asta e dacă schimbi mediul, dacă schimbi informațiile pe care le auzi. Dacă vrei să vezi cum să faci freelancing…nu eu și Cristi am inventat freelancing-ul, dar avem o comunitate de oameni care discută despre asta, adică discuta despre cum se face freelancing-ul într-un mod corect. Sunt oameni care sunt freelanceri deja, sunt oameni care trag să devină freelanceri și în această comunitate se discută practic probleme, soluții la fiecare problemă ce apare în freelancing și toate discuțiile, toate informațiile care îți intră în minte sunt calibrate pe piața de IT globală și…exact cum funcționează, exact ce trebuie să faci, exact unde găsești clienți – pe ce rate – toate lucrurile astea le poți afla foarte rapid într-o comunitate de oameni like-minded, adică oameni care trag în aceeași direcție ca și tine. Dacă vrei să înveți cum să faci freelancing în cel mai scurt timp posibil și să ieși din mindset-ul ăsta în care nu ești sigur dacă se poate și ai anumite frici sau nelămuriri, hai să ne auzim la un call de consultanță gratuită cu mine, cu Cristi sau cu un expert din echipa noastră. În primul rând o să ai ocazia să discuți cu noi, o să-ți prindem rapid orice mindset issue ai în zona asta și apoi, dacă o să intri în comunitate, o să ai ocazia să vorbești și cu alți oameni, să vezi exact cum se face freelancing-ul corect în ziua de azi. 

Eu am fost Raul și Cristi. Salut!