• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Blog Libertate în IT

Cum să devii freelancer de succes în IT

  • Rezultatele noastre
  • Programează un call gratuit

13 000 EUR lunar ca freelancer din România

December 8, 2020

Sumar

Salut! Raul de la Libertate.init aici, vreau să îți arăt astăzi o discuție pe care am avut-o cu un client săptămâna trecută. Clientul acesta este freelancer deja de 8 luni de zile și săptămâna trecută mi-a scris acest mesaj pe facebook. Ce vreau să observi e că discuția asta este rata, orarul la care a ajuns. A ajuns, practic, la 75 de euro pe oră, care vin, undeva, la 13 mii de euro pe lună.

Majoritatea persoanelor care ajung la oferte între 5 mii și 7 mii de euro pe lună în programare, intră într-un leveling behavior. Leveling behavior e un tip de comportament prin care ajungi la un plafon impus de tine, adică, tu îți impui, practic, un plafon, ori din cauză că nu ai cunoștiințele necesare cum să scalezi de la acel nivel, ori că te mulțumești cu nivelul la care ai ajuns. În freelancing sumele la care se poate ajunge sunt mult mai mari de atât. Clientul nostru, după 8 luni de zile, a ajuns la suma asta și se poate și mai mult de atât, adică poți să ajungi și la rate de 100 de euro pe oră destul de ușor și într-un timp, relativ, scurt, dacă tu ești un programator cu peste 3 ani de experiență. 

Gândește așa, dacă achiziția de clienți durează, undeva, la o săptămână, două săptămâni, dacă faci lucrurile în mod corect, și poate fi și mai rapidă de atât, dacă faci parte dintr-o comunitate și îți vin pasiv clienți, dar în momentul în care tu ai intrat pe un proiect și lucrezi pe acel proiect, o gramadă de timp vei aloca pe acel proiect. Deci tu, practic, îți negociezi rata foarte rapid, adică într-un interval de una, două săptămâni, ai acceptat proiectul și, după aceea, pentru 6 luni, 1 an, 2 ani sau chiar mai mult, tu vei rămâne pe același proiect și, aproximativ, pe aceeași rată. 

5 mii de euro e, de fapt, nivelul de intrare în freelancing, nu e o destinație finală, e un punct minim în freelancing și de acolo poți să crești mult mai mult. Persoana de care vorbim în acest video nu este un geniu, adică nu le știe pe toate în domeniul programării și în limbajele pe care lucrează, însă e un programator care e ambițios și care își dorește să se depășească pe sine și trage foarte tare ca să-și depășească nivelul și să ajungă la următorul nivel, atât pe partea tehnică, cât și pe partea financiară și pe partea de skill-uri sociale, de vânzare, comunicare și negociere. De asta, într-un timp foarte scurt a ajuns la astfel de oferte

Transcriere completă

Salut! Raul de la Libertate.init aici, vreau să îți arăt astăzi o discuție pe care am avut-o cu un client săptămâna trecută. Clientul acesta este freelancer deja de 8 luni de zile și săptămâna trecută mi-a scris acest mesaj pe facebook. Ce vreau să observi e că discuția asta este rata, orarul la care a ajuns. A ajuns, practic, la 75 de euro pe oră, care vin, undeva, la 13 mii de euro pe lună.

De ce am vrut să-ți arăt discuția asta? 

Pentru că multă lume are impresia că freelancing-ul e… ai făcut, undeva, la 5 mii de euro pe lună și gata, toată cariera ta de programator a ajuns la un plafon maxim și ăsta-i plafonul de 5, 6 mii de euro pe lună sau 7 mii. 

Nu vreau să mă înțelegi greșit. Să-ți dublezi venitul și să ajungi la suma asta, să faci banii ăștia pe lună e, totuși, un lucru de apreciat, doar că freelancing-ul poate oferi mult mai mult și despre asta vreau să vorbesc astăzi. 

Majoritatea persoanelor care ajung la oferte între 5 mii și 7 mii de euro pe lună în programare, intră într-un leveling behavior. Leveling behavior e un tip de comportament prin care ajungi la un plafon impus de tine, adică, tu îți impui, practic, un plafon, ori din cauză că nu ai cunoștiințele necesare cum să scalezi de la acel nivel, ori că te mulțumești cu nivelul la care ai ajuns. În freelancing sumele la care se poate ajunge sunt mult mai mari de atât. Clientul nostru, după 8 luni de zile, a ajuns la suma asta și se poate și mai mult de atât, adică poți să ajungi și la rate de 100 de euro pe oră destul de ușor și într-un timp, relativ, scurt, dacă tu ești un programator cu peste 3 ani de experiență. 

Cel mai simplu mod să cazi în leveling behavior e dacă încerci pe cont propriu și nu ai un punct de referință. Cel mai ușor mod să ieși din acest comportament este dacă faci parte dintr-o comunitate de oameni care sunt freelanceri și care depășesc constant nivelul la care au ajuns. Până la urmă, ideea în freelancing e să ajungi la un nivel cât mai apropiat de piața din vest, adică să iei cât mai multă valoare din piață pentru munca pe care o oferi. Problema cea mai mare în freelancing nu e partea de execuție, de proiect, adică partea de scris cod, pentru că, până la urmă, vei intra pe un proiect, vei face parte dintr-o echipă de programatori și vei scrie codul ca și cum îl scrii acum la firmă, nu va fi mare diferență în stilul de muncă. Problema mare achiziția de clienți, cum îți faci în mod efficient achiziția de clienți, pentru ca pe proiectul pe care intri acum și vei lucre 6 luni, 1 an, 2 ani, să iei cât mai multă valoare din piață. 

Gândește așa, dacă achiziția de clienți durează, undeva, la o săptămână, două săptămâni, dacă faci lucrurile în mod corect, și poate fi și mai rapidă de atât, dacă faci parte dintr-o comunitate și îți vin pasiv clienți, dar în momentul în care tu ai intrat pe un proiect și lucrezi pe acel proiect, o gramadă de timp vei aloca pe acel proiect. Deci tu, practic, îți negociezi rata foarte rapid, adică într-un interval de una, două săptămâni, ai acceptat proiectul și, după aceea, pentru 6 luni, 1 an, 2 ani sau chiar mai mult, tu vei rămâne pe același proiect și, aproximativ, pe aceeași rată. 

În momentul în care ai făcut negocierea, probabil ți s-a părut o rată foarte bună și chiar îți doreai acea sumă de bani, o sumă de bani mare pe care tu ești mulțumit că o obții. De exemplu, ai obținut, undeva, 5 mii, 6 mii, 7 mii de euro pe lună. Problema este că, în timp, dacă tu nu știi cum să crești de la suma respectivă și n-ai un sistem clar de găsit clienți și puncta de referință clare în direcția asta, e foarte greu să crești peste rata asta și, practic, îți vei aloca foarte mult timp într-o rată sub potențialul tău sau sub cât ai putea acumula de pe piață. 

Părerea mea e că, dacă faci freelancing în mod corect, ai putea să scoți bani foarte buni, adică 10 mii, 15 mii de euro constant pe lună și nici măcar nu trebuie să mai faci antreprenoriat. Mulți dintre antreprenorii din România nu câștigă sumele astea pe lună. E un beneficiu pe care îl ai ca programator român din estul Europei: să faci freelancing în ziua de astăzi. Nivelul la care se poate ajunge mi se pare și mie incredibil. Vorbesc în fiecare zi cu clienții cu care lucrez, foarte des primesc mesaje de la clienții care sunt deja freelanceri, care au trecut la următorul nivel și îi văd cum cresc ca și freelanceri, pentru că au baza solidă și au sistemul solid de găsit clienți și înțeleg, din comunitate, că se poate mult mai mult decât nivelul la care au intrat în freelancing. 

5 mii de euro e, de fapt, nivelul de intrare în freelancing, nu e o destinație finală, e un punct minim în freelancing și de acolo poți să crești mult mai mult. Persoana de care vorbim în acest video nu este un geniu, adică nu le știe pe toate în domeniul programării și în limbajele pe care lucrează, însă e un programator care e ambițios și care își dorește să se depășească pe sine și trage foarte tare ca să-și depășească nivelul și să ajungă la următorul nivel, atât pe partea tehnică, cât și pe partea financiară și pe partea de skill-uri sociale, de vânzare, comunicare și negociere. De asta, într-un timp foarte scurt a ajuns la astfel de oferte. 

Ce mi se pare ciudat la programatorii români și, în general, la noi, la români, e că ne acceptăm nivelul la care ajungem. Dacă nouă ne dă o firmă 2 mii, 3 mii de euro pe lună, suntem mulțumiți cu cât ne dă, pentru că ăsta-i nivelul și nu putem crește mai mult de atât. Vreau să-ți arăt prin video-ul ăsta că se poate crește mult mai mult de atât în domeniul IT. Poți să ajungi mult mai sus cu aceeași pe care o faci, adică exact cu aceeași muncă, cu același timp, pentru că n-o să-ți aloci mai mult de 8 ore pe zi pentru un proiect de freelancing și lucrând în același mod. Acum, momentul în care știi lucrul ăsta, gândește-te la ce nivel ai ajuns, gândește-te serios dacă nivelul ăsta e maximul la care crezi că poți să ajungi în domeniul programării sau crezi că se poate mult mai mult de atât cu abilitățile tale de programare, cu munca pe care o faci acum. 

Chiar pățesc frecvent să mă contacteze freelanceri pe Instagram și să-mi zică : ,, Raul, uite, am ajuns la nivelul ăsta de 5 mii, 6 mii, 7 mii de euro pe lună, cum pot să cresc de la nivelul ăsta, cum pot să ajung la următorul nivel în freelancing? Să-mi consolidez nivelul ăsta, adică să nu mă trezesc în câțiva ani fără proiect, pentru că, probabil, am primit proiectul dintr-o recomandare sau am avut noroc că l-am prins pe-o platformă și cum fac să-mi consolidez nivelul și să cresc de la nivelul ăsta?” Răspunsul ăsta-i: să nu intri în mindset de leveling, adică să nu ajungi la un nivel și să rămâi blocat la acel nivel, să încerci să intri într-o comunitate de oameni care fac treaba asta, care fac freelancing și să îți depășești cât mai rapid acest plafon, care e rudimental. Apoi, e și de chestii, strategii ca să ajungi cât mai rapid la următorul nivel. 

Profilul meu de insta este raul.libertateinit, răspund cu drag la orice întrebări legate de IT, de freelancing, poți să-mi scrii oricând legat de treaba asta. 

Dacă ești un programator cu peste 3 ani de experiență și vrei să continui să lucrezi în domeniul IT și vrei să iei maximul de valoare din piață pentru munca pe care o execuți, hai să ne auzim la un call de consultanță gratuită cu mine, cu Cristi sau cu un expert din echipa noastră! 

Dă click pe link-ul din descriere, citește cu atenție informațiile de pe site, completează formularul de aplicare și hai să ne auzim la o discuție! 

Eu am fost Raul. Salut! 

Programează Call-ul Gratuit de Consultanță în Freelancing

Locație 100% flexibilă cu venit de afară (interviu client Cristian Cârțog) – Libertate.init()

December 3, 2020

Sumar

Cristian: Salut! Eu sunt Cristi și… motivul, de fapt, sunt mai multe motive. Sunt mai multe frustrări de-a lungul timpului acumulate. În primul rând, am vrut biroul ăsta, sau, mă rog, orice alt birou decid eu să folosesc. Lucrul de acasă are și el avantaje și dezavantaje, sunt mult mai multe avantaje, dar ca și freelancer sunt și mici dezavantaje. Ăsta a fost principalul motiv: am vrut foarte tare biroul ăsta și nu găseam nici o slujbă care să-mi poată oferi lucru remote 100% sau, măcar, într-un procent foarte mare. 2, 3 zile pe lună, da, sunt și firme locale care puteau oferi mai mult, dar eu voiam lucru remote pentru perioade mai lungi și nu am vrut niciodată să părăsesc orașul. Eu locuiesc într-un oraș mai micuț în România și nu voiam nicicum să fac trecerea spre București sau Cluj. 

Comparativ cu ce-ți imaginezi tu despre freelancing înainte, platforme, nu știu, intri, listezi pe proiecte mici și așa mai departe, și ceea ce faci acum, care-i diferența? Cum se simte diferența și care sunt principalele criterii care diferențiază imaginea pe care o aveai tu față de ceea ce faci acum? 

Cristian: Imaginea și atunci era ca și asta pe care o am acum, în sensul că cea reală e ca și cum ai lucre la o slujbă normală, doar că atunci eram  surprins de ce găseam, față de acum, doar că atunci nu găseam ,,normalitatea” pe care o am acum. E normal să poți să lucrezi ca la o slujbă obișnuită, ca și cum ai fi la birou, dar, totuși, în același timp, să nu fii într-un birou, ci să fim organizați fiecare de acasă. 

Care crezi că e principalul avantaj la Libertate.init și la ceea ce am pus pe picioare împreună aici? 

Cristian: Comunitatea, grupul de facebook, faptul că vezi și alții care încearcă să facă trecerea asta și care și reușesc, faptul că e un feedback și se discută interacțiunile cu clienții și diferite probleme care apar. Fiecare întâmpină astfel de provocări în procesul ăsta. 

Noi spunem tot timpul că asta nu e o pilulă magică, adică Libertate.init sau freelancing-ul nu e ceva ce bați din degete și funcționează peste noapte, ci, mai degrabă, un proces lung și detaliat, pe care trebuie să-l pui la punct perfect, ca lucrurile să meargă, apoi, cum trebuie.

Ai zis o chestier interesantă legată de confort. Ai văzut trecerea spre freelancing ca o ieșire din zona de confort sau cum ai simțit-o? 

Cristian:  Un pic e o ieșire din zona de confort, pentru că tu ca angajat ai o mica protecție, nu mă refer la contractul ăla care, practic, nu-ți oferă nicio protecție, dar da, la freelancing practic, ești plătit pentru cât lucrezi, dacă te-ai îmbolnăvit sau dacă ți-ai luat o pauză, trebuie să fii pregătit pentru treaba asta. Dacă nu ești pregătit financiar și nu ți-ai asigurat ceva acolo, o investiție care să-ți aducă un venit pasiv … nu o s-o duci prea bine.  Pe de altă parte, mi se pare un mod normal de-a lucra, pentru că negociezi pe brut, negociezi altă rată și, practic, banii care îți vin, îi vezi pe toți odată și, practic, ți-i poți optimiza. Mă rog, îți plătești impozitele, dacă vrei acel nivel de pensie la care să plătești înainte poți, dacă nu, mergi pe minim. 

Care sunt planurile tale pe următoarea perioadă, acum că ai oportunitatea asta de a lucra de unde vrei și că poți să faci freelancing? Odată ce se mai așează lucrurile cu fetița ta, care sunt planurile tale? Cum te vezi pe viitor?

Cristian: În primul rând, vreau să supraviețuiesc, ăsta-i planul principal. Am înțeles că sunt cam 2 ani jumătate în care e mai greu, după aia, se schimbă provocările. Aș prefera să continui tot așa. În fine, s-ar putea să trec pe PFA, să nu mai lucrez pe firmă sau, poate, vor fi amândouă. Cert este că, spre deosebire de colegii pe care i-ați intervievat, care spuneau că vor să extindă afacerea, eu nu, eu am, poate ușor, altă idee, viziunea mea e că, mai degrabă, ar trebui să devenim un fel de cooperativă, câtiva dintre noi și să ne prezentăm toți ca o firmă, cei care nu vor să-și mărească afacerea. Planurile mele de viitor nu includ o mărire a firmei și o gestionare de oameni. 

Transcriere completă

Salut! Raul și Cristi aici, de la Libertate.init. Astăzi suntem alături de Cristian. Cristian e freelancer, tată și un om foarte pasionat de tehnologie. Astăzi vom vorbi despre experiența lui cu freelancing-ul și de ce și-a dorit să devină freelancer. Salut, Cristian! 

Cristian: Salut! Eu sunt Cristi și… motivul, de fapt, sunt mai multe motive. Sunt mai multe frustrări de-a lungul timpului acumulate. În primul rând, am vrut biroul ăsta, sau, mă rog, orice alt birou decid eu să folosesc. Lucrul de acasă are și el avantaje și dezavantaje, sunt mult mai multe avantaje, dar ca și freelancer sunt și mici dezavantaje. Ăsta a fost principalul motiv: am vrut foarte tare biroul ăsta și nu găseam nicio slujbă care să-mi poată oferi lucru remote 100% sau, măcar, într-un procent foarte mare. 2, 3 zile pe lună, da, sunt și firme locale care puteau oferi mai mult, dar eu voiam lucru remote pentru perioade mai lungi și nu am vrut niciodată să părăsesc orașul. Eu locuiesc într-un oraș mai micuț în România și nu voiam nicicum să fac trecerea spre București sau Cluj. 

Deci tu voiai să ai biroul tău, să ți-l faci cum vrei tu și să nu pleci din oraș, chiar dacă e un oraș mai mic în domeniul ăsta al ,,programării”, să zicem așa, că nu sunt atâtea oportunițăți ca în București sau în Cluj. 

Cristian: Da

Și pentru tine freelancing-ul a fost ceva extraordinar, pentru că, practic, ți-a deschis o nouă lume în care poți activa. 

Cristian: Din punctul ăsta de vedere, da. În trecut am mai încercat să fac trecerea spre freelancing și, evident, am făcut greșelile obișnuite, pe care le-ați tot amintit și voi, pentru că nu am aplicat niciodată pașii așa cum ar fi trebuit, de asta am și tegiversat o gramadă de procese pe care ar fi trebuit să le fac și, evident, și frustrările cu oportunitățile care nu sunt ușor de găsit: bani puțini, proiecte pe perioadă scurtă, lupta cu indienii și cu iranienii. Bine, a contat, un pic, și contextul ăsta, contextul pandemic, apocalipsa asta care nu prea sperie lumea. Adică, eu prin aprilie, chiar și mai, încă mai primeam o gramadă de propuneri de lucru cu relocare și mă gândeam că suntem în context de pandemie, pe profilul meu scrie că nu sunt interesat să plec din oraș și, totuși, eram bombardat cu propuneri. 

Și tu, totuși, ți-ai găsit de lucru pe perioada de pandemie și acum întrebarea este ce experiență ai, pe ce tehnologie ești? 

Cristian: Îmi place să spun că sunt fusta developer, deși asta e ceva, trebuie să fii foarte bun pe ambele părți ale comunicării, e mult. Lucrez mult cu java, spritboot, partea de backing, mai mult și partea de content, angular 2. Revin de-a lungul carierei, adică lucrez de peste un deceniu, adică am schimbat de mai multe ori tehnologia, dar asta folosesc acum, asta-mi place. Prefer să încerc să lucrez și pe partea de clean și pe partea de server, că se poate. 

Bun, și care a fost motivul principal pentru care ai ales să colaborezi cu noi sau să începi colaborarea cu Libertate.init? 

Cristian: Frustrarea… la un moment dat după Paști, când am început să primesc mai multe oferte de colaborare, dar tot cu relocare. Ăla a fost momentul în care am zis ,,Fuck it! Trebuie să fac ceva!” 

Adică tu căutai activ să găsești o poziție remote? 

Cristian: Eram atent, nu chiar căutam. Niciodată n-am căutat, adică eu în toată cariera mea, o singură data mi-am depus cv-ul în încercarea de a căuta o slujbă. Era prima slujbă, efectiv, atunci mi-am depus Cv-ul și, poate, și la a doua, dar după aia, am tot fost căutat, m-am tot lăsat dus de val și Sibiu, adică m-am mutat în Sibiu în 2011 și mi-a fost mult mai ușor să găsesc o altă oportunitate, o altă slujbă. Asta mi s-a părut parcursul normal. După aia, când mi-am pus problema că vreau să lucrez mai mult un pic de acasă, poate vreau să lucrez mai mult decât cele 8 ore sau, poate, vreau să am o flexibilitate în cantitatea de lucru pe care o am, deci nu neapărat orarul standard de 8 ore. Poate am o perioadă în care sunt mai liber, vreau să fac mai mult și vreau să am o jumatate de an, un an în care să lucrez mai mult și altă data vreau să lucrez mai puțin și chestia asta nu prea merge ca angajat. 

Ești la tine acasă acuma? 

Cristian: Da, da. 

Arată super fain. E mișto că e o cameră dedicată numai pentru birou, 

Cristian: Este, este. E birou ăsta, efectiv, e camera birou. Da, când am amenajat-o, nu am amenajat-o cu gândul ăsta de a o face biroul meu personal. Nu mă imaginam ca freelancer, eram salariat și ok, era o camera liberă, camera de studiu. 

E foarte bine că ai o cameră separată de restul ,, vieții personale”, pentru că poți să închizi ușa aia și să zici ,,gata, am plecat de la muncă”, pentru toți oamenii care lucrează de acasă e bine, fie ca ești freelancer, fie că lucrezi într-un alt domeniu. 

Cristian: Da, când am închis ușa, sunt la lucru. 

Cred că e important să menționăm, Cristian, în cazul tău, și că ai o familie și ai un copilaș. Multă lume poate nu vede avantajul ăsta al freelancing-ului, că poți să petreci mai mult timp cu familia, adică, poți să ai grijă de copil mai bine. Tu cum vezi lucrurile, acum, cu munca de acasă, în contextul în care ești acum cu familia? 

Cristian: Da, asta sună bine și, într-adevăr, e un mic avantaj faptul că, ok, când am o mică pauză pot să mă duc să-mi văd fetița și e super. Pe de altă parte, mi-aduc aminte ce spuneau foști colegi de-ai mei, care, tocmai deveniseră tătici, când veneau la lucru și spuneau că, de fapt, ei sunt în concediu. În cazul meu nu-i atât de rău, față de ce-am auzit la alte persoane, adică ai plânsul inevitabil, care nu e atât de mult și, oricum, e mult mai plăcut și  mai liniștit să ascult fetița mea, chiar dacă plânge, decât râsetele din jurul meu într-un open space, când vrei să lucrezi ceva. 

Rezonez 100% cu tine. Când sunt într-un mediu ca ăsta, eu vreau doar să-mi termin treaba, să fiu 100% concentrat acolo și orice distracție care mă întrerupe, mă scoate pur și simplu din flow și-mi distruge creativitatea, îmi distruge concentrarea. 

Cristian: Dacă ar fi numai atât, dar, se mai întâmplă uneori ca lumea să se convingă să faci pauza aia de care, poate, nu ai nevoie. 

Sunt curios cât a durat pentru tine să obții un proiect ca freelancer? 

Cristian: N-a durat așa de mult, dar nici nu am stat să aștept oferta perfectă, cred că 2-3 săptămâni. 

Comparativ cu ce-ți imaginai tu despre freelancing înainte, platforme, nu știu, intri, listezi pe proiecte mici și așa mai departe, și ceea ce faci acum, care-i diferența? Cum se simte diferența și care sunt principalele criterii care diferențiază imaginea pe care o aveai tu față de ceea ce faci acum? 

Cristian: Imaginea și atunci era ca și asta pe care o am acum, în sensul că cea reală e ca și cum ai lucre la o slujbă normală, doar că atunci eram  surprins de ce găseam, față de acum, doar că atunci nu găseam ,,normalitatea” pe care o am acum. E normal să poți să lucrezi ca la o slujbă obișnuită, ca și cum ai fi la birou, dar, totuși, în același timp, să nu fii într-un birou, ci să fim organizați fiecare de acasă. 

E interesant că mulți programatori au impresia că dacă vei fi freelancer, vei lucra singur. Adică, nu va fi ca la job, va fi ceva complet diferit pe partea de execuție de cod. În cazul tău cum e, adică, lucrezi într-o echipă de develop-eri, lucrezi full-time sau part-time, pe back-end, pe front? 

Cristian: Deocamdată, pe proiectul ăsta sunt doar pe back-end, e în echipă, din punctul ăsta de vedere, e ca la o slujbă obișnuită. Depinde cum ai prins proiectul, sunt diferite proiecte. 

Achiziția e importantă. Cum prinzi proiectul și pe ce rată îți negociezi, că după aceea, munca, efectiv o să fie la fel. 

Care crezi că e principalul avantaj la Libertate.init și la ceea ce am pus pe picioare împreună aici? 

Cristian: Comunitatea, grupul de facebook, faptul că vezi și alții care încearcă să facă trecerea asta și care și reușesc, faptul că e un feedback și se discută interacțiunile cu clienții și diferite probleme care apar. Fiecare întâmpină astfel de provocări în procesul ăsta. 

Te-a motivat asta sau în parcursul tău? 

Cristian: M-a ajutat, da. M-a motivat, dar eu oricum eram motivat dinainte. M-am mai demotivat pe parcurs, când am văzut că, de fapt, e mult mai greu decât mă așteptam. 

Noi spunem tot timpul că asta nu e o pilulă magică, adică Libertate.init sau freelancing-ul nu e ceva ce bați din degete și funcționează peste noapte, ci, mai degrabă, un proces lung și detaliat, pe care trebuie să-l pui la punct perfect, ca lucrurile să meargă, apoi, cum trebuie.

Ai zis o chestier interesantă legată de comfort. Ai văzut trecerea spre freelancing ca o ieșire din zona de comfort sau cum ai simțit-o? 

Cristian:  Un pic e o ieșire din zona de comfort, pentru că tu ca angajat ai o mica protecție, nu mă refer la contractul ăla care, practic, nu-ți oferă nicio protecție, dar da, la freelancing practic, ești plătit pentru cât lucrezi, dacă te-ai îmbolnăvit sau dacă ți-ai luat o pauză, trebuie să fii pregătit pentru treaba asta. Dacă nu ești pregătit financiar și nu ți-ai asigurat ceva acolo, o investiție care să-ți aducă un venit pasiv … nu o s-o duci prea bine.  Pe de altă parte, mi se pare un mod normal de-a lucra, pentru că negociezi pe brut, negociezi altă rată și, practic, banii care îți vin, îi vezi pe toți odată și, practic, ți-i poți optimiza. Mă rog, îți plătești impozitele, dacă vrei acel nivel de pensie la care să plătești înainte poți, dacă nu, mergi pe minim. 

Chiar eram curios de cum vezi tu ideea asta de concediu medical și pensie. Adică, freelancing vs partea de angajat? Pentru că tu ai fost în amândouă stadii chiar așa, unul după altul. Tu cum vezi lucrurile astea? 

Cristian: Îți dai seama că toată lumea vede un avantaj în treburile astea. Angajat sau ca freelancer, bine, eu acum lucrez pe firmă, dar ca PFA oricum ai plăti mai puțin decât ai plăti ca un angajat, unde nu mai poți opta să spui ,, ok, vreau să plătesc mai mult sau mai puțin la pensie”, ai procentele fixe, ori aici, nu. Asta mi se pare un avantaj, adică, eu dacă consider ca sunt disciplinat și pot să-mi asigur viitorul din ce lucrez acum, vreau să am posibilitatea asta. Mă deranjează că plătim din toate sursele de venit și când e să beneficiezi… mna. Adică eu acum, dacă mă duc să-mi fac o analiză, mă duc la privat, n-am chef să stau la cozi. 

Adică tu, oricum, ești deja asigurat la sănătate, dar preferi să plătești minim sau cât ar trebui să plătești pentru asigurare și restul banilor să-ți vină ție și să decizi tu ce faci cu ei. 

Cristian: Exact și prefer să mă duc la privat, în cazul în care am o problemă, undeva unde să nu trebuiască să stau la coadă sau să nu trebuiască să stau în același salon cu o gramadă de alții care, poate, sunt mai rău decât mine. 

Preferi să ai mai multă încredere și siguranță când vine vorba de un lucru așa important cum e sănătatea ta. 

Cristian: Corect și prefer să-mi asigur eu luxul și să plătesc mai mult pentru el, dar nu sunt de accord să plătesc mai mult și să beneficiez la fel. 

Care sunt planurile tale pe următoarea perioadă, acum că ai oportunitatea asta de a lucra de unde vrei și că poți să faci freelancing? Odată ce se mai așează lucrurile cu fetița ta, care sunt planurile tale? Cum te vezi pe viitor?

Cristian: În primul rând, vreau să supraviețuiesc, ăsta-i planul principal. Am înțeles că sunt cam 2 ani jumătate în care e mai greu, după aia, se schimbă provocările. Aș prefera să continui tot așa. În fine, s-ar putea să trec pe PFA, să nu mai lucrez pe firmă sau, poate, vor fi amândouă. Cert este că, spre deosebire de colegii pe care i-ați intervievat, care spuneau că vor să extindă afacerea, eu nu, eu am, poate ușor, altă idee, viziunea mea e că, mai degrabă, ar trebui să devenim un fel de cooperativă, câtiva dintre noi și să ne prezentăm toți ca o firmă, cei care nu vor să-și mărească afacerea. Planurile mele de viitor nu includ o mărire a firmei și o gestionare de oameni. 

Da, asta-i absolut normal. Nu trebuie să fie neapărat chestia asta, mai ales în punctul în care ești tu acum, în care ai nevoie să petreci timp cu copilul tău, cu siguranță nu se pune problema să treci la următorul nivel, să-ți faci business-uri sau mai știu eu ce, pentru că ai o viață foarte bună așa cum e acum. 

Cristian, noi ne bucurăm că am avut ocazia să discutăm. Noi acum suntem în Sibiu, dar în perioada asta e pandemie, deci e mai bine așa, să nu  ne vedem. 

Cristian: Da, îmi pare rău, eu chiar am luat în serios treaba asta cu izolarea. 

Eu oricum, sunt convins, că după ce se așează treaba în viața ta și după ce trece pandemia, ne vom vedea, la un moment dat. Adică, sunt sigur. 

Cristian: Da,da. 

Îți urăm mult succes în continuare ca și freelancer! 

Baftă să ai!

Cristian: Merci, merci! 

Dacă te-ai gândit să faci freelancing și ai nevoie de mai mult timp pentru tine și pentru familia ta, programează un call de consultanță gratuită cu mine sau cu Cristi și hai să ne auzim la o discuție, să vedem cum te putem aduce cel mai rapid din stadiul de angajat în cel de freelancer. Noi am fost Raul, Cristi și Cristian. Salut!

Programează Call-ul Gratuit de Consultanță în Freelancing

Motivul pentru care nu o să faci niciodată freelancing

December 2, 2020

Sumar

Salut, Raul de la Libertate.InIT aici

Sunt destul de bun pentru freelancing?

E probabil întrebarea pe care toate persoanele care se gândesc să facă freelancing și-o pun la un moment dat, lucru din care derivă multe alte scuze precum.

“Am ceva de terminat la firma, vreau să termin proiectul asta pe care l-am început.”

“Mai vreau să stau încă 6 luni, un an, că să obțin o certificare sau titlul de senior în firma”

“Încă nu sunt destul de bun, vreau să mai învăț partea tehnică 6 luni, un an, și când am să mă simt suficient de bun am să fac freelancing”

Ce se întâmplă defapt, e faptul că suferi de sindromul impostorului când nu ai încredere în tine și nu te consideri suficient de pregătit pentru acest lucru,

Lucrul asta e un lucru perfect normal. E mult mai bine să suferi de acest sindrom întrucât ești conștient de stadiul în care ești și de lucrurile pe care trebuie să le înveți pentru a putea ajunge la succes în această zonă.

Pe de altă parte, o persoană care estes 100% încrezătoare în abilitățile sale, merge înainte cu o oarecare aroganță crezând că le știe pe toate, astfel nelăsând spațiul necesar învățatului necesar pentru a ajunge la rezultate reale în această zonă.

Pentru a ajunge un freelancer de succes e nevoie să treci prin acest proces de învățare, unde e foarte probabil să faci greșeli, greșeli care sunt imediat corectate cu un feedback care te ajută în mod constant să te dezvolți. 

Asta e exact lucrul pe care îl facem în programul nostru, Libertate.InIT.

Dacă te-ai săturat să faci aceleași lucruri și să ai aceleași rezultate și vrei să ajungi la următorul nivel în carieră ta de programator, intră pe site, completează formularul și programează un call de consultanță gratuită cu mine, Cristi sau un expert din echipa mea, că să vedem cum te putem ajuta în această privință.

Eu am fost Raul, salut!

Transcriere completă

Salut, Raul de la Libertate.InIT aici

Sunt destul de bun pentru freelancing?

E probabil întrebarea pe care toate persoanele care se gândesc să facă freelancing și-o pun la un moment dat. Mulți programatori vin cu diverse scuze că să nu se apuce de freelancing care pornesc de la această întrebare, dintre care pot să amintesc următoarele:

“Am ceva de terminat la firma, vreau să termin proiectul asta pe care l-am început.”

“Mai vreau să stau încă 6 luni, un an, că să obțin o certificare sau titlul de senior în firma”

“Încă nu sunt destul de bun, vreau să mai învăț partea tehnică 6 luni, un an, și când am să mă simt suficient de bun am să fac freelancing”

Poate cel mai frecvent lucru pe care îl aud pe instagram sunt aceste scuze, dacă ai întrebări legate de asta poți să îmi scrii pe instagram, @răul.libertateinit e id-ul meu de insta,

Adevărul e că niciodată nu o să te simți suficient de bun pentru că practic te lupți cu sindromul impostorului. Sindromul impostorului se referă tocmai la chestia asta, a avea îndoieli în privina unui domeniu nou în care vrei să intri.

Practic, a te îndoi de abilitățile tale în lumea nouă în care vrei să intri, a crede că nu ești suficient de bun, suficient de încrezător sau că te-ai putea face de rușine în față cunoscuților, în față clientului sau chiar față de ține.

Acest sindrom al impostorului e un lucru normal, e inevitabil să apărată, acesta apare la toată lumea indiferent cât de mult timp ai aștepta, oricât de mult ai dori să devii suficient de bun, întotdeauna cand intri într-un domeniu nou o să-ți apară acest sindrom.

Opusul la sindromul impostorului e încrederea deplină în ține, că tu ai putea să faci freelancing fără nicio problemă. Dar de ce ai încredere în tine? Sunt 0 motive pentru care ai avea încredere în tine în punctul asta pentru că e un domeniu nou pentru tine. Nu știi cum funcționează această lume, nu știi cum să faci să funcționeze lumea asta pentru ține, vrei să ajungi acolo dar nu ai cunoștințele și experiența necesară pentru această lume a freelancingului.

E normal să nu ai încredere în tine, e un lucru perfect normal întrucât nu ar fi justificată o încredere în tine în acest punct. E foarte bine să ai îndoieli, e foarte bine să simți aceste neincrederi legate de freelancing pentru că lucrul acesta îți face simțurile ascuțite. Te face să fii prezent în moment, să fii aware și te face să înveți

Doar în modul asta poți să înveți, atunci când nu ești unde vrei tu să fii, că ai putea ajunge acolo și că simți în disconfort în momentul de față spre acea direcție, fiind un lucru complet normal. 

Defapt, alternativă e să fii un programator care merge spre freelancing cu încredere deplină și cu o oarecare aroganță și se aruncă în acest domeniu, iar din cauza faptului că nu acceptă că există multe lucruri pe care nu le știe efectiv îi blochează procesul de învățare și nu lasă spațiu pentru a învăța cum să faci freelancing în mod corect. 

Ori eșuează în a face freelancing ori obține un succes de tip impostor, adică pentru o perioada scurtă de timp, iar mai apoi nu știe cum să facă acest lucru să fie stabil în viață să. 

Persoane ce au îndoieli, care simt sindromul impostorului își analizează acțiunile, sunt foarte conștiente de locul în care sunt acum și stadiul în care au ajuns, iar acest lucru îi face să poate avansa pentru că își alocă suficient spațiu, suficient timp pentru a își dezvolta anumite abilități și a avansa în această direcție.

Un lucru sigur în momentul în care vrei să faci freelancing și vrei să faci asta corect e că o să faci greșeli, e inevitabil să nu faci greșeli în zona asta și e important că în momentul în care ai făcut o greșeală să primești feedback și să ți-o corectezi cât de repede posibil.

În programul Libertate.InIT noi cu asta ne ocupăm, ajutăm programatorii experimentați să facă trecerea de la angajați la freelanceri, îi ajutăm să facă aceste greșeli într-un mod structurat, într-un mod sistematic și le dăm feedback pentru toate lucrurile pe care le fac greșit pentru a putea să se îmbunătățească și să facă lucrurile astea la cel mai înalt nivel iar.

Dacă te-ai săturat să procrastinezi și să aștepți să faci freelancing până vei fi pregătit când acum știi sigur că niciodată nu o să fi 100% pregătit întrucât e un domeniu nou pentru ține, practic te-ai săturat să faci aceleași acțiuni pe care le-ai făcut în ultimele 6 luni sau în ultimul an pentru a obține exact aceleași rezultate pe care le ai acuma și vrei să treci la următorul nivel și să faci freelancing,să îți dezvolți această latura a personalități tale și să treci în următorul stadiul al carierei, hai să ne auzim la un call de consultanță gratuită, cu mine, Cristi sau un expert din echipa noastră, da click pe linkul din descriere, citește cu atenție informațiile de pe site, completează formularul de aplicare și hai să ne auzim cât mai rapid la o discuție pentru a vedea cum poți ajunge din stadiul de angajat la cel de freelancer.

Eu am fost Raul, salut !

Programează Call-ul Gratuit de Consultanță în Freelancing

120.000 € potențial dintr-un singur proiect ca freelancer (discuție Alex Peptan)

November 27, 2020

Sumar

Salut! Raul și Cristi aici de la Libertate.init! Suntem alături de Alex. Alex e în perioada de tranziție dintre corporație și freelancing și o să povestim cu el astăzi despre experiența lui cu programul Libertate.init, despre cum faci această tranziție și când e momentul să faci freelancing.

Alex e persoană ce își dorește mai multe de la viață, iar pentru el, tranziția la freelancing e următorul pas spre a-și deschide un business în IT și nu numai.

Acesta are o experiență de 5 ani pe Java și Angular, însă și-a dat repede seama că pentru a ajunge freelancer sau proprietarul unui business, acesta fiind motivul pentru care Alex a ales să lucreze cu un mentor care să îi arată cel mai scurt drum, să-l împingă de la spate în momentele grele și să îi ofere un feedback în mod constant, astfel salvându-și ani pe care i-ar fi pierdut încercând să facă tranziția asta singur.

Când vine vorba de programul Libertate.InIT  Alex consideră că: “Cel mai mare lucru și cel mai folositor este clar comunicarea cu potențiali clienți și tot procesul prin care generezi clienții. Practic, eu știam să comunic, adică oricine știe să comunice cu alți oameni, doar că nu în cel mai profesional mod sau într-un mod astfel încât să iasă rezultatul pe care mi-l doream.”

În prezent Alex se bucură că a ajuns să încheie un contract un business din Marea Britanie care se poate întinde pe 2 ani în cazul în care cei doi se înțeleg și pentru care Alex este plătit cu 30 EUR/ora în regim full-time.

Principalul avantaj pe care Alex îl are în freelancing e faptul că pentru el freelancing-ul e doar un mijloc și se folosește de acest tool pentru a-și oferi siguranță financiară pentru își poată începe propria afacere.

Dacă vrei să faci pasul de la stadiul de angajat la cel de freelancer în câteva luni de zile, hai să ne auzim la o discuție gratuită cu mine, cu Cristi sau cu un expert din echipa noastră! Programează un call gratuit pe Libertate.init.ro și hai să  ne auzim!

Transcriere completă

Salut! Raul și Cristi aici de la Libertate.init! Suntem alături de Alex. Alex e în perioada de tranziție dintre corporație și freelancing și o să povestim cu el astăzi despre experiența lui cu programul Libertate.init, despre cum faci această tranziție și când e momentul să faci freelancing. Salut, Alex! 

Alex: Salutare! 

Spune-ne, mai întâi, cum ai ajuns tu să lucrezi cu noi, ce experiență ai înainte de programul Libertate.init … 

Alex: Păi, eu îl urmăream pe Cristi de ceva timp și mi s-a părut foarte… încă de când ai zis printre primele dăți de partea asta de ajutor să … că ajuți programatorii să plece din corporații în freelancing, pentru mine, adică pe mine m-a atras că eu știam că nu vreau să fac, nu vreau să fiu angajat toată viața, vreau să fac mai multe de atât. Poate să am busisness-ul meu, poate business-ul meu de IT, poate alt business, nu contează. Știu, adică în poziția în care eram, ăsta era următorul pas, în care, să zicem, că nu partea tehnică sau partea de programare era pusă în prim plan, ci partea de contact cu clienții, ci partea de… practic, discuția și lucrul cu oamenii, cu alți oameni.

Câți ani de experiență ai și pe ce skill ai lucrat?

Alex: Am aproape 5 ani de experiență și am lucrat, în mare parte, pe soluții web, cu java backend și angular în față, dar am avut oportunitatea să lucrez cu mai multe tehnologii, nu doar cu astea. Astea sunt my main set, dar pot să cochetez cu mai multe și mă pot adapta foarte repede.

Ai zis o chestie interesantă, Alex, tu știai deja că ai un nucleu tehnic bun, adică că ai acolo partea tehnică, că ți-e setată, poți să faci orice pe zona asta și cam ai nevoie de altceva pentru freelancing, adică de alte skilluri. Îs curios cum ai ajuns la concluzia asta sau cum ai aflat de…, cum te-ai gândit că  pentru a face freelancing sau business nu-i suficient să fiu bun pe it, îmi trebuie ceva în plus… 

Alex: Sunt o grămadă de informații pe internet și, poate, primul gând al oricărui om ar fi hai să caut eu să văd cum e și să încep de acolo, dar văd din experiențe trecute. De exemplu, o să fac o asemănare între chestia asta și, poate, sport sau așa: chiar dacă tu știi ce ai de făcut, un antrenor personal care îți arată și îți spune când greșești, te învață și, poate, știi, dar, poate, ai o zi mai proastă sau așa, ai mult mai rapid ai succes și ajungi la obiectivul stabilit, decât dacă iei drumul ăsta pe cont propriu și, practic, eu știam că trebuie să, întreb pe cineva, că așa aflu cel mai repede, întrebând pe cineva, sau să am un mentor care să-mi arate drumul cel mai scurt. Practic, eu asta voiam, nu voiam să pierd alți 5 ani sau alți 3 ani în care lucram așa și, poate, n-aveam sau, poate, să zicem, aveam o experiență neplăcută și, cumva, îmi pierdeam așa din… 

Din elanul pe care poate-l aveai… Din dorința de a face freelancing și a ieșit ceva nașpa și… da…  

Alex: Poate credeam că așa e, nici nu știam exact chiar când am discutat din primele dăți, nu știam exact ce presupune chestia asta. Adică, eu aveam imaginea mea prin care văzusem alți oameni și îmi imaginam cumva chestia asta. 

Cum credeai că e lumea freelancing-ului, adică, cum o vedeai tu?

Alex: O vedeam ca o chestie de one man standing show și o chestie unde  tu trebuie să știi să faci tot și din punctul ăsta de vedere nu mă simțeam nici pregătit…Poate ziceam ,,hai, mai trebuie să mai am un pic de experiență” sau ,,nu știu chiar tot, uite, știu asta, asta și asta foarte bine, dar dacă trebuie să fac altceva?”, dar după discuția pe care am avut-o, practic, am știut cum să mă poziționez nu numai ca să găsesc ceva de lucru, ci să găsesc ceva ce-mi place și ceva ce caut eu. 

Ai zis o chestie interesantă cu antrenorul personal, că nu ți-l iei doar ca să te învețe ce să faci, adică, că poate puteai și tu să înveți lucruri, dar ți-l iei și pentru a te ține responsabil, adică să fii focusat pe proces, să nu procrastinezi, să nu deviezi de la drumul pe care ți l-ai ales. Asta-i foarte interesant că multă lume poate nu vede aspectul ăsta al mentoratului, știi? Că, practic, plătești o persoană să aibă grijă ca tu să ajungi la rezultat, să te țină cumva de mână, să te-mpingă de la spate și, cumva, tu, efectiv, să simți o rușine dacă tu nu ”te prezinți la sală”, pentru că omul ăla îți scrie : ,, Unde ești? De ce nu ești la sală? Uite, eu sunt aici și te-aștept, stau o oră degeaba acum, fără să vii tu la sală.”. E interesant aspectul ăsta, latura asta … 

Da, da, și aici, că ai zis de sportivi, nu există sportivi de succes care să nu aibă antrenor personal.

Alex: Eu am observat chestia asta: e mult mai ușor să-ți focusezi toată energia pentru ce ai de făcut și să faci, decât să te gândești, poate, de la început sau să-ți faci un plan de la început. Adică, uite, cei mai mari sportivi au antrenori personali nu pentru că nu știu ce să facă, ci pentru că nu vor să se mai gândească, vor doar să aibă un plan și să-l execute, cumva, îți  maximizezi randamentul prin procesul ăsta. 

Eu cum o văd, e că delegi foarte multe decizii pe care le-ai fi luat singur. Delegând deciziile,  îți aloci timp pentru alte lucruri, pentru execuție.  E o chestie interesantă asta, bine că ai adus-o în discuție. 

E mișto că sunt foarte multe lucruri acolo, pe care poți să le optimizezi și nu știi ce să schimbi, că dacă schimbi… Uite, de exemplu, ziceai de poziționare, că ai învățat  să te poziționezi. Poți să încerci să îți dai tu seama cum se face poziționarea aia, după care trebuie să vezi și cum comunici cu clienții, dar lucrurile astea sunt legate între ele, la modul că, dacă ai o poziționare într-un fel, trebuie să comunici în alt fel și dacă tu încerci singur, faci varianta A, o încerci, și creezi o mică structură, pe care poți s-o folosești, dar nu poți să faci divA, că nu știi ce e bine, ce nu-i bine. Dacă schimbi într-o parte, oare de acolo e sau e din altă parte, oare e că un om nu a  comunicat bine sau nu a vândut bine? Da, aici e aproape imposibil să dai de rotițe ca să nimerești frecvența potrivită, ca să zic așa, să faci freelancing și sunt curios acuma să știu: tu ai pus toate lucrurile astea la punct, le-ai pus cu succes și ai spus că ai avut ocazia, și ai ocazia, acum să lucrezi în proiecte care îți plac, ce înseamnă un proiect care îți place, pentru tine? 

Alex: Pentru mine… Nu e ceva boring și ceva, o chestie pe care o poate face un program de multe ori. E o chestie inovativa, o chestie care îți solicită gândirea sau simțul de creare a unei soluții inventive,  nu neapărat execută o manevră. Trebuie să te gândești tu cum s-o faci și cum s-o faci mai bine și ce ai putea să aduci îmbunătățit la ea sau să o faci ceva mai bun la ea. 

Ai devenit entuziasmat legat de proiectul ăsta care urmează acum? 

Alex: Da, foarte, mai ales că încep cu chestia asta de freelancing. Cumva, am avut obișnuința asta de a lucra de acasă și remote și, acuma, în contextul de față cu pandemia, pot să spun că sunt pregătit 100%. 

N-ai de ce să nu fii.

Super, Alex. Ai început programul Libertate.init, ai intrat în proces. Ce ai învățat tu din procesul asta? Care au fost cele mai mari lecții sau cele mai mari lucruri pe care le-ai învățat din procesul Libertate.init? 

Alex: Cel mai mare lucru și cel mai folositor este clar comunicarea cu potențiali clienți și tot procesul prin care generezi clienții. Practic, eu știam să comunic, adică oricine știe să comunice cu alți oameni, doar că nu în cel mai profesional mod sau într-un mod astfel încât să iasă rezultatul pe care mi-l doream.

De multe ori comunicarea asta schimbă tot jocul în freelancing și dacă nu transmiți suficient de multă încredere, nu știi să te vinzi bine, să prezinți bine ceea ce faci, se duce-n jos. Chestia asta e valabilă la toți oamenii, de exemplu, avem oameni care au 10-15 ani de experiență și, efectiv, nu știu să se prezinte, nu zic să se vândă, dar să se prezinte și ei sunt oameni foarte buni și mă doare chestia asta, să văd cât de buni sunt oamenii respectivi și câte lacune au pe partea asta și știu că n-au nicio șansă în freelancing dacă … nu lucrează cu noi. 

Alex: Asta e, în mare parte, din cauza că n-au fost puși niciodată în situația aia și n-a trebuit niciodată, practic, să-și vândă skill-urile ei, ca să ia un client propriu, de asta. N-a trebuit s-o faci, n-ai făcut-o, nu ești bun la asta. 

Alex, ție ți se pare că freelancing-ul e ceva stabil? Întreb, pentru că multă lume care pleacă din corporații are impresia asta, că-i ceva instabil, că vei găsi un client și după, pe următorul nu ți-l mai găsești. 

Alex: Ca să reformulez întrebarea, de ce ți se pare mai stabil un loc de muncă, decât a lucra ca freelancer? Adică, ce te face sigur pe locul tău de muncă? Uite, de exemplu, am un prieten care, din cauza pandemiei, firma pentru care lucra s-a închis și a trebuit să-și găsească altceva de lucru. Adică, în termeni de freelancing, contractul lui cu clientul de față s-a terminat și-a trebuit să-și găsească alt client. It”s that simple. 

E aceeași ecuație. Ce rezultate ai obținut, adică ce incoming ai acuma lunar și cum e clientul cu care lucrezi, detalii de-astea? 

Alex: Am obținut rata de 30 de euro pe oră și clientul este un buissnes mic din UK.

30 de euro e pentru o disponibilitate full-time, nu? Sau ești part-time?

Alex: Full-time, da, 8 ore pe zi. 

Deci asta ar fi undeva pe la 5000 de euro pe lună… 

Alex: Da, este un proiect long term,  un an, doi, depinde de cum evoluează. 

Alex, deci tu cum vezi freelancing-ul acum? Îl vezi ca ceva pe termen mai lung sau tu ai alte planuri pentru viitorul tău profesional? 

Alex:  Eu freelancing-ul îl văd ca pe-o unealtă foarte bună și care să îmi ofere și timp, mai mult timp să fac poate alte lucruri, care-mi aduc venit, nu neapărat activ, ci pasiv. Deci, ca pe-o unealtă foarte bună să ajung la scopul final, ca să zic așa. 

Da, uite, chiar ziceai de proiectul ăsta că are un an, doi, adică se preconizează, cu income-ul pe care-l faci, într-un an, doi, că poți să strângi 120 de mii de euro, dacă te ții de treabă, știi? Ce le facturezi lor, bine, vei avea cheltuieli acolo, dar, practic, poți să strângi o gramadă de bani să te lansezi în ce vrei tu, fie că vrei să investești, că vrei să-ți faci un business, adică you name it, știi? 

Alex: Cumva, adică, să pot să zic  ,,vreau să încerc chestia asta”. N-o să fie un business care sigur va ieși, dacă-l încep. Vreau să pot să zic ,,uite, investesc în chestia asta, sunt predispus să pierd banii ăștia și poate iese ceva mult mai mare sau mult mai bun”. Adică, ori iese ceva super bine ori încercăm din nou. 

Sigur, adică ești într-un punct de lucru privilegiat acum, că worth case pentru tine e să te întorci la punctul la care ești acum, adică să lucrezi ca freelancer și să  faci income-ul pe care-l faci și, aici, apropo de stabilitatea în freelancing, chiar voiam să precizez ce înseamnă să ai un client de calitate, un client care poate să îți dea income-ul ăsta anual sau să aibă proiecte de lungă durată, pe care să poți să lucrezi cât vrei tu. Potențialul ăsta să faci 60 de mii de euro pe an, 120 de mii de euro în doi ani e imens.  

Adică e un business serios, care-și permite să plătească un programator și care are nevoie să-și automatizeze procesele. 

Exact. 

Ei, probabil, fac profit mult mai mare de atâta, știi? 

Care crezi că e principalul avantaj la programul nostru, la Libertate.init? 

Alex: Principalul avantaj, cel puțin cel pe care l-am văzut eu, e corectarea rapidă a greșelilor. Inevitabil în procesul ăsta faci greșeli, poate nu ești atent, poate nu înțelegi bine ce trebuie să faci și feedback-ul rapid de la voi te ajută foarte tare să te îmbunătățești. Adică, poate ai o problemă de comunicare sau ai o problemă în a pune problema sau e ceva ce faci greșit și, atunci, poți să corectezi foarte repede și să mergi mai departe, nu să te blochezi un timp îndelungat și să nu-ți dai seama. Practic, asta e, cumva, cel mai mare risc: să greșești undeva și să nu-ți dai seama că greșești, să crezi că tu faci bine. 

Tu pe termen lung vrei să te mai întorci în corporație? 

Alex: Nu, nu m-aș mai întoarce ca și angajat. Locul unde lucram înainte era o firmă destul de mică, nu era o corporație și nu m-aș mai întoarce ca angajat, ever. 

Multă baftă pe mai departe și sper să ne întâlnim și față-n față curând. 

Dacă vrei să faci pasul de la stadiul de angajat la cel de freelancer în câteva luni de zile, hai să ne auzim la o discuție gratuită cu mine, cu Cristi sau cu un expert din echipa noastră! Programează un call gratuit pe Libertate.init.ro și hai să  ne auzim!

 Eu am fost Raul și Cristi, salut!

Programează Call-ul Gratuit de Consultanță în Freelancing

3 tipuri de freelancer ce nu îți dorești să fii

November 25, 2020

Sumar

Salut, Raul de la Libertate aici, alături de Cristi și în acest video vom vorbi despre 3 tipuri de freelanceri ce nu vrei să fi.

Aceste 3 tipuri de freelanceri, dacă îi putem numi așa, par a fi o metodă mult mai simplă și confortabilă de a face freelancing în care tot procesul de învățarea reală a skill-urilor de vânzare, comunicare și negociere cât și procesul de găsit clienți sunt înlocuite într-un mod foarte simplu și la indemana multă. DIn păcate, chiar dacă aceste 3 tipuri de a face freelancing par metode relativ bun acestea sunt defapt o capcană și vin cu o multitudine de dezavantaje long term.

Primul tip de freelancer este cel care face freelancing în paralel cu jobul.

Practic, că e greșit în legătură cu această abordare e faptul că practic, în loc să fi mai liber din punct de vedere a programului de muncă, te supraincarci cu sarcini și îți consumi energia pentru un venit puțin mai mare, energie pe care nu o poți recupera din activitățile tale preferate din cauza lipsei de timp. Toate acestea, pe termen lung îți pot aduce niște venituri puțin mai ridicate de 3,5-4k EUR/luna însă șansele să nu ai timp să te bucuri de aceste venituri și să intri în burnout sunt destul de ridicate.

Un al doilea tip de freelancer este cel care se asociază cu mai multe persoane și vor să înceapă freelancing-ul că o firma întrucât pare mai profesionist. 

Din păcate, chiar dacă pare o idee bună acest lucru e cu mult mai greu decât a face freelancing în mod normal. E mult mai greu să vinzi un business decât să te vinzi pe ține că persoană, iar dacă te ganesti să angajezi pe cineva care să facă asta adevărul e că persoanele ce deja stăpânesc skill-ul vânzărilor la un nivel înalt nu duc lipsa banilor, astfel e mult mai greu să îi angajezi.

 Acesta tactică vine cumva din frică sau neîncrederea în abilitățile proprii de a face freelancing pe de unul singur, astfel că își pune business-ul în mâna altor persoane ce trebuie la rândul lor plătite astfel nu devi 100% independent și practic  rămâi în stadiul de angajat.

 Un al treilea tip de freelancing, dacă se poate numi așa, e cel făcu prin recomandări și găsit proiecte din pur noroc.

 În primul nu ești niciodată 100% independent și depinzi de alte persoane să îți ofere de muncă. Tocmai de asta de fiecare dată la finalul fiecărui proiect sunt șanse destul de mari că posibilitatea să rămâi fără loc de muncă să te macine destul de tare. Pe de alta parte în cadrul acestei tip de freelancing ramai blocat din punct de vedere profesional, nestiind cum sa treci defapt la urmatorul nivel.

Cu siguranță această strategie nu e una consistentă pe termen lung. Nu ai cum să fugi de învățarea și dezvoltarea ta personală în cazul în care vrei să faci freelancing astfel că orice altă alternativă care nu le implică pe acestea e doar o scurtătură pe termen scurt ce nu îți va fi prea mult de folos.

Dacă vrei să faci freelancing corect și să nu mai pierzi timp în diferite capcane din freelancing, programează un call de consultanță cu mine, cu Cristi sau un expert din echipa noastră, da click pe linkul din descriere, citește cu atenție informațiile de pe site, completează formularul de aplicare și hai să ne auzim la o discuție în care îți arătam cum ajungi să fac freelancing în mod corect în mai puțîn de 3 luni.

Eu am fost Raul și Cristi, salut!

Transcriere completă

Salut, Raul de la Libertate aici, alături de Cristi și în acest video vom vorbi despre 3 tipuri de freelanceri ce nu vrei să fi.

În acest video o să îți prezentăm o percepție greșită asupra freelancingului pe care o văd frecvent la programatorii cu care lucrez, niște idei greșite care te vor expune la un pericol foarte mare pe termen lung în cazul în care adaptezi una dintre acestei idei în momentul în care faci tranziția spre freelancing. 

Așa că uită-te la acest video, dedicați câteva minute din viață pentru a înțelege exact greșelile pe care oamenii le fac și evita-le pentru că am văzut o grămadă de oameni care au intrat în freelancing, au avut experiență proaste și s-au întors la job spunând că freelancing-ul nu  merge și nu e bun și să aibă o viață dată peste cap datorită faptului că nu respectat niște principii de baza 

Primul tip de freelancer e persoană ce vrea să facă tranziția asta din stadiul de angajat în cel de freelancer dar vrea să o facă cu pași foarte mici, să rămână întotdeauna cu un picior în stadiul de angajat și cu celălalt în cel de freelancer. Ce fac acest gen de persoane?

Ei își iau proiecte în paralel cu jobul de la firma, lucrul acest fiind greșit în foarte multe puncte de vedere .

Cristi, tu de ce crezi că persoanele acestea procedează așa?

Pe deoparte e ideea asta că oamenii nu simt că sunt pregătiți să facă trecerea 100% spre freelancing și nu înțeleg exact cum poți să faci freelancing într-un mod stabil și în mintea colectivă majoritatea oamenilor consideră că platformele și proiectele mici reprezintă modul prin care începi, adică construiește pas cu pas reputație, fai un portofoliu, strângi steluțe iar ușor ușor în timp o să vină și mai mulți bani. Există sindromul asta al impostorului cumva prin care oamenii se gândesc că încă nu sunt suficient de buni pentru asta, trebuie să fie greu că să faci freelancing și chiar dacă am 3 5 7 8 ani de experiență eu nu pot să fac freelancing full time pentru că eu trebuie să muncesc din greu că să obțin income ul respectiv.

O altă idee în zona asta e că trebuie să pornesc de la 0 că să fac freelancing și ce înseamnă 0-ul asta al freelancingului? Înseamnă că trebuie să iau proiecte nașpa și că trebuie să îl fac în paralel cu jobul că să prind experiență în freelancing acest lucru fiind unul foarte greșit. Nu există experiență în freelancing ci experiență tehnică tehnică ca programator, iar din această cauză apar diverse probleme.

În momentul în care lucrezi 12 h pe zi sau mai mult că să faci un proiect în paralel cu jobul și că să ai încredere în tine că ești freelancer și lucrezi pe contract tot timpul tău și toată energia ta merge pe muncă, astfel renunțând la lucrurile care te-ar încarcă precum viață socială, viață personală, la hobby-urile tale și la lucrurile care te relaxează și te încarcă cu energie, astfel îți vei petrece toată ziua muncind cu scopul de a avea un trai mai bun pe viitor însă, în același timp, te împuști în picior făcând asta deoarece nu mai ai energie care să te încarce și vei rămâne fără energie astfel poți foarte ușor să ajungi în stări de burnout.

Foarte bine punctat aici Răul, am văzut chestia asta în cazul foarte mulți programatori. De menționat că discutăm cu un programator zilele trecute, acesta făcea 3500 de euro pe luna lucrând 12h pe zi într-un job full time și joburi part time pe lângă sau lucrând ca freelancer pentru diverși clienți. Ce se întâmplă în situațiile astea e că de multă ori aceștia iau proiecte mici și oferă consultanță gratuită despre proiect, procesul de achiziție a clienților e foarte prost pus la punct investind o zi două vorbind cu fel și fel de clienți lucru pentru care nu sunt plătiți și care duce la o rată lunară scazuta.

Dacă calculăm la nivelul acesta de 3500 euro pe luna a tipului respectiv ce avea 8 ani experiență și lucra efectiv 12 ore pe zi ajungi la o rată de 15 EUR/h. E o rată destul de mică, mai ales că știu persoane de liceu care se pricep și care prin meditații pot câștigă mai mult decât 75 de lei pe ora. În momentul în care ai ani de experiență în industrie nu are rost să te coborî la nivelul respectiv, pur și simplu viață nu îți da voie să faci asta și numai percepția mentală pe care o ai legată de lumea asta te forțează să intri în stadiul acesta în care nu te poți ocupă de viață ta personală și nu poți să evoluezi și să ai parte de timpul necesar pentru a investi în ține că să ajungi la următorul nivel.

Ideea e că freelancing-ul să nu fie un pas în spate pe care trebuie să îl faci ci acesta trebuie să fie un pas în față, adică de la nivelul la care ești, investi niște abilități de comunicare și negociere și începi să înveți cum să-ți vinzi muncă pe care deja ai făcut-o unui client de calitate și nu să faci un pas în spate pentru a testa cu degetul apă freelancingului. 

Al doilea tip de freelancer sau wannabe freelanceri sunt oamenii care spun că nu vor să facă freelancing singur ci să facă cu o echipa. Deci ori să îmi vând servicile că firma pentru că “O firma denotă mult mai multă încredere în față clientului” ori să am persoane din firma respectivă care să vândă pentru mine iar eu să mă ocup de partea de executare și implementare de cod și să stau departe de partea ce se referă la achiziția de clienți 

De multe ori îmi scriu oamenii pe instagram să mă întrebe dacă e ok să se asocieze cu alte persoane.

În primul rând, hai să vedem de unde vine ideea asta. Dacă stai să analizezi mai mult această vine din neîncrederea pe care o ai în ține că persoană, tu având impresia că dacă te asociezi cu mai multe persoane și că ești într-o echipa o să ai mai multă încredere să acționezi în zona asta și te gândești că dacă nu te descruri te poți baza pe cealaltă persoană și viceversa și asta îți da încredere să acționezi și că așa e cel mai ușor. DIn păcate în realitate lucrurile nu stau așa ușor și asta pentru că dacă tu intri în zona această de agenți și de firme e mult mai complicat să te vinzi decât dacă te-ai vinde pe ține că persoană și dacă ai avea mai multă încredere în tine. 

Oricum, prin faptul că tu te asociezi cu mai multe persoane nu o să conteze foarte mult pe lista ta de încredere, adică tot o să trăiască să înveți să te vinzi în mod corect sau cum să faci freelancing corect că mai apoi să îți dai seama cum să vinzi o firma. Până la urmă firma nu este decât o abstracție, un lucru care nu există, o chestie virtuală iar oricum totul se reduce la persoană și tot vei fi nevoit să intri în contract cu clienții și să vorbești cu aceștia. Clientul o să simtă instant dacă tu nu știi să te vinzi pe ține, astfel că e mult mai greu să vinzi 2 persoane, astfel că ajungem iarăși la principile de baza, abilități de vânzare, comunicare și negociere pe care nu o să ti le compensezi faptul că tu mai iei pe lângă ține o persoană care să te ajute pe proiect, business-ul e de 10 ori mai greu decât freelancing-ul.

Distanța de la angajat e una însă distanța de la freelancing la business e mult mai mare și există business-uri de outsourcing din Cluj ale căror proprietari fac mai puțini bani decât un freelancer. E greu să menți profitabilitate și să scalezi în domeniu cu o echipă de oameni unde sunt cu totul alte probleme.

O altă abordare a acestei probleme “ Îmi iau un om lângă mine care să facă vânzările” 

Haideți să intrăm puțin mai în detaliu aici și să aflăm de ce și să aflăm de ce asta e o idee complet greșită.

Un om care chiar știe să vândă și care a înțeles cum funcționează procesul de vânzări nu o să vândă niciodată pentru ține pentru că omul acesta are deja bani. Un om care învață să vândă nu o să rămână niciodată fără bani și nu o să îl poți să-l angajezi. E foarte greu să angajezi un om pe vânzări fără să știi tu să faci vânzări deoarece acea persoană trebuie trainuirea să ajungă la un nivel foarte bun că să vândă pentru ține.Lucrurile astea nu funcționează cum se crede că poți oricând să găsești o persoană care să vândă pentru ține, e mult mai complicat în realitate decât pare defapt.

Ideea cu un business e că persoană care vinde are un control în business-ul respectiv iar în momentul în care tu depinzi de altcineva îți pui practic tot business-ul în pericol pentru că dacă tu nu știi să te vinzi vei depinde în totalitate de persoană respectivă să vândă pentru ține și asta e exact paradigmă de angajat. Ție că și angajat ți se da de muncă și altcineva vinde pentru ține și tu practic abordând un astfel de stil de freelancing încerci să înlocuiești cumva situația de angajat cu cea de “freelancer” însă tocmai partea asta de achiziție de proiecte e diferența între angajat și freelancer și poate să obțină stabilitate din încrederea că poate oricând și la orice ora să-și genereze noi oportunități cu skillul pe care îl are.

Ideea e că nu poți fugi de ceea ce trebuie să înveți, dacă freelancing-ul presupune că trebuie să înveți partea de vânzare și tu ești deja conștient de lucrul acesta tu nu poți să fugi de lucrul acesta, delegandu-l la altă persoană și să procrastinezi cumva că o să găsești persoană care să vândă. 

Chiar am pățit în zona asta de business, mă mai sunau oameni acum câțiva ani care spuneau așa “ Ba Răul, eu produc fructe de pădure, fac și produsul final, adică le cultiv, le culeg și ajung și fac produsul final. Nu mă poți ajuta să găsesc pe cineva care să-mi vândă produsele astea” Până la urmă asta e partea de business, tu vrei să-ți facă altcineva partea de business? Tu trebuie să te ocupi de astea, adică nu ai cum și tu trebuie să faci să afli cat valoreaza muncă și produsul tău pe piață și să îl poziționezi acolo. Cu timpul, dacă găsești oameni pe vânzări și sisteme de vânzări asta-i altă chestie. Până nu ai înțeles cum funcționează acest lucru degeaba cauți un astfel de lucru pentru că nu o să găsești..

Al treilea tip de freelancer care nu vrei să fi, asta e un tip mai special de freelancer pentru că dispune de niște avantaje foarte confortabile pe termen pe termen scurt, dar evitarea acestor obstacole pe termen lung se dovedește a fi foarte periculoasă, aici e vorba despre tipul de freelancer care primește proiecte de la prieten sau prin intermediul unor recomandări are mare noroc și îi cade un proiect în mâna de 4-5k pe luna în care e mulțumit însă asta e o strategie periculoasă.

Pericolul aici e că freelancing-ul nu are o baza solidă el s-a bazat pur și simplu pe noroc, putem numi acea recomandare un noroc, iar în momentul în care acea recoamndare se termină el rămâne în continuare dependent, nu l-aș numi freelancer pentru că e o persoană care depinde de altă persoană sau de noroc.

Această persoană o să trăiască într-un stres continuu. Un stres ce apare din cauza faptului că dacă îi se termină proiectul el nu știe cum să-și mai păstreze acel stil de viață pe care îl are. Astfel ajunge să economisească foarte mult și nu o să fie deschis să avanseze fiind blocat la acel nivel, iar de fiecare dată când proiectul la care lucrează ajunge pe final va fi constant măcinat la gandul de cum acesta va involua și trece la nivelul anterior întrucât nu știe cum să treacă nivelul la care se află în prezent. 

Pe când, un freelancer de calitate, oamenii cu care lucrăm noi ajung la acest nivel de 5-8k EUR/luna însă li se deschid o nouă lume și pot avansa mult mai mult de aici dacă își consolidează bazele și se dezvolte în continuare în zona asta.

E vorba de a avea control în proprile tale mâine. Lumea de multe ori întreabă ce înseamnă a fi freelancer, înseamnă a știi să faci freelancing cum trebuie și să ai încrederea 100% în ține că tu la orice ora poți să-ți generez noi oportunități și că tu nu depinzi de altă entitate, de site-uri de agenți sau mai știu eu ce că să îți ofere oportunitățile respective ci tu singur pe puterile tale poți să faci asta.

Noi am dovedit treaba asta de atât de mult ori cu clienții noștri din Libertate.InIT și insistăm adânc pe treaba asta și nu vrem să le recomandăm oamenilor proiecte tocmai în ideea asta de a fi ei capabil să găsească și să implementeze lucrurile pentru ei și să găsească noi oportunități.

Nu există calea usora, nu există o platforma care să îți rezolve problema asta ci există efectiv că tu să te dezvolți că persoană și să investi niște lucruri în plus față de skill-ul tău tehnic și să înveți tu cum să te vinzi efectiv pe piață asta de IT, să-ți înțelegi valoarea, să înțelegi cum să găsești clienții de calitate iar în momentul acela vei face tranziția spre freelancing-ul real adică o transformare la nivel de persoană.

Exact, și referitor la ceea ce ai spus de piața de IT, tocmai de asta trebuie să înveți să te vinzi și să te poziționezi în piață asta că să înțelegi cum funcționează piața de IT. Dacă altceva facă treaba asta pentru ține tot acel insight despre piață respectivă rămâne la persoană respectivă și nu la ține. Tu o să lucrezi la riscurile care sunt și acum în firma, de plafonare și dezorientare.

Key Insight-ul acestui video e să îți asumi responsabilitatea și înveți lucrurile care chiar dacă sunt ușor inconfortabile pe termen scurt long term îți aduc beneficii incredibile și îți aduc puterea și controlul de care poți să te bucuri în viața asta de freelancer că programator.

Defapt cele 3 lucruri pe care ți le-am arată video-ul asta sunt niște scurtături care nu o să obțină rezultate și care o să lungească perioada care să facă freelancing în mod corect. 

Acestea par a fi scurtături însă defapt sunt niște capcane care îți mănâncă timp și te blochează în stadiul în care ești acum. 

Dacă vrei să faci freelancing corect și să nu mai pierzi timp în diferite capcane din freelancing, programează un call de consultanță cu mine, cu Cristi sau un expert din echipa noastră, da click pe linkul din descriere, citește cu atenție informațiile de pe site, completează formularul de aplicare și hai să ne auzim la o discuție în care îți arătam cum ajungi să fac freelancing în mod corect în mai puțin de 3 luni.

Eu am fost Răul și Cristi

Salutări!

Programează Call-ul Gratuit de Consultanță în Freelancing

React.js developer obține 100% stabilitate ca freelancer (discuție Ionuț Pistol) – Libertate.init()

November 21, 2020

Sumar

Salut, Raul și Cristi aici de la Libertate.InIT, si astăzi suntem alături de Ionuț.

Ionut în momentul în care s-a înscris în program era deja freelancing de o perioada bună de 2 ani, iar motivația acestuia a fost dezvoltarea lui ca persoană cât și a skill-urilor necesare pentru a își forma un repertoriu cat mai mare de clienți din care poate să aleagă, evitand situațiile pe care le-a întalnit in trecut când a rămas fără proiect pentru o perioadă bună de timp.

Pentru Ionut, programul Libertate.In.IT a fost o investitie personală și acesta a fost intrigat de toate oportunitatile care l-ar putea aștepta și a vrut sa afle mai multe despre procesul de selectare a clientului acesta ajungand sa aibă un network mai mare de clienți de unde poate sa aleagă.

În trecut, Ionut a fost o fire timidă, însă odată cu anii de experiență acumulată în programare și freelancing acesta a reușit să-și formeze un mindset super bun care îl ajuta enorm în aceasta zona.

Din păcate, după cum afirma si Ionut, mindset-ul nu este suficient. Pe langă aceasta mai ai nevoie de know-how-ul necesar de a iti găsi potentialii clienti, skilluri de comunicare si de negociere. 

Pe langa freelancing, Ionut este pasionat de antreprenoriat, acesta folosindu-se de freelancing și de lucrurile pe care le-a invatat în freelancing pentru a ajunge la următorul nivel și pentru a își atinge un obiectiv important, generarea a cat mai multor surse de venit. 

“Programul asta pe care l-am parcurs pe mine mă ajută și în alte direcții. Ok acum ești programator dar te ajută mai departe și dacă vrei să lansezi un business, adică mesajele pe care le scrii nu sunt ceva precum o tehnologie care se schimbă de la an la an sunt aceleași lucruri pe care le aplici în alt domeniu. Practic identifici care ar fi nevoile clientului și tu în felul asta acolo ar trebui să impui, practic să nu vii să spui “uite eu știu să scriu cod în Java” pentru că până la urmă sunt destui oameni care știu să scrie cod în java, și să abordezi situația prin“ok hai să vedem ce problema ai astfel încât codul meu în java să te ajute”, pentru că până la urmă Java și celelalte tehnologii sunt decât niște tool-uri care te ajută să obții niște soluții la o problema pe care un client o are.”

Dacă vrei să faci pasul și vrei să înveți rapid cum să îți achiziționezi clienți de calitate și să faci această tranziție cât mai rapid și să ai o siguranță în zona asta că poți oricând să îți generezi clienți de calitate hai să ne auzim la un call gratuit, cu mine, Cristi sau un expert din echipa noastră.

Noi am fost Raul si Cristi, salut!

Transcriere completă

Salut, Raul și Cristi aici de la Libertate.InIT,suntem alături de Ionuț, el a fost freelancer și înainte să lucrăm împreună și astăzi vom vorbi cu el despre freelancing.

Spune-ne Ionuț, înainte de toate, cum ai început tu că și freelancer și cum ai ajuns să lucrezi cu noi?

Salut, lucrăm deja cam de 2 ani de zile că și freelancer, însă pe mine ce m-a interesat înainte de a intra în acest program a fost modalitatea și oportunitățile pe care mi l-aș putea dezvolta în a descoperii clienți noi, acesta a fost țelul meu. Practic, am considerat acest investment ca o investiție personală în sensul că chiar dacă eram deja freelancer nu alocăm suficient timp și atenție asupra procesului de selectare a clientului, eram familial cu ceea ce înseamnă freelancing-ul, însă freelancing-ul nu vine decât cu partea de coding pe care o făceai într-o corporație ci cu abilitățile tale de a găsi clienți noi și asta este cel mai important.

Asta am făcut eu, practic eu asta am urmărit, să trec prin procesul oferit de program astfel încât să îmi dezvolt acest skill și să îmi accelerez zona de identificare de clienți și într-adevăr că a fost foarte important pentru mine și mi-am îmbunătățit numărul de clienți astfel încât să am de unde alege. 

Cristi: De cât timp spuneai că faci freelancing?

De 2 ani de zile, am început într-un mod asemănător, aveam în minte ideea de freelancing și asta făcea parte din planul meu. Acum 2 ani era puțin mai greu de ajuns în zona asta, însă am găsit câteva oportunități și apoi am avut cumva o perioada de câteva luni în care a trebuit să-mi caut clienți și abia atunci am simțit ce înseamnă să nu cunoști procesul de găsire de clienți, de verificare, unde anume trebuie să îi cauți și ce trebuie să faci mai exact.

Pe mine cu asta m-a ajutat programul cel mai mult. Rateurile cel mai probabil or să crească, în funcție și de performanță mea și cum evoluez eu. Nu aveam oarecum o problema cu banii că sunt mai mulți, eram obișnuit cu asta, eram obișnuit cu faptul că îți vin mai mulți bani decât într-o corporație.

Pe ce stack ai lucrat? 

În general pe stack-ul de front end, în prima faza am lucrat pe AngularJs, mai apoi am lucrat și pe câteva proiecte de React și am rămas pe această zonă. În trecut am lucrat și cu Java, am lucrat și cu .NET dar cumva sunt în urmă în sensul că de exemplu .NET-ul e o tehnologie de acum 10 ani, Java acum 6-7 ani iar versiunile au avansat.

Cristi: Per total câți ani de experiență ai? De cât timp ești în domeniu?

 Aproape 15 ani 

Ce am observat e la ține Ionuț încă de la început e că ai avut un mindset foarte foarte bun și vreau să te întreb când și cum ți s-a format acest? Pentru că și tu ai început probabil într-o companie.

 Am fost destul de timid, eu am plecat din zona timidă a nivelului meu de mindset, când faci join într-o corporație practic nu am avut atât de mult confidence ca pot să livrez s că pot să o fac la timp, pe parcurs skill-ul acesta ți-l dezvolți, indiferent că ești într-o corporație sau că ești freelancer. Munca de freelancer e similară cu cea de corporatist numai că din punct de vedere financiar e mai bine și îți oferă și o oarecare flexibilitate 

Aveam un mindset, însă nu era suficient. Eu îmi doream mai mult. Zona de freelancing aduce și mai multe provocări, nu totul este atât de limpede de la început și te trezești la un moment dat că proiectul se închide și atunci trebuie să faci cumva să găsești un client cât de repede poți pentru că ai și zona asta de taxe pe care oricum le achiți.

M-am obișnuit cu tot ceea ce înseamnă sistemul de taxare, în momentul în care ești angajat nu ai senzația că ai grijă ta financiară în mâna contabilului și tot felul de lucruri stufoase. Pe parcurs, pentru mine au devenit o rutină.

Programul asta pe care l-am parcurs pe mine mă ajută și în alte direcții. Ok acum ești programator dar te ajută mai departe și dacă vrei să lansezi un business, adică mesajele pe care le scrii nu sunt ceva precum o tehnologie care se schimbă de la an la an sunt aceleași lucruri pe care le aplici în alt domeniu. Practic identifici care ar fi nevoile clientului și tu în felul asta acolo ar trebui să impui, practic să nu vii să spui “uite eu știu să scriu cod în Java” pentru că până la urmă sunt destui oameni care știu să scrie cod în java și să abordezi situația prin: ok hai să vedem ce problema ai astfel încât codul meu în java să te ajute, pentru că până la urmă Java și celelalte tehnologii sunt decât niște tool-uri care te ajută să obții niște soluții la o problema pe care un client o are.

Cristi: Exact, adică modul în care te vinzi, modul în care comunici și modul prin care găsești clienții respectivi sunt lucruri care fac parte din freelancing și din zona asta de achiziție de clienți și e foarte similar cu ceea ce se aplică și în alte business-uri și e general valabil în orice ai face în viața asta. Bineînțeles, noi particularizăm treaba asta pentru freelancing și o facem să meargă cât mai bine pentru asta și sunt de părere că e sănătos să privești clienții că un business, faptul că ai clienți, lucrezi cu clienți, îți generezi oportunități și în funcție de asta îți găsești stabilitatea și ai o strategie palpabilă pe care trebuie să mergi și să construiești mai apoi.

Aici vreau să te întreb Ionuț, care este părerea ta despre platforme, ratinguri, steluțe și ideea de portofoliu, pentru că tu ai fost freelancer și înainte, iar multă lume vine cu această idee că trebuie să lucrezi la niște proiecte personale, să faci un portofoliu sau să devin full stack developer.

Eu nu am un portofoliu. Nu am găsit de cuviință “uite, hai să investesc într-un portofoliu” Sincer nu am în plan în viitorul apropiat de a construi un portofoliu, da, am niște proiecte de suflet, dar deocamdată ele nu produc și atunci în ordinea priorităților portofoliul este acolo undeva pe poziția 5-6 existând multe alte metode prin care un potențial client te poate evalua. 

Cristi: Trebuie să fii un guru ca să faci freelancing?

Nu mi se pare, adică eram de genul “mama a lucrat la facebook, a lucrat la google, doar dacă e super top poți face freelancing” sau tendința ar fi “lasă să ajung eu acolo sus încât să demonstrez la corporație iar mai apoi oi face eu și pasul acesta” însă adevărul e că poți să-l faci în același timp, nu e cu nimic diferit, procesele sunt aceleași, echipele sunt aceleași și îți dezvolți alte skill-uri de comunicare pe care eu pun foarte mult preț, inclusiv la comunicarea cu clienții, privești altfel business-ul în sensul că te vinzi pe ține și încerci să ai relații cât mai bune cu cei cu care colaborezi pentru că nu se știe niciodată, până la urmă estie și normală, adică sincer cu oricine cu care ai vorbi din familie trebuie să ai o relație sănătoasă și una bazată în primul rând pe transparente și onestitate.

Cristi: Bun, la partea asta de care ziceai de companii foarte mulți să gândesc “ba vreau să avansez în carieră până la un punct, să lucrez la o companie sau chiar la o companie mare și mai apoi o să fac freelancing și atunci voi fi suficient de bun să fac freelancing.

Companiile mari într-adevăr poate să îți aducă o validare în plus în fața clienților și asta nu strică însă nu e neapărat necesar și nu trebuie să aștepți până în acel punct că să poți să faci freelancing că până la urmă clienții plătesc pentru valoarea pe care  o ai și skill-ul asta de comunicare și modul în care te vinzi oricum va trebui să îl dezvolți în direcția respectivă, skill ce nu îl prea obții în companii, acestea aducând mai mult încrederea cu care să începi.

Eu nu consider freelancing-ul destinația finală, pentru că știu că am tot povestit cu ține și ai aceste proiecte de suflet, adică niște business-uri pe care vrei să le construiești, cam care e planul tău pe viitor acum că ți-ai redus perioada de achiziții a clienților 

Pentru mine programarea este ceva în care am investit mulți ani și da, mi-aș dori să mă îndrept spre zona asta de antreprenoriat. Acum, proiectele pe care le am sunt efectiv în progress în sensul că nu aduc venituri. Mă interesează zona asta, estimez că câțiva ani o sa mai petrec în zona asta tocmai pentru a-mi construi mai multe surse de venit, acesta fiind unul din target-urile mele. Mai multe surse de venit îți permite să fi mai flexibil în ceea ce privește timpul tău și tocmai asta face și freelancing-ul. 

Zona de antreprenoriat este pentru mine next level. Acum trebuie dezvoltate și alte skill-uri pentru a ajunge acolo. Sincer, am încercat să fac pentru o vreme, adică practic să a las de coding însă la un moment dat, cand faci așa multe lucruri practice parcă îți vine “mama ce aș scrie două linii de cod” pentru că îți intră acolo în sânge și simți la un moment dat simți că mintea nu îți mai e pusă la treaba 

Cristi: Tu făcând freelancing și înainte sunt curios cum ți s-a schimbat percepția ta asupra freelancingului, s-au care sunt lucrurile cu care ai rămas după ce a trecut împreună prin procesul asta.

Partea asta de găsire de clienți, dezvoltarea skillurilor mele în relația cu aceștia, modul în care te vinzi și mesajele pe care le trimiți sunt importante și practic asta îți aduc cumva clienți de calitate.

Apoi, zona asta de coding și life coding care se cere din ce în ce mai mult, asta ar fi însă nu este un pas preliminar, adică da, există clienți care vor să te testeze până la ultima virgula din coding însă eu am găsit și clienți care culmea că după o discuție au spus “Gata ok, vreau să lucrăm împreună”. Deci nu este neapărat să fii cel mai bun coder sau să trebuiască să lucrezi la Google sau la Facebook iar asta să îți garanteze că vei găsi cele mai de succes proiecte într-un mod mai ușor. Personal am găsit și proiecte mai greu dar și mai ușor și asta mi-a doborât un mit că trebuie să fiu acolo strong și foarte bun pe coing însă nu este suficient și mai ai nevoie de multe altele.

Bun Ionuț, tu ai făcut deja freelancing în trecut, însă totuși ai avut dorința asta de a colabora cu cineva pentru a învață un lucru în plus. Sunt curios cum ai ajuns la această percepție și asta pentru că multă lume ce odată ce au reușit pe cont propriu spun că vor reuși la fel și la următorul pas. 

Eu am gândit asta că o investiție în mine, adică până la urmă și dacă te apuci de investiții ar fi bine să nu începi pe banii tăi și fără să participi la un curs adică că cineva să-ți facă o introducere într-o zona pe care tu nu o cunoști pentru că altfel o înveți pe banii tăi și am constatat că este mult mai eficient să plătesc un ban pentru un curs sau un serviciu, uite cineva te ajută în zona de marketing, astfel încât tu ești mult mai câștigat și te poți focusa pe ceea ce ai de făcut versus lasă că învăț eu și devin expert peste 5 ani. La un moment dat vei fi complesit pentru că nu toți ne naștem cu cele mai bune abilități pentru că unde există șansă de a găsi pe cineva să accelereze și să crești într-un timp foarte scurt într-o anumită zona e ideal, iar mai apoi să te poți descurca de unul singur. Eu asta aș face și dacă m-aș apucă mâine  de foraje, că să dăm un exemplu, până la urmă trebuie să te duci să înveți și să petreci timp în prezența unei persoane care se ocupă deja de zona asta și să vezi la ce ar trebui să te aștepți și unde ar trebui să accelerezi tu, acest lucru fiind extrem de important pentru că altfel vei stă și vei plății.

Mai bine dai niște bani care la început par wow și spui că mai bine faci de unul singur și vei vedea că te vei epuiza și nu o să fi eficient.

Cristi: Și care crezi că a fost principalul avantaj la colaborarea cu noi, adică care este cel mai important lucru din punctul ăsta de vedere?

Zona de mindset, adică zona de mindset mi-a ridicat așteptările și asta este de notat. Mai apoi grupul în sensul că vezi ce au făcut alții și ce greșeli au avut  și te inspiri de la ei.

Până la urmă nu e un SF, nu e ceva din ață zona, pur și simplu un mindset, niște așteptări ridicate, o accelerare către zona de venituri “adică ok, uite mai am și banii ăștia hai să vedem ce facem mai departe” reprezintă un progres din punctul meu de vedere. 

Ionuț, ne bucură foarte mult că am avut ocazia să colaborăm și noi oricum o să ținem legătura pe viitor pentru că tu ești oricum un membru activ al comunității și să ne vedem față în față în momentul în care trece pandemia 

Și eu mă bucur, am niște idei de care vorbeai Raul și cel mai mult m-ai inspirat. Antreprenoriatul e o chestie pe care o tot batatoresc de câțiva ani de zile, însă se întâmplă să faci prea puțin în fiecare an că să faci pasul acela major.

Asta se întâmplă în freelancing “ok, lasă, mai stau un an că acum vine criză, să vedem ce se mai întâmplă, nu se știe ce-o să fie cu jobul”. Temerea cea mai mare pe care am observat-o eu e faptul că în corporații oamenii au senzația că sunt safe și protejați când ei defapt pot să își depășească temerea asta dezvoltându-se din ce în ce mai mult și devenind mai buni pe anumite skill-uri astfel încât să nu mai ai senzația că da, ai nevoie de corporații că să îmi ofere un job safe. Ei vor în primul rând siguranță și de aceea nu fac acest pas.

Ce m-a inspirat cel mai mult la ține Raul a fost curajul pe care îl ai. Numa să stai în jurul unui astfel de om îți schimbă modul în care percepi lucrurile. 

Dacă vrei să faci pasul și vrei să înveți rapid cum să îți achiziționezi clienți de calitate și să faci această tranziție cât mai rapid și să ai o siguranță în zona asta că poți oricând să îți generezi clienți de calitate hai să ne auzim la un call gratuit, cu mine, Cristi sau un expert din echipa noastră.

Eu am fost Raul și Cristi, salut !

Programează Call-ul Gratuit de Consultanță în Freelancing

  • « Go to Previous Page
  • Go to page 1
  • Interim pages omitted …
  • Go to page 22
  • Go to page 23
  • Go to page 24
  • Go to page 25
  • Go to page 26
  • Go to page 27
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Social Media

  • Facebook
  • Instagram
  • LinkedIn
  • YouTube

Articole recente

  • Venit 3x și clienți constant ca Full Stack freelancer (interviu client Bogdan Cardos)
  • De ce investim zeci de mii de euro în călătorit anual?
  • Proiecte constant peste 10.000 euro ca iOS freelancer (interviu client Attila Tamas)
  • Cum folosim inteligența artificială ca să hackuim piața de freelancing?
  • 120 euro pe oră ca .NET freelancer (interviu Alexandru Munteanu)

Copyright © 2025 · LibertateInIT · All rights reserved.